
Va spuneam de acum trei saptamani ca producatorii de automobile au facut o pasiune pentru biciclete si aproape orice marca auto care se respecta are si o mini-gama de vehicule cu pedale, pe doua roti. Dupa ce Mercedes-Benz a facut senzatie vara aceasta cu bicicleta rabatabila, iata-i pe nemti ca recidiveaza cu acest Comfort Trekking Bike. Pentru ca noi la Top Gear vrem sa testam tot ce are roti, am primit cu placere invitatia de a incerca noua bicicleta Mercedes-Benz.
Dorindu-se a fi o bicicleta de oras, cea pe care o vedeti in galeria foto este, nici mai mult nici mai putin, echivalentul pe doua roti al unui Merc. Si nu ma refer doar la pretul elitist (1619 euro!), cat mai ales la design si la dotari. Ce-i drept, cadrul Rotwild, din aluminiu, cu un aspect un pic bizar, insa bine studiat si practic, este vopsit intr-o culoare cupru-aramie tipica pentru un Mercedes. De fapt, daca ar fi sa-i gasesc un omolog in gama Mercedes, cel mai bine i-ar sta in compania unui E-Klasse.
La capitolul dotari, sunt de mentionat in special discurile de frana fata/spate, cu un imobilizator integral pe roata din fata, suspensii de pe furca-fata cu o cursa de 80 milimetri, schimbatorul SRAM cu 27 de viteze, angrenajul Shimano, sistemul de lumini Busch & Müller si un suport pentru bagaje Topeak.
De notat si cauciucurile Continental, de o compozitie foarte moale – foarte confortabile pentru plimbarile prin oras, dar altul decat Bucurestiul, unde esti mereu in pericol sa faci pana, de la cioburi, cuie sau bucati de metal lasate la voia intamplarii de catre lucratorii care sparg si repara, apoi din nou sparg si carpesc drumurile din Capitala. Prin parc se comporta excelent, indiferent ca rulezi pe asfalt, dale de beton sau pe potecile de pamant.
foto: Silviu Mocanu


Frumoasa tare, ne place
E a voastra, primita cadou? sau doar o testati ?
A fost a noastra de joia trecuta pana azi la pranz. Cred ca esti singura care nu a testat-o deja… sorry!
Mda - ca de obicei, eu cu munca, altii cu distractia
Eu am mers cu ea. E super! Mi-au placut franele si.. ghidonul; are un design foarte interesant. Schimbatoarele de viteza sunt si ele foarte friendly
Este foarte bine facuta. Me wants one!
:)) am vazut in Monaco acum 6 ani bicicleta Mercedes la 1000 de euro, aceasta are pret de criza :p
Corectez, :)) am vazut in Monaco acum 6 ani bicicleta Mercedes la 10.000 de euro, aceasta are pret de criza :p
10.000 Eur o bicicleta … vai maica, cat banet
@alishor: asta cu tine si cu munca pfiuuuu ce ne-a mai placut si am ras
zi tu ca nu !
Interesanta doar ideea. Ca de obicei cei de la Mercedes au mers pe partea cu detaliile. Cadrul care defineste practic aspectul bicicletei este clasic, insa nu poti sa spui de ce este totusi diferit. Apoi..la capitolul comfort…frane prompte, dar nu bruste, schimbare de pe un pinion pe altul fara sa trosneasca, amortizoare moi, dar nu lesinate si asa mai departe (nu am mers cu bicicleta merc,dar am mers cu masina - si ma gandesc ca asa cum se remarca ei pe piata auto umpland practic un gol in fiecare segment, aceeasi strategie o aplica si la bicicleta:D)..Totusi era mai multumitor daca pe langa vopseaua de Mercedes ar fi folosit niste materiale de constructie distinctive marcii..vorba aceea cu banii astia iti poti lua Dacie si nu te ploua..iar cainii nu te musca.
nu prea imi place cadrul,da in rest arata bine
da da da
Foarte misto bicicleta, dar cei de la Mercedes mai au una in dotare de 27.000 RON.
DA ati citit bine 270.000.000 lei vechi.
Apare in catalogul lor pentru anul 2010.
Am vazut-o la reprezentanta Tiriac Auto din Pitesti.
Ma rog… ei spun ca e din carbon si ca este editie limitata, toate aburelile astea, dar totusi…
La banii astia poti lua 2 care au aceleasi caracteristici dar pe care nu scrie Mercedes Benz.
Maestre, esti grozav… Doar ca asta e bicicleta de asfalt, nu de off-road, cu atat mai mult daca, citez, “i-ar sta bine in compania unui E-Klasse”..
Multumesc, dar pe-asta cu bicicleta de asfalt nu prea ai nimerit-o.
Franele pe disc, suspensia telescopica pe fatza cu o cursa atat de mare nu o recomanda ca fiind bicicleta de asfalt - e acolo pentru amortizat socuri. Asta nu inseamna ca poti sa cobori Postavarul in viteza cu bicla Mercedes, dar se descurca OK pe niste poteci din parc. Merc o descrie ca “bicicleta de oras” si chiar asta si este. Cauta “road bike” pe google ca sa vezi cum arata o bicicleta de asfalt.
Salut! Sa fim seriosi, la bicicleta asta platesti doar brand-ul si stema in rest ca si echipare este praf. Mai ales daca te gandesti ca ai 6811 de lei de scos din buzunar. Gasesti biciclete MULT mai bine echipate la pretul de 3.500 - 4.000 de lei. Dar, mai mult ca sigur, este doar un produs pentru snobi si acestia nu-si fac astfel de probleme
Ideea generala banuiesc ca a inteles-o toata lumea pina la urma.
O porcarie totala! LA 1700 euro asta-i tot ce au putut oferi?!
Bai pu/oilor de la mercedes , DE BATAVUS ati auzit?! Asta asa , ca sa nu mai pomenesc de ROHLOF! Sau de lant complet inchis intr-o carcasa , sa nu frec la lantul ala o data pe luna , sa dau jegul jos … (doar ca sa fie functionala bicicleta …)
Dar de Katz-bike a auzit vreunul de pe la voi in “Nemtia”?!
Sau de SUNBEAM care din 1897 aveau la bicicletele lor carcasa complet inchisa pentru lant , 3 viteze in butucul spate , si 2 viteze in foile din fata prin angrenaj epiciclic, TOATE LUBRIFIATE CU ULEI? Sunteti o rusine pentru industria ciclismului! Ceea ce oferiti voi , este o bataie de joc!
http://www.localhistory.scit.wlv.ac.uk/Museum/Transport/bicycles/Sunbeam.htm