In weekend am dat curs unei invitatii un pic neobisnuite (nu ca as fi stat vreo clipa pe ganduri) din partea celor de la ARO Club România, de a participa la un eveniment off-road care aniversa doi ani de la infiintarea clubului. Este la ordinea zilei sa primim la redactie invitatii la evenimente ce se intind pe mai multe zile si care includ condusul unor masini din partea producatorilor/importatorilor de masini sau a altor firme care opereaza in domeniul auto. Dar de la un fan club al unui constructor auto roman care nu mai exista deja de patru ani? Asadar, fara sa aiba niciun interes comercial? Da, fara niciun interes material. Membrii clubului nu promoveaza Aro ca produs, nu se promoveaza nici pe ei insisi. Si-au propus in schimb sa promoveze imaginea automobilului autohton care i-a facut pe multi romani sa descopere cotloanele greu accesibile ale tarii lor. Intalnirile clubului nu sunt expozitii care comemoreaza marca Aro, ci sunt iesiri tot-teren care sarbatoresc un stil de viata liber. Aproape doua duzini de Aro 24 si 10 (cu nenumaratele lor versiuni de carosare si motorizare) s-au strans in weekend la Leresti, langa Campulung-Muscel, pentru doua zile de off-road. Alaturi de duzina de modele fabricate la Campulung, au participat in weekend si cateva off-roadere “imperialiste”, cum le numesc in gluma membrii clubului, si anume Mitsubishi L200, Land Rover Defender si Mercedes G-Klasse. Desigur, comparatia cu aceste masini moderne nu este tocmai obiectiva din punct de vedere jurnalistic, asa cum nu poti compara un walkman cu un iPod, dar experienta de a le vedea abordand aceleasi obstacole a fost o mica revelatie pentru mine. Spre exemplu, electronica G-ului facea ca masina sa se comporte cu o eficienta clinica in off-road, necesitand o contributie personala foarte mica din partea celui de la volan. La fel ca si pescuitul cu dinamita, reusita este asigurata aproape de 100%, dar nu e deloc distractiv si nu-i impresionezi pe cei din jur. Pe cata vreme un Aro de serie iti solicita de regula toata atentia, experienta si indemanarea (uneori si norocul) ca sa treci hopurile unui traseu accidentat. Aro este o experienta care te implica total, pentru ca masina nu are niciunul dintre acele acronime (TCS, HDC, EBD, LSD, etc etc etc...) care sa faca munca in locul tau. Participarea ta in depasirea obstacolului este maxima, dar si satisfactia este la fel de mare, pentru ca meritul iti apartine si nu este nevoie sa indrepti ganduri de multumire catre un electronist genial care a inventat vreun sistem de siguranta activa. Poate doar sa multumesti telepatic unor oameni simpli din Campulung-Muscel, pentru ca au facut o masina pe cat de simpla si spartana, pe atat de robusta. Escaladari in forta cu desprinderea de la sol a puntii-spate, ruperea unei planetare sub sarcina, troliere, tractare, impotmolire in noroi, apa la delcou. Le-am trait pe toate in weekend-ul trecut, pe trasee de capra de munte din Clabucet, Stramtu si Iezer-Papusa, alaturi de membrii clubului Aro. Oameni provenind din medii foarte diferite, dar de buna calitate, fara exceptie. La petrecerea din seara evenimentului n-am auzit o singura manea, iar la gratarul organizat la o stana de pe un platou montan n-a ramas un sigur de pahar de plastic in urma. Mi-ar placea sa cred acelasi lucru despre alte cluburi auto din Romania...