Am avut mereu o jena atunci cand a trebuit sa conduc prin Bulgaria. O jena pe care o simteam in doua locuri: o data in portofel, la continutul caruia tin foarte mult si nu imi place sa imi fie subtilizat de nimeni, cu atat mai putin de niste politisti cu care nici macar nu pot sa comunic in vreo limba si, a doua oara, in rinichi, la care de asemenea tin foarte mult si care si-au facut un locsor atat de caldut in spate, deasupra bazinului meu, incat ar fi pacat ca cineva sa ii scoata de acolo fara acordul meu. Din fericire, excursia la etapa WRC din Bulgaria s-a desfasurat fara evenimente neplacute. In fine, se poate spune ca a existat unul, totusi, atunci cand ne-am dat seama ca VIP Pass-urile noastre ne ofera acces in exact aceleasi locuri in care putea patrunde orice alt spectator. Resemnati ca nu o sa putem da mana cu Loeb sau ceilalti piloti, am vrut sa ne inecam amarul in cortul dedicat special celor cu pass VIP, in care vazuseram noi ca exista substanta ideala pentru asa ceva: alcoolul. Cei doi paznici s-au trezit din reverie, s-au uitat la pass-urile noastre si au inceput sa gesticuleze amplu strigand in acelasi timp „nem,nem!”. Ne-am uitat sa vedem daca atarna cumva un AK-47 de umarul vreunuia dintre noi, pentru ca altfel nu se prea putea explica reactia lor, insa imediat a venit si lamurirea: ne arata cum arata un pass care are acces acolo: exact ca ale noastre, doar ca trebuia sa scrie pe el si „Courtesy Area Access”. Bun, terasa cu bere si wursti, plina de cefe late sa fie atunci... Insa orice aspect negativ, oricat de mare sau de mic, paleste in fata celui meteorologic. Am ajuns acolo pe o ploaie monstru, genul de potop care te face sa te intrebi care e limita de viteza a stergatoarelor si sa iei in calcul ungerea parbrizului cu grasime pentru ca apa sa nu se mai puna pe el. Zilele urmatoare, insa, am avut vremea ideala atat pentru orice spectator, cat si pentru unul care vrea sa fotografieze sau sa filmeze: cer acoperit cu nori, insa fara nici macar un strop de ploaie. Probabil singurii mai incantati decat noi de conditiile atmosferice au fost pilotii. Loeb, desigur, a castigat din nou si inca destul de detasat, asta in ciuda bolovanilor pe care ii plasasem - credeam eu - strategic pe traseu. De multe ori mi-am dorit ca stativul camerei video pe care il duceam pe umar precum Arnold - iar asemanarile se opresc aici - sa fi fost un lansator de rachete, dar de fiecare data mi se facea rusine de cat de pueril era acest gand si incetam a mai simula zgomote de explozie din gura. La fel ca si mine, castigatorul concursului Edox, Cosmin Sfreja, se afla pentru prima oara la un raliu. Am cautat impreuna un loc unde sa putem sta pe traseu, insa in cele din urma am sfarsit prin a ne aseza toti patru in patru locuri diferite. Norocul incepatorului a fost, insa, de partea lui Cosmin, care a prins pe video un accident - cred ca singurul - in care un Citroen C2 pilotat de un bulgar s-a rasturnat, dupa ce a iesit dintr-un viraj de dreapta, a pierdut controlul si s-a urcat cu roata stanga fata pe marginea usor inclinata a drumului. Zilele urmatoare am ajuns mai devreme pe probe, asa ca am avut mai mult de asteptat pana la aparitia masinilor. Asa se explica si pozele cu lighioane pe care le-ai vazut in postul trecut. Tot stand si asteptand mi-am dat seama ca bulgarii sunt, probabil, singura natie care ne egaleaza la mancatul semintelor - fie ca era spectator sau spectatoare, responsabil cu securitatea sau orice alt fel de vietate bipeda cu nume de familie care se termina in „ov” sau „ev”, respectiva fiinta avea o punge de seminte in mana si cel putin o samanta in gura in orice moment. Si nu te gandi la „Nut Line”... nu, gandeste-te la semintele alea negre pe care le vindeau la pahar sau cornet femeile la coltul de strada. La intoarcere, Citroenul nostru C4 Picasso cu stickerul Edox pe el s-a comportat excelent. Ne-am tinut dupa GRGore din Prahova, caruia ii placea sa chinuie Jetta TDI din dotare pe autostrada plina de surprize dintre Sofia si Ruse. Am reusit sa evitam toate echipajele de politie, care nu au fost deloc multe. Am reusit sa intram in tara exact la timp pentru a asculta la radio finala Campionatului Mondial in transmisia domnului Ilie Dobre si a unui alt domn, de asta data insa normal - trebuie sa specificam, probabil, ca transmisia domnului Dobre era sponsorizata de Economist Emanuel Mihail (numele era altul, nu mai retin), pentru ca prea a repetat asta de 20 de ori. Exact atunci cand Spania invingea Olanda iar domnul Dobre respira pentru a doua oara pe parcursul intregului meci, eu opream motorul masinii in fata blocului, dupa ce lasasem pe toata lumea la casele lor si imi luasem si eu ceva de mancare. Aventura se incheiase, si asta nu avea cum sa ma bucure. Insa la fel de sigur cum eram ca in urmatoarele 20 de minute voi sfoarai, tot asa stiam si ca vor mai urma si alte aventuri TopGear.