Bravo, Mitzu si arrigato!

De Guest la 12:43 pe 30 Aprilie 2010

mitsu_thumb Sa dai nume masinilor e treaba complicata: LANCER SPORT SEDAN 2.0T TC-SST RALLIART GS. Mitsu pentru prieteni. Cred ca daca iti iei masina asta o sa ai mult mai multi prieteni, indiferent de sex, pentru ca la cat e de excitanta, asta e ultimul amanunt care conteaza. In acest mod simplu, sigur poti sari de pragul de 5000 friends pe Facebook si o sa trebuiasca sa accepti cu modestie si naturalete sa ai si fani. Asta e, sunt si necazuri mai mari in viata decat un motor turbo de 1998 cc si 240 de cai. Face suta in 7 secunde si are un cuplu care te scoate mereu din necaz, mai ales daca te joci cu padelele. Senzatia e ca te-ai urcat intr-o masina contruita de niste baieti care s-au jucat NFS de la nastere. Acum s-au facut corporatisti si fac diferenta dintre strada si monitor, dar tot i-au lasat un switch care iti pregateste tractiunea integrala permanenta pentru asfalt, macadam sau zapada. Si chiar daca miroase un pic si a marketing, tot te simti mult mai smecher stiind ca oricand gasesti ceva bun de apasat la indemana. Botul e ca din benzi desenate si devine si mai simpatic dupa ce iesi la o vanatoare de insecte pe autostrada. Si consola are un design pentru tinerii japonezi tech freaks, cu ecranul de navigatie care culiseaza in unghi de 90, ca sa descoperi fanta cd playerului si inca niste kestii. Sistemul audio Rockford Fosgate cu 9 difuzoare e si el ales pe acelasi principiu pimp, cu un subwoofer care inghite ceva din portbagaj si iti asigura si un pic de masaj in scaune, daca tii tu neaparat sa tare dai tare toba si si basul mare. Putea sa aiba mai multa putere, dar e si asa suficient cat sa-ti infunde urechile. Consumul si-l face omul cu piciorul lui, adica poti sa scoti un 13 litri in oras, daca iti tine cineva un pistol la tampla si te roaga frumos sa mergi incet. E foarte distractiv sa actionezi switchul in modul sport, pentru ca auzi cum se incordeaza masina si incepe sa urle instant. Asa ajungi sa te invarti lejer pe la 20 de litri iar restul depinde daca primesti vreo bursa de la vreo benzinarie. Dar distractia merita fiecare picatura de combustibil, pentru ca ai la dispozitie o jucarie perfecta. Pretul mi s-a parut incredibil, cam 30.000 oficial si 24.000 la oferta, fara TVA. Adica optiunea perfecta pentru un entry-level de tineri pana in 25 de ani. Partea si mai frumoasa e ca masina e la fel de sexy si pentru baieti si pentru fete, nu exclude pe nimeni si cu o investitie suplimentara de cam 5000 de euro, poate fi adusa destul de aproape de performantele unui Evo. Mie mi-a placut la nebunie si sunt convins ca Bisu are mari sanse sa ajunga un diminutiv la fel de raspandit ca Misu. Bravo, Mitzu si arrigato! Razvan Exarhu