Liniutarii americani din anii ’60 descoperisera un carburant minune pe langa care protoxidul de azot – NOS parea ridicol precum gazul ilariant (ceea ce si este). Explorarea spatiului cosmic a facut lucrurile ceva mai interesante si aici, pe Pamant, prin prisma aplicatiilor practice ale tehnologiilor folosite in programele spatiale. Nu intru in detalii aici, pentru ca povestea pe care vreau sa v-o spun se leaga de o anume companie numita Turbonique Inc., fondata in 1962, in Orlando (Florida/SUA). Legenda spune ca in spatele acestui business erau firmele subcontractoare care furnizau tehnologie catre Agentia Spatiala Americana, NASA. Acestea doreau sa-si largeasca sfera clientelei, prin crearea unei piete domestice pentru tehnologia rachetelor. Cu alte cuvinte, tehnica de avangarda trebuia sa fie la indemana poporului. Insa compania Turbonique nu era un garaj de tuning high-tech al anilor ‘60. Ci o firma care livra la comanda, prin posta, unele dintre cele mai demente kit-uri de performanta pentru cursele de accelerare. Deci totul era pe genul DIY (“do it yourself” sau “fa-l cu mana ta”). Pentru preturi incepand de la 1800 de dolari, primeai acasa un kit de turbina alimentata cu Thermolene, care furniza aproape instantaneu 1.000 CP si care putea fi montat pe aproape orice. De la pasnicul VW Broscuta pana la uriasele tinichele americane si de la karturi pana la barci cu motor. Thermolene era denumirea comerciala a carburantului de racheta care punea in miscare turbinele vandute de Turbonique. Era un tip de carburant cu totul deosebit de combustibilii conventionali cu care functioneaza masinile noastre, in sensul ca nu avea nevoie de oxigen din atmosfera pentru a se aprinde si pentru a arde. Iar asta pentru ca avea suficient oxigen in propria compozitie chimica. Motoarele cu turbina pe care le stim, cele pe baza benzina, motorina, alcoolul sau kerosenul au nevoie de mult oxigen atmosferic pentru a intretine arderea. Acestea aspira aerul si il comprima la temperaturi si presiuni mari, inainte de produce aprinderea vaporilor de combustibil care pun in miscare turbina si genereaza cuplu. Problema turbinei clasice care “respira” aer este ca jumatate din puterea generata este folosita de compresor. Tehnologia pusa in folosinta de Turbonique ocolea aceasta problema, inlocuind compresorul cu o butelie de Thermolene (sau N-Propyl Nitrate), un carburant lichid, relativ stabil, de culoarea laptelui. Cand Thermolene este introdus sub presiune in camera de ardere iar o bujie speciala, cuplata la un comutator plasat pe bord, il detoneaza, rezulta instantaneu o imensa cantitate de gaz fierbinte care pune in miscare paletele turbinei. Pana la 92.000 rpm! Marele avantaj al Thermolene era imensa putere de propulsie. Combustia era atat de intensa incat nu rezultau produsi de reactie secundari, in afara de gazul fierbinte. Nu tu fum, nu tu funingine, nu tu nimic! Insa temperaturile erau foarte ridicate, iar componentele masinii se puteau topi in cazul unor utilizari repetate. De fapt, durata de utilizare a turbinelor nu depasea 10 minute - suficient insa pentru cateva curse de accelerare. De asemenea, continutul buteliei de Thermolene nu putea fi dozat; atunci cand se actiona comutatorul, iadul se dezlantuia pe pista de accelerare fara ca pilotul sa poata controla reactia chimica. Thermolene este la fel de inflamabil si de volatil ca benzina, putand fi depozitat in canistre, la intuneric. Desi nu era deosebit de periculos, avea unele efecte secundare nedorite: era iritant pentru piele, topea plasticul si cauciucul ori reactiona in prezenta apei cu unele metale. De cand Turbonique a dat faliment, prin 1968, brand-ul Thermolene a disparut de pe piata, insa carburantul laptos de racheta poate fi comandat sub denumirea sa oficiala, N-Propyl Nitrate, de la furnizorii de chimicale. Multa vreme s-a crezut ca toti cei care au filmat "liniutele" la care se foloseau produsele Turbonique au pierit in exploziile cauzate de exploziile necontrolate... dar iata ca o serie de secvente video rareori vazute au fost recent postate pe YouTube: