Anul trecut, in ajun de 1 Mai, am auzit din intamplare o stire la radio despre caravana biciclistilor catre mare, iar imaginatia mi s-a inflamat instantaneu. Insa deja imi confirmasem participarea la evenimentul Red Bull F1 Mix, de la Mamaia, astfel ca am inghitit in sec si mi-am spus “la anul”. De putine ori mi se intampla sa reiau chestiile pe care le aman cu un an (de pilda, examenul de licenta), insa de data asta am lasat orice deoparte, cu gandul ca voi petrece weekend-ul de “Ziua Muncii” pe bicicleta si ca la ultimele pedale voi simti in nari briza sarata a marii. Si n-am fost singurul din redactie, colegul Vlad Mitrache fiind si el amator de o asemenea aventura, la fel ca si Silviu Mocanu, fostul nostru junior DTP. Impreuna cu ei, m-am inscris in caravana Cu bicicleta la mare si am plecat la drum sambata dimineata, cu gandul unui traseu de aproape 300 km, in doua zile. Pentru ca mersul cu bicicleta pe autostrada este interzis, organizatorii si Politia ne-au deturnat pe un drum ocolitor, ce-i drept mai pitoresc decat peisajul monoton de pe A2 si cu mai putini bizoni in trafic. Astfel, dupa startul festiv de la Circul Globus, am iesit din Bucuresti prin comuna Pantelimon, mergand in mai multe plutoane pe DN3, pana la Drajna, unde am inceput sa urcam spre Slobozia, iar de acolo am ajuns in efectiv complet la Amara, unde s-a incheiat prima zi de mers, la capatul a 140 km care ne-au stors de energie. Poate ca si excesele de efort (iesind din plutonul 3 si sprintand pana in fruntea primului pluton) si-au spus cuvantul, insa la Amara, toti trei contemplam drumul de intoarcere spre Bucuresti, cu trenul. Poate a fost apa deosebita (cu miros de apa minerala) care curgea la dusul hotelului din Amara sau poate intalnirea la masa cu Virgil Galateanu – un om simplu, dar extraordinar, care a facut turul lumii pe bicicleta – dar a doua zi am simtit ca pot sa ajung la mare si am continuat drumul. A dezertat doar Vlad, care a preferat sa ajunga la mare cu masina. A stiut cand sa puna punct aventurii - la care s-a descurcat cu brio, daca ma gandesc ca a descoperit bicicleta abia acum vreo 8 luni. Nici mie nu mi-a fost usor sa ma urc in saua bicicletei, asa ca am renuntat la ambitiile din prima zi si am apelat la siretlicuri ca sa raman in caravana: am rulat in plasa masinilor oficiale sau a altor biciclisti pe post de paravan atunci cand batea vantul. Drumul pana la Harsova a fost OK si pot spune ca m-am “odihnit” dupa risipa de energie din ziua precedenta, insa Podisul Doborogei, cu nenumaratele sale vai, si mai ales vantul au fost cam mult pentru mine. Dupa o agonie de circa 10 km pe care i-am parcurs in vreo ora, am abandonat in localitatea Galbiori din jud. Constanta, in dreptul bornei care indica 49 km pana la finish. Ramasesem fara apa, fara nimic de rontait, iar pe inserat se lasase racoare – deloc confortabil in costumul meu de poliester. In localitatea urmatoare (Dorobantu), aproape tot plutonul a abandonat, iar organizatorii au chemat autocarele cu care urma sa ne intoarcem in Bucuresti. Cu umilinta de a nu mai avea bani destui pentru “biletul” de autocar (l-am finantat pe amicul Silviu care nu a vrut sa plateasca prin card la Amara si in benzinarii, urmand sa-mi restituie imprumutul abia la primul bancomat din Constanta), ne-am intors in Bucuresti, minunandu-ne pana la Drajna de drumul pe care l-am parcurs cu bicicletele. Am ramas insa cu o experienta care intra lejer intr-un Top 25 al celor mai frumoase zile din viata mea si cu destule lucruri invatate. Unul dintre ele a fost sa nu mai plec la un drum de 300 km pe sosea cu un mountain bike cu cauciucuri cu crampoane si late cat ale autocarului! Felicitari organizatorului (Geo de la “Bate Saua”) si multumiri lui Lucian Mandruta, care ne-a scos din impasul de a ramane si acum in minunata comuna Dorobantu. Cat despre mersul pe bicicleta pana la mare, mi-am zis din nou “la anul”... si cred ca ma voi tine de cuvant!