â€³Lucrurile bune vin dacă le aÅŸtepÅ£i″, spun versurile unei melodii. Acest lucru este valabil ÅŸi pentru evenimentul pe care Dacia l-a organizat ieri la Centrul Tehnic de la Titu, sub forma unui ″proces″, în care inculpatul venit special în România a fost Dacia Duster No Limit. Complicele a fost pilotul Jean-Philippe Dayraut, de ÅŸase ori campion al FranÅ£ei în circuit ÅŸi de trei ori câştigător al Trofeului Andros.

Totul a început cu o conferinţă de presă, în care complicele a povestit mai multe despre Duster No Limit şi despre competiţia dură de viteză în coastă Pikes Peak International Hill Climb din America. El a precizat la un moment dat că pentru construcţia maşinii au fost necesare cinci luni şi că sarcina a fost una foarte dificilă, dar echipele de la Dacia şi Renault Sport au ştiut cum să se completeze reciproc.

De asemenea, a adăugat că în momentul în care a ajuns în Statele Unite şi a expus maşina la vedere, mai mulţi americani şi piloţi rivali s-au năpustit asupra lui Duster. După ce acesta a ocupat locul trei pe podium, a venit o furtună de felicitări şi de aprecieri chiar şi din partea rivalilor, a declarat J. P. Dayraut. ″Pikes Peak îi face pe oameni să viseze″, a precizat pilotul, iar printre altele a mai spus că pneurile şi aerodinamica maşinii vor fi revizuite, pentru un rezultat mai bun în anul 2012.

Inculpatul a fost poftit în faţa instanţei

Jean-Philippe Dayraut a lăsat cuvintele de-o parte şi l-a luat pe Duster No Limit în primire pentru o serie de ture demonstrative. La un moment dat, unul dintre privitori a găsit o comparaţie foarte potrivită pentru maşină. Spunea despre ea că e ca o tipă mişto, care îţi trece prin faţa ochilor şi atât. Nu poţi nici măcar să intri în vorbă cu ea, adăuga el. Spre deosebire de Dacia Duster Andros – care a fost construit de aceeaşi echipă – Dacia Duster No Limit se diferenţiază prin şasiu, motor şi elemente îmbunătăţite ale caroseriei.

Mai mult decât atât, maşina a fost testată în tunelul aerodinamic şi a obţinut rezultate foarte bune acolo. Din depărtare, dacă îi vezi formele, vei avea impresia că priveşti un Dacia Duster cu suspensii ajustate nebuneşte. Asta este o chestie asumată de cei care au pus bazele acestui proiect, pentru că şi-au propus să păstreze formele apropiate de cele ale unui model standard. Şi au reuşit.

Notiţe de bord de copilot… episodul II

După ce m-am aflat în postura de ″copilot″ la Cupa Dacia 2011, ieri a fost ziua în care am trecut la catastif o experienţă de neuitat alături de pilotul Jean-Philippe Dayraut şi inculpatul Dacia Duster No Limit, care este acuzat printre altele de viteză excesivă şi performanţe tehnice ieşite din comun. Nu puteam să pronunţ un verdict pentru modelul ăsta până nu stabileam o relaţie directă.

Am deschis portiera şi am constatat că este atât de uşoară încât ai impresia că răsfoieşti înapoi printre paginile unei cărţi. Apoi, m-am strecurat printre elementele cuştii de protecţie şi am fost înghiţit de scaunul de tip scoică. Campionul Dayraut l-a pornit pe teribilul Duster, iar furia motorului cu 850 CP provenit de la un Nissan GT-R s-a dezlănţuit într-o simfonie sălbatică în urechile mele. Turat, prin sistemul de evacuare motorul părea că spune răguşit, dar foarte răspicat ceva de genul ″hai, haaaaai, haaaaaaai, hai mă, n-auzi?″, iar apoi continua cu un ″rârârit″ nervos.

Descriere de traseu şi sentinţa

Ne-am pus în mişcare. Am simţit imediat cum glanda Fizz o ia razna. Am ieşit de la boxe şi am intrat pe pistă. Brusc, am fost izbit în scaun fără milă, pentru că Dacia Duster No Limit accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 3 secunde şi lasă impresia că este atrasă de un magnet uriaş. Mă ţineam zdravăn cu o mână de o bară de protecţie, dar la un moment dat am simţit nevoia să o aduc şi pe cealaltă în ajutor.

Mi-am aruncat o privire pe afişajul digital din spatele volanului şi am zărit o expoziţie de cifre şi culori haotice. Apoi, am cunoscut pe propriul corp efectul frânelor puternice realizate din oţel galvanizat, care încercau să-mi lipească nasul de parbriz. Totuşi, centurile de siguranţă au fost de părere că e mai bine pentru nasul meu să rămână dracului alături de restul corpului, adică în scaun. Bravo lor.

După o întoarcere liniştită, poate prea liniştită, a urmat un alt dezmăţ al cailor putere. Nu oricum. În slalom, printre nişte jaloane imaginare, pe lângă parapete de rocă deschisă la culoare. În timp ce Jean-Philippe Dayraut dansa cu Dacia Duster No Limit în stânga şi în dreapta pe pistă, ochii mei ţopăiau la fel, ca două mingi de ping-pong. Ştiu că mai aveau puţin şi ieşeau din orbite, dar măcar ar fi sărit pe drum. Dintr-un Duster cu 850 CP. 850!!!!!

După un mic derapaj controlat superb de pilotul Dayraut am intrat la boxe. Am ieşit din burta maşinii şi am observat pe interiorul portierei un mâner standard. Am zâmbit şi am încercat să-mi adun gândurile, pentru că aveam, totuşi, de dat un verdict pentru Dacia Duster No Limit. Până să fac asta, mi-am dat seama că aveam deja o febră îngrozitoare fix între testiculul drept şi muşchiul pectineus.

În fine, iată sentinţa: Dacia Duster No Limit este vinovat. Vinovat pentru senzaţii de neuitat, iar pedeapsa este ocuparea primului loc la anul, în cursa de la Pikes Peak. În inima mea deja îl are.