Mobilizeaza-ti neamurile, de luni deschidem votarea!
la 08:00 pe 16 Octombrie 2009
Luna asta am declarat sezon deschis pentru vanatoarea de bizoni si, deja de vreo saptamana, primim de la voi poze cu bizoni in trafic si ne minunam cum de asfaltul nu-i inghite. Pfiuuu, ce ne-au mai placut fotografiile voastre cu masini parcate de-a curmezisul pe trecerea de pietoni, cu bizonul care depaseste pe dubla linie continua, cu cel care intra pe interzis pe o straduta cu sens unic. Pacat doar ca in poze nu se vede cum bizonul pierdut de turma muge prelung din claxon ca sa-i regaseasca pe ai lui.
Luni deschidem votarea, pentru ca pe 9 noiembrie vrem sa scapam de marele premiu, o excursie la Top Gear Live, si de cele 3 kituri TG pentru vanatorul de bizoni. Daca inca nu ai facut poze cu bizonii din trafic, ia un aparat cu tine si stai la panda in intersectii sau oriunde Winnetou ar simti ca poate sa vaneze marile cornute. Bizonul de weekend este cel putin la fel de pretios si de bovin in comportamentul rutier. Cu un “click-click” poti sa ajungi in Anglia sa-i vezi pe Clarkson, Hammond, May & Stig la Top Gear Live. Tot ce trebuie sa faci este sa urci poza la noi pe site, in sectiunea “Bizonii s-au intors”.
Uploadeaza pe site cate poze vrei si mobilizeaza-ti toate cunostintele sa le voteze. Si de luni incolo mai primim poze in concurs, dar asa, ca un pont, iti zicem ca este bine sa prinzi intreaga perioada de votare! Ia cu tine camera foto si prinde bizonul care te va duce la Top Gear Live!



