Pe unde-am fost, ce-am mai pierdut...
la 13:57 pe 17 Decembrie 2009
Probabil ca iar ti-au lipsit stirile si posturile de pe blog, dar de data asta chiar avem o scuza buna: ne-am dus sa ne distram si sa ne relaxam si sa stam cu... buricu' la soare. Ca doar meritam si noi o mica pauza, nu crezi?
Dar sa stii ca desi nu am avut (si nici n-am vrut) net pe-acolo, tot am fost la curent cu toate noile aparitii din lumea auto. Cum ar fi... noul E Cabrio. Care, desi nu va aduce prea mult profit celor de la Mercedes pe vremea asta "secetoasa", va readuce un pic de exclusivism marcii. E bine sa stii ca dai niste bani zdraveni pe o masina pe care un mucos, care a mostenit o garsoniera si avandut-o in pripa, n-o sa si-o permita nici macar la mana a doua peste cinci ani, dat fiind faptul ca nu vor fi prea multe de vanzare pentru ca n-o sa si-o cumpere prea multi acum. (Inspira) Deci nu va trebui sa te strofoci prea mult ca sa iesi in evidenta si sa fii apreciat daca te vei afisa cu un "amarat" de Mercedes pe spatele caruia nu scrie nici S si nici AMG...
Mai departe, am auzit de Aston Martin Cygnet si... nu am putut sa nu ne crucim asa un pic. Adica toata lumea stie ca ala e de fapt o Toyota iQ care si-asa e scumpa, iar daca ii pui emblema de Aston Martin si finisajele corespunzatoare, gandeste-te ca pretul s-ar dubla! Dar colegii din Marea Britanie au o teorie in legatura cu chestiuta asta si anume, daca Aston Martin o va produce, emisiile per flota vor scadea foarte mult si asa vor putea sa continue sa faca masini care sa consume pui de urs polar si de tigru siberian fara ca ecologistii sa ii ia la suturi pentru fiecare supercar vandut... Noi tindem sa ii credem, desi mai exista si teoria cum ca Cygnet va fi oferit exclusiv posesorilor de Aston Martin atunci cand isi lasa masina "de baza" la revizii sau in service pentru reparatii.
Si nu in ultimu' rand, n-am putut sa nu ne speriem un pic mai mult cand am vazut Mini Beachcomber - Doamne, Dumnezeule! Am ramas fara cuvinte si nu cred ca merita sa ma enervez pentru o masina pe care oricum nu cred ca o va cumpara cineva vreodata...
Iar despre cum, unde si ce am facut zilele astea o sa afli in primul numar al anului viitor, pentru ca, desi poza de deschidere cred ca lasa sa se inteleaga destul de mult, nici nu iti poti imagina cate chestii s-au putut intampla pe unde am fost...



