Încă nu am condus Lamborghini Aventador. Însă colegii mei, care au avut această plăcere, spun că nu au mai găsit scânteia pe care o găseai în Lamborghiniurile din trecut. Şi când spun „scânteie“, mă refer de fapt la „teroarea absolută“.

Aceeaşi problemă o întâlnim şi la ultima apariţie de la McLaren, cea cu nume de fax. Ca tehnologie, este sublimă. Dar este singura maşină, din toate pe care le-am condus, care este mai distractivă cu ESP-ul activat decât fără.

Parţial, asta se întâmplă pentru că sistemul de tracţiune este senzaţional, dar şi pentru că restul maşinii nu pare că se bucură când derapează în viraje, în compania fumului gros de anvelope. Să conduci un MP4-12C în asemenea manieră? E ca şi când ţi-ai pune costum şi cravată pentru un rafting pe un râu învolburat.

Coborând în lanţul trofic, dăm de Audi RS3, care este o rachetă cu un motor turbo în cinci cilindri, lipită de pământ prin intermediul unei tracţiuni integrale. Teoretic, ar trebui să fie identică cu bunicul ei, quattro. Dar nu este. Quattro – mai ales cu a doua generaţie de motor cu 20 de supape – a fost una dintre cele mai teribile maşini din acea vreme. De câte ori vedeai una, nu te puteai abţine şi arătai cu degetul. Dar pentru RS3? Nu. Ar fi ca şi când ai arăta spre un stâlp. Ai impresia că îşi doreşte să fie bej şi că emisiunea favorită este „Noră pentru mama“.

Ultimul meu exemplu este Nissan GT-R. Exact. Graţie unui program de plecare de pe loc, controlat de computer, abilitatea lui de a părăsi linia de start este copleşitoare. Şi, dacă nu eşti pregătit, poate fi chiar dureroasă. Iar în ceea ce priveşte aderenţa şi viteza în viraje, sunt similare. În concluzie, este cu mult mai rapid decât CLK-ul Black Edition pe care-l conduc zilnic. Şi totuşi...îţi lasă impresia că dacă ar fi prietena ta, ar veni la întâlnire îmbrăcată în pantaloni largi cât să poţi piti în ei un iaht. Pe când în cazul Merţului, ar veni probabil fără chiloţei.

Evident, producători ca Audi, Lamborghini (acelaşi lucru), Nissan şi McLaren ştiu foarte bine că cei care cumpără maşini rapide caută şi excitarea. Care se pare că a dispărut. De ce?
De ce a ales BMW să pună un motor supraalimentat pe 1 M coupé? Desigur, este un motor supraalimentat foarte deştept, cu un soi de inerţie de turbo care nu este detectabilă de piciorul uman, chiar şi când rulezi cu treapta a şasea la 40 de km/h.

´ÃŽncercând să înÅ£eleagă traiectul industriei auto prin prisma normelor de poluare, Clarkson ajunge să-ÅŸi pună întrebări ÅŸi să găsească soluÅ£ii aproape neortodoxe...´

Însă este acolo, chiar dacă nu pare. Şi BMW ştie asta foarte bine.

Atunci de ce au ales să folosească aceeaşi tehnologie şi la M5? Ei ştiu, la fel ca noi toţi, că un motor aspirat va livra o intimitate şi o furnicătură imposibile la un turbo. Un motor turbo funcţionează cu o vrăjitorie. Şi asta cere timp.

Deci ce se întâmplă? Păi, s-ar putea să fii surprins să afli că principala cauză este broasca cu marsupiu, mai precis Assa darlingtoni. Ea trăieşte undeva în munţi, la înălţime şi plictiseală, unde există destulă umezeală pentru a-şi depune ouăle cu succes.

TotuÅŸi, în ultimii ani, norii au început să stea deasupra munÅ£ilor, iar oamenii de ÅŸtiinţă ÅŸi ecologiÅŸtii spun că Assa darlingtoni este ameninÅ£ată cu dispariÅ£ia. Că puii ei se nasc, dar mor imediat sufocaÅ£i. Åži mai spun că este un singur mod de a opri treaba asta: următorul M5 trebuie să fie cu turbosuflantă.

Mai mult, dacă vrem ca foca de Mediterană să supravieţuiască până joia viitoare, atunci Audi RS3 trebuie să aibă aripile din faţă construite din fibră de carbon. De asemenea, şopârla leopard care are ochii portocalii şi trăieşte în Mekong, China, poate spera să supravieţuiască numai dacă AMG înlocuieşte cutiile de viteză automate cu cele cu dublu ambreiaj.

Nu pretind că înţeleg de ce o transmisie cu dublu ambreiaj este mai ecologică decât una automată clasică, aşa că l-am întrebat pe James May. Recunosc ruşinat că am adormit în timpul explicaţiilor. Cert este însă că, în prezent, orice reuşeşte să reducă emisiile de CO2 ieşite din fundul unei maşini este urmărit cu mai mult interes, decât un tip care tocmai a traversat Sahara şi urmăreşte o bere. Şi asta este deranjant, pentru că deşi o transmisie cu dublu ambreiaj este foarte bună pe pistă şi la drum deschis, este extrem de enervantă în oraş. Nu poţi să beneficiezi nici de confortul unei automate, nici de controlul unei manuale. Adică este o mizerie. Şi mai este şi remarcabil de înceată în reacţii. De exemplu, când eşti blocat cu 5 km/h într-o coloană pe autostradă şi vrei să ţâşneşti pe altă bandă... aşteaptă... aşteaptă... încă puţin... ACUM. Până va fi ea gata, tipul din spate va înţelege ce vrei să faci şi îţi va lua locul. Prin urmare, eşti restricţionat de limitările DSG-ului. Eşti ostaticul unui urs panda care vrea să trăiască bine.

Guvernele fac presiuni şi înrăutăţesc lucrurile. Fixează pentru producători ţinte eco imposibile, iar când aceştia se opresc din reclamat şi totul pare că merge bine, se apucă să ridice şi mai sus ţintele de atins. Tocmai ce ne obişnuisem cu normele Euro 4, că a venit rândul lui Euro 5. Când vei termina de citit această revistă, se va fi ajuns la Euro 8, iar cea mai rapidă maşină pe care o ai în garaj va fi tunzătoarea de iarbă.

BineînÅ£eles, noi am acceptat asta. Åžtim că performanÅ£ele maÅŸinilor vor fi date înapoi, că trebuie să dăm din cap afirmativ în faÅ£a politicienilor, spunând în acelaÅŸi timp că înÅ£elegem de ce trebuie să facem pipi pe viteză. Dar mă întreb dacă cineva s-a oprit oare vreodată să se gândească de ce facem asta.

Sunt un admirator al păsărilor. Şi nu îmi este ruşine. Azi dimineaţă mi-am petrecut o oră întreagă pe burtă, în iarba înaltă, urmărind nişte pescăruşi. Spre seară, sper să-i văd cum plonjează în apă, la vânătoare de peşti.

Dar oare ce prefer: şoimul Peregrin – care este pasărea mea favorită, sau un Ferrari 458? Mi-e teamă că aleg maşina.

Desigur, ecologiştii susţin că locul maşinii este într-un muzeu, pentru a fi privită de generaţiile viitoare. Îmi pare rău. De ce să nu punem păsările în muzeu? Şi tigrii? Şi delfinii? De ce ne întoarcem să salvăm câteva specii care nu au niciun rost, pe care nu le vede nimeni şi care nu contribuie cu nimic?

Ne-a plăcut Concorde. Ne-a plăcut şi naveta Atlantis. Ne plac maşinile rapide şi dinamice, la care renunţăm doar ca să salvăm câteva broaşte şi gâze care sunt plictisitoare, urâte, inutile şi dezgustătoare.

Dacă Dumnezeu există, pun pariu că stă chiar acum într-un nor, întrebându-se dacă nu cumva cea mai bună specie a lui a înnebunit de tot.