Sunt 35 de milioane de autovehicule pe drumurile Angliei, toate vâjâind la viteze ameţitoare pe lângă case, şcoli, cămine şi bodegi. Şi totuşi, cu toate astea, doar 3.000 de oameni îşi pierd vieţile în fiecare an în accidente rutiere. Asta este o cifră remarcabil de mică, de care ar trebui să fim foarte mândri.

Mi-am exprimat această opinie de multe ori în trecut. Şi, aproape întotdeauna am primit câte un răspuns din partea unor persoane ai căror copii zac nemişcaţi la morgă, doar pentru că un idiot s-a suit la volan fără ochelari şi s-a înfipt cu maşina în autobuzul şcolii.

Sunt conştient, statistic vorbind, că moartea este inevitabilă. Dar nu poţi să-i spui asta cuiva care suferă atât de mult încât vrea să se sinucidă. Nu poţi să le aduci argumente raţionale unor oameni care înnebunesc de durere. Oameni care nu se pot opri din plâns. Oameni care vor limite de viteză mai mici. Limitatoare de viteză mai înalte. Pedepse mai mari pentru vitezomani. Nu-i pot condamna, dacă eram în locul lor probabil că procedam la fel.

Recent, am trăit şi eu un moment similar, când fiica mea a împlinit 17 ani şi a devenit, cel puţin în ochii guvernului, destul de mare pentru a conduce o maşină. Dar ce maşină?

Am discutat despre subiectul ăsta în emisiunile trecute şi, desigur, am încercat să fim raţionali. Mă rog, raţionali cu o oarecare doză de amatorism. Dar când este fata ta cea care se va arunca în vârtejul afonilor, al nebunilor şi al chiorilor, îţi cam vine să te aşezi cu specificaţiile pe masă şi să faci o investigaţie mai serioasă. Stil? Viteză? Preţ? Manevrabilitate? Toate chestiile astea, care erau foarte importante pentru mine până acum, brusc, nu mai contau deloc. Tot ce mă interesa era siguranţa. Voiam o maşină cu 2.000 de airbaguri. Vroiam un buncăr cu claxon.

După cum bine ştii, FIA are un program independent de siguranţă a autovehiculelor, NCAP, care testează toate maşinile noi şi le clasifică după stele. Teoretic, asta ar trebui să fie o veste îmbucurătoare. Practic, nu este, întrucât pentru a atinge cele cinci stele, producătorii auto îşi construiesc maşinile astfel încât să dea rezultate bune la testele de impact. Dar accidentele sunt mereu ciudate şi imprevizibile. Şi, dacă o maşină rezistă bine când este lovită la 90 de grade, este posibil să se dezintegreze când impactul are loc la 72 de grade.

´Jeremy este în mijlocul procesului de cumpărare a unei maÅŸini pentru fata lui. După îndelungi căutări, a decis că un tanc este, probabil, cea mai bună soluÅ£ie...´

Orice este posibil.

Acestea fiind spuse, nu pot să trag decât o singură concluzie: cu cât mai mult metal, cu atât mai bine. Vreau ca fiica mea să conducă o enormitate. Un Volvo cu elefantită. Sau chestia aia pe care o foloseau ca să mute navetele spaţiale. Aş vrea chiar şi un comitat întreg pe roţi. Iar barele de protecţie să fie cât o tribună de teren de fotbal. Din păcate, pentru a putea pune în mişcare aşa ceva, ai nevoie de un motor pe măsură, şi asta te pune imediat în război cu societăţile de asigurări. A mea mi-a spus că este foarte interesată să-mi ofere o asigurare, dacă motorul este atât de mic încât să încapă într-o cutie de chibrituri. Iar asta înseamnă, bineînţeles, o maşină mică.

Deci. Hai să ne gândim puţin la asta. Un tip în costum, probabil din Norwich, sau poate chiar din Frankfurt, mi-a spus că fata mea, cel mai preţios om din viaţa mea, trebuie să meargă pe drumurile publice într-o maşină care îi oferă aceeaşi protecţie pe care ar avea-o şi din partea unei poşete. Am stat câteva clipe gândindu-mă la ce sunete o să scoată când îi voi înfige două umbreluţe de cocktail în ochi.

După care, m-am apucat de treabă: maşini mici pentru fata mea. MINI? Păi, da, dar nu este o maşină mică şi prin urmare, chiar şi cel mai mic model are nevoie de un motor de 1,4 litri sub capotă. Şi asta a fost prea mult pentru amicul nostru din Norwich sau Frankfurt.

Aceeaşi problemă o avem şi bebeluşul Alfa şi cu Honda Jazz. Atunci, Fiat 500? Versiunea TwinAir îmi place foarte mult, motorul este destul de mic ca să satisfacă asiguratorii. Dar există şi o problemă. Poţi să-ţi iei un Fiat 500. Poţi să-i iei unul şi plodului tău. Plodului tău o să-i placă foarte mult. Dar, dacă vine vorba de copilul meu, atunci, îmi pare rău, dar 500-le este mult prea mic.

Hai să punem problema altfel: dacă te rog să te izbeşti de un stâlp la 80 km/h, preferi să fii la volanul unui pick-up Mitsubishi Warrior sau într-un Fiat 500? Exact.

Aceeaşi chestie şi cu Toyota iQ, precum şi cu acele miniaturi franceze, ale căror nume nici nu mă deranjez să caut. Sunt foarte bune atunci când ai experienţă în trafic, dar complet necorespunzătoare pentru începători confuzi, agitaţi şi, statistic vorbind, predispuşi la accidente.

În final, după multe dezbateri, am sfârşit prin a alege un Ford Fiesta.

Motor de 1,2 litri – bifat. Mai mare decât concurenţa – bifat. Şi, nu că ar conta cu adevărat, mult mai frumos. Dar fără să exagereze cu asta.

Fata mea, la fel ca restul adolescenţilor, nu este foarte interesată de maşini, deşi are o uşoară slăbiciune pentru Shelby Mustangul unui prieten. Aşa că i-am comandat maşina albă şi am cerut să vină şi cu două dungi mari şi albastre. Arăta absolut ridicol. Era un soi de urs koala în costum de Superman. Un pui de căţel cu mănuşi de box.

De fapt, semăna cu un taur albinos călare pe o bicicletă rablagită, aşa că am comandat şi nişte jante de 17 inchi, vopsite tot alb, ca să se potrivească cu peisajul. Mai adaugă la astea lumini de zi, un eleron pe plafon, nişte fuste pe aripi şi o grilă mai fioroasă şi cred, spre mândria mea, că a ieşit ceva mişto.

Arată cam exagerat, dar ce-i rău în asta când ai 17 ani? Absolut nimic. Nici interiorul nu este rău deloc, pentru că emblema Fiesta este luminată în roÅŸu, iar în oglindă găseÅŸti un sistem de navigaÅ£ie.

Dar cel mai tare lucru la maşina asta este următorul: este glorios de puturoasă. Într-o cursă 0-100 km/h, ar fi învinsă de geologie. Calc-o la blană într-a cincea la 80 km/h şi nu se va întâmpla nimic. Iar asta mă face să ţopăi de bucurie.

Catalogul zice că are 60 de cai putere. Dar nu armăsari, ci cei mai mici ponei din lume. Asta înseamnă că depăşirile sunt practic imposibile. Aşa că fiica mea va fi nevoită să conducă cu aceeaşi viteză ca a celui mai încet vehicul de pe drum. Adică, James May. Şi pentru că el stă în cea mai mare parte a timpului, fie că lasă pe cineva să o ia în faţă, fie că s-a pierdut şi consultă o hartă, şansele de a avea un accident sunt reduse semnificativ.

Deci, Ford Fiesta de 1,2 litri este recomandarea mea în ceea ce priveşte prima maşină a unui adolescent. Şi tratează chestia asta cu toată seriozitatea, pentru că este vorba despre copilul tău. Şi nimic nu este mai important pe lume.