Mesaj important pentru ţară. De la Florin Popa

Stau sub pătură, cu ochii închişi şi cu genunchii la piept. Preventiv, mi-am tras şi o pernă peste cap. Tremur, scâncesc, transpir, şi mă rog să se termine mai repede, odată pentru totdeauna. La naiba, vin SĂRBĂTORILE!!!

Lumea va înnebuni, rata sinuciderilor va sări din grafic, crizele de nervi şi istericalele vor fi la ordinea zilei, iar viaţa, aşa cum o ştim noi, va deveni un coşmar.

Băieţii descurcăreţi se vor îmbogăţi pe seama prostimii care cumpără petrade în loc de cărţi, milioane de animale nevinovate se vor trezi cu un cuţit în gât, cifrele de vânzări ale hypermarketurilor vor face nişte neni să-şi frece mâinile de bucurie, iar ieşitul din casă se va solda, pentru mulţi, cu un atac de cord.

Vei sta la coadă pentru benzină, pentru pâine, pentru apă. Te vei chinui mai mult decât dacă ar fi căzut un asteroid pe Terra.

Ce de obicei, în mintea mea se va naşte eterna întrebare: mai suntem în criză? Sau mai bine spus, am fost vreodată?

Preţul benzinei a crescut, dar şoselele sunt mai pline ca niciodată. Salariile au scăzut, dar în mall-uri, lumea se calcă în picioare. Şomajul a explodat, dar hotelurile sunt pline de turişti. Nu mai există bani pentru rate, dar pârtiile sunt asaltate de schiori.

Asta-i “criză”? Mai degrabă o glumă proastă. Criză a fost, şi încă este, de exemplu, în Detroit. Străzi pustii, pe care nu vezi pe nimeni chiar dacă stai o săptămână cu binoclul la ochi. Zeci de clădiri cu zeci de etaje, toate părăsite, în care nici măcar porumbeii nu sunt interesaţi să-şi facă cuib. Maşini nemişcate de pe loc de o eterninate, cu roţile înfundate în asfalt. Aşa a arată o “criză”.

În România, singura criză pe care o văd este cea pe care o voi face când voi intra pe Valea Prahovei. Sau pe a Oltului. Sau în Pasul Tihuţa.

Din fericire, am o soluţie pentru a rezolva, pe vecie, această problemă. O soluţie atât de simplă şi genială încât mă mir că nu i-a trecut prin minte lui Einstein. Iar dacă istoricii mă vor menţiona, atunci eu nu am nimic împotrivă. Până atunci însă, ţineţi-vă bine.

Eu vreau să... desfiinţez zilele săptămânii. Şi lunile. Şi sărbătorile. În loc de 12 luni a câte 4 săptămâni, să avem un an de zile individuale: 1, 2, 3, 4.......362, 363, 364, 365. Nu va mai exista week-end, deci nu vom mai avea şosele blocate de traficul de sfârşit de săptămână.

În loc de 500.000 de maşini care se înghesuie să iasă şi să între în oraşe într-un interval de doar câteva ore, o să avem un flux redus şi constant, care nu se va concretiza într-o buluceală isterică pentru câştigarea fiecărui metru de asfalt. În loc de în întrebarea clasică “unde mergem în weekend-ul următor?” vom avea “unde mergem în zilele 143, 144 şi 145?”. Şansele ca 143, 144 şi 145 să fie zilele în care TOATĂ lumea şi-a făcut planuri de evadat din oraş, sunt minime.

Aşa că adio blocaj la Buşteni, Sebeş sau Cozia. Adio nervi, înjurături şi ameninţări cu moartea. Adio anevrism provocat de stresul găsitului de camere în pensiuni. Adio călcat pe picioare şi suflat în ceafă.

Desigur, dacă facem asta, ne va lua ceva vreme să uităm de fixaţia de vineri, sâmbătă şi duminică, însă cu timpul, şi cu răbdare, lucrurile se vor relaxa şi desfăşura normal.
Propun să începem chiar din 2012. Ştiu că este cam din din scurt, dar nu văd ce ne-ar opri. Poate în felul ăsta, deschiderea sezonului pe litoral nu va mai însemna o coadă lungă de 20 de kilometri pe A2, ci doar o baie relaxantă în apa mării.

Deci, se bagă cineva? Facem un referendum, măcar o petiţie? Sau deja ne-am adaptat la situaţie şi nu ne mai trebuie nici autostrăzi? 

Şi... nu uitaţi: Popa – Preşedinte!