Powerslide BMW 1M (VIDEO)

De Costin Giurgea la 15:20 pe 05 Octombrie 2011
Powerslide BMW 1M (VIDEO)

Septembrie 2011 a fost o lună bună, în redacția Top Gear România.

Chiar dacă ne-a luat din nou prin surprindere, termenul limită pentru numărul 69 a fost la fel de plăcut cum au fost și toate celelalte de până acum. Am avut vreme bună, fotografii s-au pupat cu programul nostru de teste, unul dintre noi a reușit cu vorba bună să-și păstreze permisul de conducere (de două ori) iar avioanele care ne-au cărat spre lansările internaționale au avut, cumulat, cele mai puține întârzieri de până acum.

Prin urmare, am avut cu toții pacea și liniștea sufletească necesare să punem cap la cap pentru numărul de octombrie (disponibil de azi la toate punctele de difuzare a presei) toată povestea Salonului Auto de la Frankfurt, o evadare pe două motociclete BMW R 1200 GS, un simulacru de week-end familist cu un Seat Alhambra 4X4 și un Ducati Hypermotard 796, asta pe lângă testele naționale cu Nissan Micra (în realitate e mult mai drăguță), Mini Cooper S Coupe (căruia îi stă bine pe trei roți) sau noul BMW 650i Coupe (care a primit tracțiune integrală).



În mod normal, o asemenea înșiruire de experiențe pe teren rezultă la sfârșitul lunii într-un grafic în care glanda fizz apare destul de excitată. Luna asta însă, doar motocicletele s-au apropiat de povestea pe care am trăit-o în Seria 1 M Coupe.

Nu e primul articol despre mașina asta în Top Gear și suspectez că n-o să fie nici ultimul. Jason Barlow a scos untul din cel mai mic M pe drumurile din Anglia rurală, iar acum ceva vreme Ollie Marriage a făcut un comparativ BMW 1 M Coupe vs Audi RS3 în care a conchis că tracțiunea integrală îl face pe Audi mai rapid, iar tracțiunea spate îl face pe BMW muuuuult mai amuzant.

Pentru cei care au pierdut esențialul, revin aici cu cifrele: 6 cilindri în linie Twin Turbo, 335 de cai putere la 5.900 rpm, 450 de Nm (500 cu overboost) încă de la 1.500 rpm și 0-100 de km/h în 4,9 secunde.



Povestea completă a reacțiilor pe care le-a generat Seria 1 M Coupe e în revistă, începând cu pagina 102. Iar aici mai jos e un clip scurt în care noi ne-am jucat cu mașina pe circuit la AMCKart iar amicul Răzvan de la Trafictube s-a jucat cu camerele video. E un fel de amateur car porn, dar e fun. Enjoy! BMW seria 1 M 1 from razvanbb on Vimeo.

TAGS// ,  ,  ,  ,  ,  ,  ,