Renault pe genul electric
la 12:24 pe 16 Septembrie 2009
Hai sa incepem cu cel mai mic dintre Renaulturile astea - Twizy Z.E. Inteleg ca oamenii devin din ce in ce mai lenesi si din ce in ce mai avizi de viteza, dar nu inteleg ce om cu un encefal complet functional ar vrea sa mearga cu ceva de genul asta.
Sa zicem ca este perfecta pentru o masina urbana cu care sa te deplasezi de la servici - acasa si retur: este mica, deci poti s-o parchezi chiar si pe scara blocului si este electrica, deci nu "impute" orasele cu noxe. Dar gandeste-te asa: ce e in neregula cu un scuter acoperit? Sau gandeste-te ca intr-un autobuz de nu-stiu-cati metri incap 50 de persoane; intr-un Twizy, doar una. Daca ai pune 50 de Twizy-uri pe strazile unui oras, ar ocupa mai mult spatiu decat un autobuz deci nu ar deveni mai aglomerat orasul respectiv?
Sincer, oricum ai lua-o, Twizy Z.E. nu cred ca e solutia pentru orasele aglomerate... chiar daca poti sa afisezi smilie-uri pe ea ca sa vada alti soferi ce crezi despre ei. Si apropo de asta: de ce ai vrea sa stai sa afisezi smilie-uri pe masina cand parbrizul este suficient de mare incat cel pe care il injuri sa-ti vada fata destul de clar?
Fascinant scurt-metrajul, nu? Acum, sa trecem la Zoe Z.E - parca revenim la normal un pic. Asta se vrea a fi tot o masina de oras numai ca p-asta putem sa o incadram la hatchbackuri, nu la "aspiratoare motorizate" cum e mai sus mentionatul Twizy. Ai parte de 4 usi, 4 locuri, un portbagaj si... cam atat.
Viteza maxima este de 140 la ora multumita propulsorului de 90 CP, asta e - nu mai poti sa zburzi pe Magheru cu 200+. In plus, o chestie intr-adevar fascinanta, Renault, impreuna cu L'Oreal au creat un sistem care elimina toxinele si mirosurile urate din masina... La revedere, parturi la caterinca!
Si acum, probabil ca cel mai "vechi" dintre conceptele astea de la Renault cu zero emisii - Kangoo Z.E. Uite, p-asta o inteleg perfect, este fix ce avem nevoie. Serios, nu e pic de ironie in cuvintele astea.
Uita-te pe strazi si ce vezi? Iti zic eu: una din zece masini este o duba sau un minivan, in orice caz, ceva de transport marfa. Te-ai prins? O chestie de genul asta e perfecta pentru luat mobila de la Ikea, pentru facut cumparaturi la Carefour, pentru instalatori, pentru firme de distributie... ce sa mai, ar fi ideal daca cineva chiar ar pune in practica acest concept de "utilitara ecologica".
In sfarsit, pot spune cu mana pe inima ca vad o masina frantuzeasca gandita cat se poate de nemteste... exceptand farurile ciudate... si jantele... si geamurile albastre... si interiorul... Ai prins ideea...
Deci, de la complet inutil la una dintre cele mai bune idei din ultima vreme, Renault le are pe toate. Si sper ca dupa articolul asta n-o sa mai primim tot felul de scrisori cum ca am fi "anti-Renault" si ca apreciem doar (citez) "porcariile de Aston Martin si Jaguar"...



