Saga Popa: N-am permis, deci biciclesc – probabil ultimul episod
Bicicletele “fixe” - o comunitate, un cult, o delicatesă. Plus o tonă de pragmatism, de simplitate și eficiență. Și pentru că suntem pe o pagină pe care scrie TopGear, mă aștept ca nu toți cititorii să fie la curent cu noțiunea de bicicletă “fixă”, așa că simt că sunt necesare câteva explicații.
“Fixă” este bicicleta a cărei roată din spate este conectată de pedalier în mod direct, tot prin intermediul lanțului și a pinionului, dar fără a avea posibilitatea de a rula independent de mișcările pedalelor. Pe scurt, dai la pedale – se învârte roata. Nu dai la pedale – nu se învârte nimic.
Și viceversa. Pare o absurditate, dar acest sistem reprezintă jumatate din istoria bicicletei, și mai mult de atât, ciclismul rutier de înaltă performanță își are originile adânc înfipte în “fixe”. În trecut, era inadmisibil ca un biciclist să nu dea la pedale în timp ce roțile se învârteau, iar “free wheelie-ul” sau “coasting-ul” erau rezervate pentru fătălăi, nu pentru bărbații adevărați. Însă lucrurile s-au schimbat, iar “fixele” au devenit o specialitate, un segment rezervat doar pasionaților, dar în special curierilor pe bicicletă, adică profesioniștilor.
Motivele care stau la baza acestei alegeri sunt legate de simplitatea mecanismelor și, implicit, a anduranței lor. Se spune că verificarea unei astfel de biciclete durează cam trei secunde, adică timpul care este necesar ridicării ei de la sol și lăsării să cadă natural pe propriile roți. Nu zdrăngăne sau chițăie nimic? Atunci e bună pentru încă o zi de lucru.
În plus, o “fixă” este extrem de manevrabilă, pentru că biciclistul este unit cu bicicleta 100%, cele două entități ajungând să se comporte ca una singură. Curierii cu multe mii de kilometri în picioare renunță chiar și la sistemele clasice de frânare, ei folosind fie decelerarea cu forța coapselor, fie blocarea roții spate. Însă ambele necesită timp dedicat și dorința de a învăța, așa că nu recomand aruncarea manetelor de frână decât după ce experiența, bunul simț și instinctul de conservare dau undă verde acestei opțiuni.
Eu nu am avut nici una, nici alta, ci doar o curiozitate copilărească, așa că am rugat amicii de la www.ciclop.eu să mă lase să-mi rup gâtul într-un mod eroic, căzând cu una dintre cele mai vesele biciclete din câte există: CREATE.
Vezi aici mai multe fotografii cu gama CREATE
CREATE vine de la mama ei, din Anglia, echipată cu un butuc spate “flip-flop”, care permite transformarea bicicletei din “single speed” în “fixă”, în doar 10 minute, și asta dacă te ocupi și de o bere între timp. Eu am ales să fiu excentric, așa că, timp de trei zile, roțile s-au învârtit odată cu pedalele. Am supraviețuit, m-am distrat, și îndrăznesc să spun că am înțeles câte ceva din fenomenul “fixie”. Sau măcar am gustat puțin din el.
Singura mea ciudă a fost aceea că nimeni nu mai avea ochi să-mi admire performanțele, atenția tuturor fiind atrasă de culorile și combinațiile îndrăznețe prin care CREATE înveselește și înseninează drumurile. Aruncă o privire la galeria foto și vei înțelege despre ce vorbesc. Totodată, remarcă simplitatea designului și a proporțiilor, care susțin filozofia mărcii: bicicleta este un vehicul care nu are nevoie de complicații pentru a-și duce la bun sfârșit menirea.
Iar CREATE este dovada că nevoile primare și fundamentale sunt încă de actualitate.
Să ne întorcem la origini? Părerile sunt împărțite. Să fim mai veseli și relaxați? Ar fi bine. Un lucru este clar: CREATE oferă în acest moment cea mai haioasă bicicletă de serie de pe planetă.
În România, sunt șanse mai mari să văd două Lamborghiniuri la fel decât două CREATE identice, și gândul îmi zboară la momentul în care pistele de biciclete vor fi pline de culori vesele, un soi de primavară permanentă. Sau un carnaval fără sfârșit. Abia astept!
“Fixă” este bicicleta a cărei roată din spate este conectată de pedalier în mod direct, tot prin intermediul lanțului și a pinionului, dar fără a avea posibilitatea de a rula independent de mișcările pedalelor. Pe scurt, dai la pedale – se învârte roata. Nu dai la pedale – nu se învârte nimic.
Motivele care stau la baza acestei alegeri sunt legate de simplitatea mecanismelor și, implicit, a anduranței lor. Se spune că verificarea unei astfel de biciclete durează cam trei secunde, adică timpul care este necesar ridicării ei de la sol și lăsării să cadă natural pe propriile roți. Nu zdrăngăne sau chițăie nimic? Atunci e bună pentru încă o zi de lucru.
În plus, o “fixă” este extrem de manevrabilă, pentru că biciclistul este unit cu bicicleta 100%, cele două entități ajungând să se comporte ca una singură. Curierii cu multe mii de kilometri în picioare renunță chiar și la sistemele clasice de frânare, ei folosind fie decelerarea cu forța coapselor, fie blocarea roții spate. Însă ambele necesită timp dedicat și dorința de a învăța, așa că nu recomand aruncarea manetelor de frână decât după ce experiența, bunul simț și instinctul de conservare dau undă verde acestei opțiuni.
Eu nu am avut nici una, nici alta, ci doar o curiozitate copilărească, așa că am rugat amicii de la www.ciclop.eu să mă lase să-mi rup gâtul într-un mod eroic, căzând cu una dintre cele mai vesele biciclete din câte există: CREATE.
Vezi aici mai multe fotografii cu gama CREATE
CREATE vine de la mama ei, din Anglia, echipată cu un butuc spate “flip-flop”, care permite transformarea bicicletei din “single speed” în “fixă”, în doar 10 minute, și asta dacă te ocupi și de o bere între timp. Eu am ales să fiu excentric, așa că, timp de trei zile, roțile s-au învârtit odată cu pedalele. Am supraviețuit, m-am distrat, și îndrăznesc să spun că am înțeles câte ceva din fenomenul “fixie”. Sau măcar am gustat puțin din el.
Singura mea ciudă a fost aceea că nimeni nu mai avea ochi să-mi admire performanțele, atenția tuturor fiind atrasă de culorile și combinațiile îndrăznețe prin care CREATE înveselește și înseninează drumurile. Aruncă o privire la galeria foto și vei înțelege despre ce vorbesc. Totodată, remarcă simplitatea designului și a proporțiilor, care susțin filozofia mărcii: bicicleta este un vehicul care nu are nevoie de complicații pentru a-și duce la bun sfârșit menirea.
Iar CREATE este dovada că nevoile primare și fundamentale sunt încă de actualitate.
Să ne întorcem la origini? Părerile sunt împărțite. Să fim mai veseli și relaxați? Ar fi bine. Un lucru este clar: CREATE oferă în acest moment cea mai haioasă bicicletă de serie de pe planetă.
În România, sunt șanse mai mari să văd două Lamborghiniuri la fel decât două CREATE identice, și gândul îmi zboară la momentul în care pistele de biciclete vor fi pline de culori vesele, un soi de primavară permanentă. Sau un carnaval fără sfârșit. Abia astept!


Pikes Peak - A cazut recordul
Duster pe Transalpina (aproape)
Noaptea fanilor TopGear - multe poze
Colosalul monstru diesel de 25.480 litri




