Dacia Duster: proba 2 - team-building
Aventurile Dacia Duster in sanul redactiei TopGear continua. Dupa ce numarul trecut am urcat bestia pana la un pas de cota 2.000 si ne-am intors din drum doar dintr-o lasitate sora cu instinctul de conservare, pentru numarul asta am incercat ceva mai special si am mimat in Duster o varietate de actiuni specifice unui culturism de echipa sanatos.
In lipsa unui antrenor de badi-bilding profesionist, am apelat cu incredere la notiunea de team-building, acest concept la care se pricepe orice angajat, in aceeasi masura in care orice barbat din tara asta se pricepe la fotbal, masini si femei. Prin urmare, am strans alfabetic toti oamenii din companie, si i-am pus sa se alinieze la dunga in fata firmei ca sa putem face in cel mai just mod imparteala pe masinile destinate calatoriei (detalii despre celelalte, tot in rubrica asta). Desigur, pentru ca avem pica pe Duster, am fost nevoiti sa trimitem in el acel soi special de oameni care au darul de a strica totul pe langa ei. Nu, nu e vorba de cei mai grasi, nici de cei mai neindemanatici, ci pur si simpul de cei mai zvapaiati, care se consuma in interior atat de mult incat la un moment dat se apuca sa consume si lucruri din exterior.
Experienta s-a dovedit inaltatoare pentru toti cei participanti. Pentru Duster, in primul rand pentru ca a urcat pe toate coclaurile de pe langa Poiana Brasov, iar pentru pasageri pentru ca au simtit foarte aproape atingerea altitudinii, inca de cand s-au suit dimineata pe pielea neagra, tare si foarte rece. In mod natural, scaunele din piele fara incalzire electrica au darul de a-ti antrena bicepsii femurali, pentru ca odata ce te sui in masina, trebuie sa stai la minim 1 centimetru deasupra scaunului, altfel ti s-ar lipi partea dorsala definitiv.
Pe scurt, Duster a trebuit sa faca fata zbenguielii neincetate a 5 oameni plecati (si intorsi) de la petrecere, bagajelor uriase care au stat claie peste gramada si in portbagaj si pe bancheta din spate si unor temperaturi de -15 grade, la umbra.
Din fericire, la intoarcere plasticele dinauntru erau in acelasi stadiu in care plecasera, chiar daca primisera in decurs de 4 zile nenumarate suturi de la bocanci sau clapari. Pielea a supravietuit si ea fara zgarieturi, iar chestia aia de plastic sau panza care acopera portbagajul a supravietuit si ea intacta, probabil pentru ca se monteaza si se demonteaza atat de usor.
In lipsa unui antrenor de badi-bilding profesionist, am apelat cu incredere la notiunea de team-building, acest concept la care se pricepe orice angajat, in aceeasi masura in care orice barbat din tara asta se pricepe la fotbal, masini si femei. Prin urmare, am strans alfabetic toti oamenii din companie, si i-am pus sa se alinieze la dunga in fata firmei ca sa putem face in cel mai just mod imparteala pe masinile destinate calatoriei (detalii despre celelalte, tot in rubrica asta). Desigur, pentru ca avem pica pe Duster, am fost nevoiti sa trimitem in el acel soi special de oameni care au darul de a strica totul pe langa ei. Nu, nu e vorba de cei mai grasi, nici de cei mai neindemanatici, ci pur si simpul de cei mai zvapaiati, care se consuma in interior atat de mult incat la un moment dat se apuca sa consume si lucruri din exterior.
Experienta s-a dovedit inaltatoare pentru toti cei participanti. Pentru Duster, in primul rand pentru ca a urcat pe toate coclaurile de pe langa Poiana Brasov, iar pentru pasageri pentru ca au simtit foarte aproape atingerea altitudinii, inca de cand s-au suit dimineata pe pielea neagra, tare si foarte rece. In mod natural, scaunele din piele fara incalzire electrica au darul de a-ti antrena bicepsii femurali, pentru ca odata ce te sui in masina, trebuie sa stai la minim 1 centimetru deasupra scaunului, altfel ti s-ar lipi partea dorsala definitiv.
Pe scurt, Duster a trebuit sa faca fata zbenguielii neincetate a 5 oameni plecati (si intorsi) de la petrecere, bagajelor uriase care au stat claie peste gramada si in portbagaj si pe bancheta din spate si unor temperaturi de -15 grade, la umbra.
Din fericire, la intoarcere plasticele dinauntru erau in acelasi stadiu in care plecasera, chiar daca primisera in decurs de 4 zile nenumarate suturi de la bocanci sau clapari. Pielea a supravietuit si ea fara zgarieturi, iar chestia aia de plastic sau panza care acopera portbagajul a supravietuit si ea intacta, probabil pentru ca se monteaza si se demonteaza atat de usor.
Publicitate
Selectia mea
