Cum să NU tractezi un camion
Răspândirea explozivă a telefoanelor mobile cu functii video a dezvoltat treptat un nou curent social cultural. Astfel, de fiecare dată când ceva devine interesant, se nimerește cel puțin un obiectiv în zonă care să surpindă acțiunea. Partea mișto în toată chestia asta e că niciun incident nu scapă nefilmat, așa că aflăm despre toate trăznăile întâmplate ce au loc oriunde în lume.
Iar când imaginile surprind întâmplări amuzante, clipurile devin instant virale, generând avalanșe de râs în fața calculatoarelor. Într-o astfel de instanță (compromițătoare am putea spune) a fost surpins și șoferul unui camion Kamaz, dornic să-și ajute colegul rămas înțepenit pe un drum înzăpezit.
Din câte am putut înțelege din clip, tipul care a legat șufa de tractare de camionul înțepenit a ales ca priză de tractare bara de protecție în loc să caute un punct de sprijin pe șasiu. Ce-i drept, s-ar putea să aibă și camionul partea lui de vină, date fiind originile chinezești ale acestuia. Oricare ar fi cauza, rezultatul este tot ce contează în acest clip, pentru că n-ai cum să nu te prăpădești de râs când cum Kamaz-ul smulge cabina omolugului chinez.
Așadar, vizionare plăcută!

Logan face ravagii în India
Premiile TopGear la Geneva (versiunea neoficiala)
Galerie foto: Concorso d'Eleganza 2013 în imagini
Super Bowl 2012: Cele mai tari reclame din acest sezon
Cel mai scump accident auto din principatul Monaco 