Toyota poate insemna, pentru unii, un Land Cruiser alb, ce poarta initialele UN, iar pentru altii, un inocent Prius. Depinde de decorul in care te invarti cel mai frecvent. Daca majoritatea vehiculelor pe care le intalnesti in trafic sunt tancuri, nu te vei simti prea bine intr-un iQ, asta e clar. Tocmai aici voiam sa ajung. Toyota iQ pare masina ideala pentru aglomeratia de dupa-amiaza, iar japonezii au studiat in amanunt necesitatile traficului urban. Primul lucru care iti vine in minte, atunci cand privesti pentru prima data masina asta, este intrebarea: cum naiba au reusit sa o inghesuie in gama, intre Aygo si Yaris? Apoi, usa neobisnuit de larga pentru o masina atat de mica se deschide, scaunele din spate se rabateaza, iar cel care pare ca urmeaza sa se inghesuie, esti chiar tu. Brusc, descoperi ca iQ are si bancheta-spate, moment in care te pufneste rasul. Micuta japoneza a fost poate chiar cea mai harnica masina din toate cele care si-au gasit loc in fata sediului redactiei noastre. Nu de putine ori, micul motor de doar 1,33 litri a trebuit sa se descurce atat cu mai mult de doi pasageri, cat si cu temperaturi caniculare, care faceau din aerul conditionat, un element indispensabil supravietuirii.

intamplarea a facut ca, intr-una din zile, cam pe vremea in care tu citeai mega-testul lui Stig din numarul trecut, Florinache al nostru sa aiba niste drumuri de facut prin oras. Cum micuta Toyota era singura masina disponibila in acel moment, iar noi toti aveam chef de o binemeritata pauza, omul nu a putut sa scape neinsotit, asa ca biata japoneza a trebuit sa suporte patru pasageri de dimensiuni deloc neglijabile. Desi este posibil sa fi realizat un record de densitate pe metru-patrat, niciunul din noi nu a trebuit sa apeleze la contorsionism pentru a intra in masina, iar Florin a putut sa-si gaseasca o pozitie lejera la volan, fara sa ma striveasca intre scaunul lui si bancheta din spate. Ca sa nu mai vorbim de Vlad, care a putut sa-si indese fiecare centimetru din cei 195...pardon, 198 ai sai, pe scaunul din dreapta, fara sa-l sufoce pe Radu. Fiindca tot am ajuns la bancheta, e foarte amuzanta senzatia ca aceasta s-ar sprijini de hayon, ocupand tot spatiul portbagajului. Daca se spune ca in masinile mari poti juca  chiar si fotbal, in iQ ai la dispozitie, in cel mai fericit caz, jocuri ca Fazan, avand in vedere spatiul restrans, din care nici in ziua de azi nu reusesc sa imi explic cum au putut sa stoarca japonezii atata eficienta. Totusi, daca ti-ai petrecut adolescenta pe terenul de baschet, e putin probabil sa

incapi pe locurile din spate ale lui iQ, pentru ca inaltimea banchetei, fata de podea, este aproape inexistenta. Trucuri mici, precum torpedoul detasabil sau comenzile sunetului, disponibile exclusiv pe volan, au salvat multi centimetri, pe care bordul ar fi putut sa-i ocupe, in mod inutil. Surprinzator sau nu, denivelarile nu fac un cosmar din plimbarea in patru cu un iQ. Nu ma intelege gresit, nu vorbim aici despre vreun Lexus RX 450h, dar nici nu ai senzatia ca suspensiile ar fi avut nevoie de ceva mai mult spatiu in care sa jongleze. Scaunele se rabateaza foarte usor, ceea ce se poate dovedi util, daca ai nevoie sa iesi urgent afara din masina. Pe scurt, in afara de obezii claustrofobi sau de baschetbalisti din NBA, oricine poate incerca senzatia unui drum pe bancheta din spate a unei Toyota iQ. Distractie garantata!