Nu ma mai vazusem de mult cu iQ. Nu pot spune ca i-am dus dorul, dar m-am simtit ca acasa in momentul in care blugii mei s-au reintalnit cu tapiteria scaunelor care inca din prima zi mi s-a parut absolut delicioasa la atingere.

Habar n-am ce material e - la textura aduce cu alcantara sau pielea intoarsa, dar nu pare a fi niciuna din astea doua. Ideea e ca intre blugii mei si materialul ala magic de culoarea spumei de capuccino s-a creat o sinergie instantanee si cred ca te-ai prins ca incerc sa-mi personific blugii ca sa nu vorbesc despre fundul meu aici, sub nasul tau, printre randurile astea, nu ca am luat-o eu razna si chiar cred ca o pereche de pantaloni are ganduri proprii. In orice caz, ce vreau eu sa subliniez de fapt si de drept este ca, desi n-am mai pus de mult timp mana pe masinuta asta, s-a pastrat incredibil de bine.

Nu ca m-as fi asteptat eu ca zbanghiii astia de prin redactie s-o puna pe butuci, dar mi s-a mai intamplat sa ma revad cu masini din parcurile de presa si sa ma simt ca unul dintre protagonistii de la Fear Factor. Dar uite ca aici nu e cazul. Am ramas de-a dreptul impresionat cand am vazut ca plasticele sunt la fel de maro, textura de scoarta de copac de pe usi e neatinsa, butoanele au acelasi clic-clac, antena de radio tot furata a ramas, iar tapiteria... inca produce orgasme blugilor mei.