Mini muscle-car

Mini muscle-car

17 Aprilie 2009
Cand vine vorba de astfel de "atrocitati" pe roti, nici nu stiu de unde sa incep. Pentru ca, in general, cam totul este la superlativ de la cifre la aspect.
Hai totusi sa incep cu aspectul. Apasa aici, intra in galerie, dupa care inchide gura si continua sa citesti. Nu cred ca mai are rost sa descriu ceea ce este probabil cea mai frumoasa masina facuta de un constructor lipsit de notorietate. Numai "ciocul" ala arata de parca ar fi in stare sa strapunga bariera sonica. Andy Round, parintele acestei masinute, sustine ca s-a inspirat din masinile de Formula 1 si Le Mans. Da, sigur... Eu zic ca s-a uitat prea mult la Star Wars, dupa care s-a "jucat" cu un Ariel Atom. Si cu asta am incheiat discutia legata de design.
Acum, un pic de istorie. Andy Round a creat prima Deronda in 2004, sub numele de F400. Stilul era cam acelasi, iar sub capota se gasea un motor 1.8 T de la Audi. Bun, intrebarea logica este: "De ce sa construiesti asa ceva de la zero cand existau deja Caterham, Westfield, Donkerwoort, Ariel si altele de care inca nu am auzit?" Pai, domnul Round, fiind un britanic pretentios din nastere, nu era satisfacut de celelalte marci si, fiind pe deasupra inginer aeronautic, s-a decis sa isi construiasca propria masina. Simplu, scurt si la obiect. Numai ca, in 2004, cei de la Autosport Development, un constructor nord-american, s-au aratat interesati de proiectul lui Round si au vrut sa inceapa sa il produca in numere mai mari. Si uite asa a "aterizat" motorul de 6 litri V8 pe actuala Deronda G400.
Si tot asa, am ajuns la capitolul "cifre". Greutatea este unul dintre elementele cheie ale acestei masini. Dupa cum te asteptai, cantereste putin. Cam cat un Smart Fortwo, adica vreo 800 kg. Iar din alea 800 kg cred ca mai mult de o treime sunt datorate monstrului imprumutat de pe Chevrolet Corvette C5. Da, intre puntea spate si scaune salasluieste un V8 care dezvolta 400 de cai putere si 542 Nm. "American muscle" si "British engineering" lucrand mana in mana. Nu se stie exact in cat timp atinge suta acest "turbo-tantar", dar viteza maxima este cotata undeva la 296 km/h. Intr-o masina fara acoperis si care are doar 5 viteze! Si ca tot vorbeam de trepte de viteza, cutia este facuta de Porsche. Na, poftim performanta...
Preturile pentru o astfel de jucarie pornesc de pe la 64.000 de dolari si nu te gandi ca primesti prea multe dotari de lux. Adica, uita-te din nou la interior. "Spartan" este putin spus. Scaunele din fibra de carbon nici macar nu sunt invelite complet. Cred ca e mai confortabil sa ai un piranha in pantaloni.
In fine, pe total aceasta creatie ne-a cam dat pe spate p-aici prin redactie - poate ea sa fie scumpa, incomoda si ciudata ca design, ca noua oricum ne place. Asteptam sa vedem ce zice Iepurasul, poate ne aduce si noua una la teste...

Bogdan Salajan