Este un pic ciudat. Este vorba de câteva luni, două de fapt, de când mă gândesc la lipsa noastră de seriozitate ca şi cumpărători, modificându-ne maşinile şi motocicletele. Ele au fost concepute şi construite de corporaţii multi-miliardare în dolari care au acces la cercetări şi expertiză la scară globală şi le-au folosit pentru a optimiza performanţa produsului lor, utilitatea şi stilul înainte de a le asambla cu o precizie robotică. O mică excursie la Halfords şi o privire rapidă prin cataloagele cu abţibilduri şi capote cu nervuri şi situaţia se schimbă, nu? Sfătuiesc populaţia să lase jos cheia franceză.

Ceea ce mă face să mă simt ciudat este că am putut fi văzut săptămâna asta printre raioanele de la Halfords cu degetele uleioase şi portofelul zgâriat. În timp ce scriu acest articol, tocmai ne-am întors în direct cu TopGear şi în mod normal mi-aş fi petrecut pauza făcând un documentar despre un pod sau stând într-un studio şi urmărind oameni spitalizându-se din cauza unei curse de asfalt din Argentina. De data asta, mi-am petrecut fiecare moment luptându-mă cu şuruburile încăpăţânate, cu firele deşirate şi desigilând cutii cu piese auto ne-originale. Mi-am cumpărat şi câteva inele din acelea cu imbusuri. Nu voi încerca să explic această întoarcere ipocrită la 180 de grade; doar o voi povesti şi voi vedea dacă se transformă într-o metodă de purificare autentică.

Deci, motocicleta… în fine, conduc o Suzuki Hayabusa. Nu este o motocicletă de curse, dar pentru mult timp a fost considerată ca fiind cea mai rapidă motocicletă aflată în producţie când vine vorba despre viteza dintr-un capăt în altul în linie dreaptă. Chestia e că eu o folosesc pentru a mă deplasa spre şi de la Londra pentru serviciu. Sunt un prezentator de televiziune, deci trebuie să-mi transport şi scenarii şi cămăşi şi pantofi şi sticluţe cu produse pentru păr. Primele dintre lucrurile pe care pot să le îndes într-o geantă ajung un pic şifonate. Dacă cineva l-a plătit pe un tip ca să prezinte o emisiune televizată şi să presupunem că tipul ajunge să poarte o cămaşă mai şifonată decât faţa lui Jeremy, să aibă un păr ca al lui Hitler şi nişte cizme de motociclist pe sub pantaloni, respectiva persoană ar putea să devină îmbufnată.

Ceea ce am eu nevoie este o motocicletă cu panere – acele cutii fixate pe lateral pentru a se pune diverse lucruri în ele.

´Un tip are dreptul să se răzgândească, nu-i aÅŸa? BalanÅ£a se înclină acum către cealaltă direcÅ£ie, spre eterna întrebare… a modifica sau a nu modifica?´

Iar asta ar însemna să schimb motocicleta, pentru că Hayabusa nu are deloc aşa ceva. A fost concepută să despice aerul atât de curat ca şi legendara pasăre prădătoare japoneză după care a fost botezată. Dar mie îmi place Hayabusa. Capacitatea motorului de 1.300 cmc a derivat de la o idee genială provenită mai degrabă dintr-o plictiseală îndelungată, care face ca puterea să fie furtunoasă şi livrată cu un sunet puternic prin partea din spate. În plus, este veche de trei ani şi valorează cam 28.000 de euro la second-hand. Un motor cu panere, clopoţei şi fluiere ar costa mai mult cu 10.000 de Euro. Şi nu mi-ar mai plăcea chiar atât de mult. Astfel, mi-am încălcat afirmaţiile şi am optat pentru a o modifica.

O căutare pe Internet a scos la iveală o rablă menită să se potrivească perfect cu ′Busa şi un set de panere mişto, făcute din aluminiu, ca alea pe care Ewan McGregor şi Charley Boorman le-au avut pe motocicletele lor masive de off-road când au navigat în jurul lumii.

Primul lucru care a sosit a fost rabla. Instrucţiunile mi-au spus să îndepărtez panourile laterale din spate, scaunele şi cadrul, iar apoi să le prind în şuruburi. Am făcut asta în mai puţin de două zile de eforturi zdravene şi insomnii. A urmat apoi apărătoarea de noroi din spate. Instrucţiunile mi-au indicat să îndepărtez tot ce am îndepărtat şi am înlocuit până acum, firele din noul far şi să amplasez noua aripa. În mai puţin de o săptămână, am reuşit. Şi apoi au sosit ultimele componente: suporturile pentru panere. Instrucţiunile mi-au indicat - după ce am îndepărtat aripa din spate şi tot ce abia fixasem – să o demontez ca să potrivesc un cadru nou pe vechea apărătoare de noroi. Cea pe care am înlocuit-o şi am remontat-o. S-a lăsat cu mai multe înjurături.

Am dat jos întreaga aripă din spate a motocicletei. Am ars siguranţa lampei de la plăcuţa de înmatriculare. Siguranţele sunt plasate sub carenajele motocicletei. Am îndepărtat carcasa. Am petrecut ore doar privind firele. Vorbeam singur. Am montat indicatoarele noi şi am plâns de bucurie. Am muncit toată noaptea. Mi-au lipsit copii. Am cumpărat fire noi în culori frumoase. Am vorbit cu străini de pe stradă şi le-am spus ce am făcut. La final, m-am dat cu un pas în spate şi mi-am admirat creaţia. Ca Frankenstein, eram uşor oripilat de urâţenia pe care am făcut-o, dar am iubit-o şi încă o iubesc. Este unică şi specială şi oarecum, poartă în ADN-ul propriu o parte din mine.

Şi astfel voi călători cu motocicleta – care seamănă, în mod întâmplător, cu un delfin lepros cu o mină lipită de fund – cu un respect găsit pentru cei care şi-au ridicat cheile şi şuruburile împotriva industriei automobilistice şi au urmat propriul lor drum. Probabil că şi noi, umilii cumpărători, putem contribui, putem să facem diferenţa, putem să realizăm lucrurile aşa cum am vrea noi să fie. Zdrăngăne puţin. Unul din panere nu este drept. Lumina de la plăcuţa de înmatriculare probabil că nu va supravieţui ploii. Dar este unică şi este a mea. Acum ce zici de întoarcerea asta la 180 de grade?