Nu prea stiu cum sa incep sa scriu chestia asta. Sunt intr-un conflict interior maxim de cand am luat cheia masinii in mana. Sunt intr-o furtuna emotionala sora cu orgiile sexuale inca de cand am simtit privirile femeilor la semafor. Dar, mai ales, sunt atat de topit, incat pana si inainte sa incep sa scriu aici am mai stat o jumatate de ora cu ochii pe pozele pe care le mai studiasem cu mare atentie de vreo doua sute de ori inainte.

Oricat as cauta insa, nu exista o cuta pe care s-o comentez negativ la masina asta. Oricat as incerca, nu gasesc nici vulgar si nici prea usor desenul spatelui. si, mai mult, nu reusesc sa inteleg cum de masina asta arata la fel de bine si cu acoperisul pliat, si cu el ridicat. Pentru cine a vazut vreodata The Graduate, masina are inca si mai multe semnificatii. Identificarea cumparatorului cu frumusetea sentimentelor de tip italian este atat de puternica in cazul Alfei, incat se pare ca i-a cucerit chiar si pe producatori.

Sunt absolut convins ca oamenii au fost atat de innebuniti dupa schite, desene si mai apoi designul real al caroseriei, incat au cazut frumos pe o ureche si s-au gandit ca masina se va vinde de la sine, doar pentru ca este atat de uluitor de stralucitor de innebunitor de frumoasa. si, in mare parte, au dreptate. Povestea noastra de dragoste cu masina asta a inceput, desigur, dupa nebunia testului pe care colegii nostri din UK l-au facut cu Spider si pe care l-am avut si noi aici un numar in urma. Ceea ce inseamna ca stiam de la inceput de ce si cum nu le-a placut masina. Numai ca interpretarea comparativa cu alte modele a acestei decapotabile superbe are darul de a-l interesa pe cel care gandeste rational in privinta masinilor.

Ei bine, in cazul Alfa Romeo Spider, lucrurile astea nu prea se aplica. Masina este atat de frumoasa, si creste pe tine in asemenea hal, incat ii ierti orice tampenie pe care o face. Desigur, cel mai important este sa evite pe cat posibil tampenia maxima, adica sa te insele, dar riscuri ca asta sa se intample sunt destul de mici, pentru ca e o masina, in definitiv. in rest insa nimic nu mai conteaza.

Nu mai conteaza ca-ti simti un pic spatele daca te duci pana la Cluj cu masina, nu mai conteaza ca ai fi vrut sa traga un pic mai bine, si nu mai conteaza nici macar ca ai fi asteptat de la o asemenea sportiva sa se comporte mai bine pe denivelari. Pentru ca toate lucrurile astea se anuleaza in momentul in care iti dai seama ca masina nu a fost conceputa sa fie vreun gran tourer.

Nu. Masina asta a fost conceputa sa fie o masina de maxime fite, pentru care sa te invidieze toti cei care trec pe langa tine, si care sa te faca sa te simti iubit de fiecare data cand deschizi usa, bagi cheia in contact si apesi pe butonul de start.

Pentru ca atunci intra in contact esapamentele legate ombilical la un V6 care nu rage foarte tare, dar rage atunci cand trebuie. intre 1.800 si 2.900 de ture, sunetul esapamentului este atat de frumos si discret, incat n-ai nevoie de mai mult, nici macar la turatii mai inalte.

De fapt, daca la inceput ai senzatia ca vrei sa se auda mai tare, dupa ce faci vreo cateva sute de kilometri prin tara, intelegi de ce s-au gandit oamenii ca e mai bine asa. Pentru ca, altfel, prietena ta n-ar mai fi avut urechi sa inteleaga ce vrei tu sa faca ea imediat ce iesiti din masina. La setarea actuala de zgomot insa, totul se afla in limite rezonabile, iar daca pana si uruitul asta frumos te deranjeaza, atunci nu dureaza decat 2 secunde sa iesi cu turometrul din zona cu pricina. Ceea ce-mi aduce aminte ca, daca te infigi si tii motorul sus, peste 4 mii, reprizele nu sunt rele. Numai ca trebuie sa n-o scapi de-acolo de sus, pentru ca transmisia mi se pare ca se lupta un pic cu puterea si nu o pune pe toata pe asfalt. Motorul in sine se aude metalic si rotund, ca doar e un V6, iar interiorul completeaza tabloul de film porno cu un design absolut fenomenal. Liniile bordului sunt inspirate, desigur, de la 159, dar aici accentul este mult mai evident pe sportivitate. Lucrurile sunt cusute frumos, pielea se atinge placut, iar comenzile tipice pentru 159 sunt tot acolo unde le stiam. Singura problema intervine, asa cum spuneam, in momentul in care vrei sa cumperi masina pentru vreo haiducie de record pe sosea. Nu. Asa ceva, oricum, nu se face si ar trebui evitat.

Finalitatea acestui test ar presupune cuvinte pe care insa nu prea le pot pronunta, pentru ca imi place sa fiu prea sincer cu lumea care citeste Top Gear. Nu-mi este usor sa stric entuziasmul celor care au chef sa cumpere doar pentru ca noi am condus toate masinile de pe piata. si, mai ales, nu-mi place sa citesc dezamagirea in ochii lor cand le spun ca, de fapt, eu nu sunt chiar atat de innebunit dupa masina.

M-am gandit de cateva ori ca este foarte posibil ca o masina de genul Spider sa-mi provoace stari conflictuale, in loc sa ma dea complet pe spate, din cauza faptului ca noi, aici, ne bucuram de o experienta uriasa. si m-am gandit ca uneori ne-ar prinde bine o vacanta departe de masini frumoase, scumpe si asa mai departe, tocmai ca sa ne recapatam un pic entuziasmul tineretii.La urma urmei, pana si eu am fost indragostit de Fazer-ul meu Naked, de 600, la culme in primul an.

Dupa care mi-am dat sema ca, in momentul in care am condus o motocicleta carenata, as vrea efectiv sa-mi arunc naked-ul in sant si sa-l las acolo, dupa toata istoria noastra de iubire. in acel moment, as fi avut nevoie de cineva sa-mi spuna ca e mai bine cu carena decat fara, daca vrei sa iesi cu ea din oras.

Ei bine, acesta este motivul pentru care ma vad nevoit sa spun ca Alfa Romeo Spider e o masina superba, cu singura conditie sa stii ca o cumperi pentru show. Oamenii de la Alfa stiu bine asta, iar cumparatorii o stiu si mai bine. Ei o vor vedea, o vor auzi, se vor indragosti de ea si o vor cumpara. Restul e istorie.



Costin Giurgea