BMW Seria 1 Cabrio
€ 0 Condus 2010-05-04
OK, Trebuie sa recunoastem, cei de la BMW au castigat duelul lansarilor cu cei de la Audi, care au iesit pe piata putin mai tarziu cu modelul A3 similar. Vom sti cine va castiga acest razboi doar cand vom vedea numarul de unitati vandute la sfarsitul acestui an. Prima provocare a fost sa-ti imaginezi cum vor sta cele doua persoane pe locurile din spate. A fost un exercitiu de imaginatie foarte greu, dar pana la urma am realizat ca se poate. Cu conditia ca ele sa nu fie foarte inalte si nici foarte solide. De preferat... copii sau animale de companie. Seria 1 Cabrio si castigat un loc pe piata de automobile doar din simplul motiv ca Seria 3 este acum foarte mare si spatioasa. Din punct de vedere al designului, masina este clar o reusita. Din punct de vedere al inovatiilor, la fel. |n primul rand, pielea din interior reflecta intr-un anume fel razele soarelui, si astfel nu se incinge la fel de tare ca pielea pe care o stiam pana acum. si cum un cabrio inseamna multe plimbari sub razele soarelui, e clar cat de mult poate cantari aceasta optiune pentru un potential client. Temperaturile din Spania, locul unde am testat masina, nu au fost cele mai ridicate, dar am putut vedea efectele cu o bucata de piele pusa sub o lampa. A fost incredibil. Sistemul de climatizare este si el adaptat perfect unei masini decapotabile. Ce mi-a placut insa cel mai mult a fost faptul ca poti sa decapotezi si sa acoperi masina in timpul mersului. Asta la o viteza de pana la 50 km/h ceea ce e perfect. Eu am condus versiunea 125i. Are un motor adorabil. Tractiunea spate poate fi un avantaj in comparatie cu rivalul lansat recent. Acest sistem necesita o perioada de acomodare, dar odata ce ai trecut peste ea e senzational. si te poti juca cu masina. Chiar daca e cabrio, Seria 1 a pastrat o serie din probleme modelelor anterioare. Una majora este lipsa spatiilor de depozitare. Chiar daca nemtii au incercat sa gaseasca solutii, tot este greu sa gasesti loc pentru doua pahare de cola, pentru telefon, pentru pachetul de servetele si pentru celelalte nimicuri pe care le porti in buzunare. Dar daca la celelalte versiuni mi-a fost greu sa le gasesc rostul, Seria 1 Cabrio mi-a placut. Da, doar pentru motivul ca vine primavara, ca se dacapoteaza in mai putin de o jumatate de minut si ca, desi se lauda ca are patru locuri, e spatiu suficient doar pentru cele doua persoane din fata. Pentru ca nu-mi imaginez de ce ai strica placerea unei plimbari cu inca doua persoane care cu siguranta vor comenta tot timpul ca nu au suficient loc in spate. BMW Seria 1 cabrio este o masina pe care ti-o iei din acelasi motiv pentru care iti cumperi o jucarie. Pentru ca e frumoasa si pentru ca te distreaza. E drept, distractia este uneori cam scumpa. Dar merita!
Berti Panaiot
Berti Panaiot
0.00 rating / 0 votes



