Costin Giurgea a făcut-o din nou. Adică a făcut un spectacol de fum şi artificii, total gratuit şi fără a rupe bilete la intrare. Artificiile despre care vorbesc sunt metaforice, însă fumul a fost cât se poate de real. Seria 1 M care a intrat pe mâinile lui şi care a putut fi văzută la treabă în numărul trecut al revistei TopGear i-a stârnit şefului nostru atâtea emoţii, încât a trebuit să ne sunăm prietenii de la magazinul de anvelope.

Nu ştiu dacă este vorba despre glanda Fizz, despre care toată lumea vorbeşte în jurul meu (habar nu am cu ce se mănâncă chestia asta), însă pot garanta că de fiecare dată când Costin ajunge la volanul unei maşini mai nervoase, îndeplineşte, fără excepţie, un soi de ritual. În primul rând, caută butonul de configurare a şasiului şi îl apasă isteric până cănd vede afişat în bord cuvântul Sport. Dacă ajunge până la Sport Plus, cu atât mai bine. Al doilea pas este cel al dezactivării sistemelor de control al tracţiunii şi al stabilităţii. Acum, că este gata de drum, feriţi-vă! Cu alte cuvinte, scapă cine poate.

Pentru mine, toate astea sunt apanajul tinereţii. Dacă Costin se va potoli sau nu este treaba istoricilor să o menţioneze. Iar din partea mea, singurul lucru pe care îl pot face, ca să aduc echilibrul în Forţă, este să răspund cu un ritual opus celui amintit mai devreme. Şi pentru a compara mere cu mere, am ales, ca altar, tot un BMW. Nu o bombă cu sute de cai-putere, ci un exemplar mult mai potolit: 118i.

Primul lucru pe care îl caut după ce mi-am pus centura este butonul de resetare al computerului de bord. Nu, nu încerc să şterg programele maşinii, ci doar să pornesc de la un cinstit zero, atât în partea de consum, cât şi în cea de kilometri. După care, mă orientez să găsesc comutatorul care modifică comportamentul motorului, al transmisiei şi, câteodată, al direcţiei. Numai că, în loc să ridic nivelul spre zona în care se simte bine Costin, prefer să cobor spre ceea ce BMW numeşte ECO PRO.

Odată ajuns în această oază de pace, linişte şi motor oprit la semafor, încep să alerg după cele mai mici cifre de consum de combustibil pe care le pot obţine. Desigur, cuprins de zelul profesionistului din mine (puteţi să leşinaţi de râs aici, că la fel am făcut şi eu), mai apăs pedala de acceleraţie, pentru a vedea dacă mă pot baza să fiu scos dintr-o depăşire inconştientă. După care, mă întorc cuminţel la oaza mea de serenitate şi pace sufletească.

În cazul mărcii BMW, ar fi şi păcat să nu investighez eforturile pe care inginerii le-au depus pentru a “înverzi” maşinile care timp de foarte mulţi ani au strâns reputaţia unor alergători. Obiectul de studiu, acest 118i, nu este tocmai cel mai potrivit model pentru a te înscrie într-o cursă eco, însă are instalate pe el destule chestii care să îndulcească puţin consumul de benzină. În cazul programului ales de mine, ECO PRO, maşina se transformă radical, pentru a-mi oferi maximul de eficienţă posibilă.

Motorul este mai dezumflat, indicatorul de schimbare al treptelor de viteză devine mai atent cu turaţiile, iar climatizarea se gândeşte de două ori înainte de a porni compresorul de aer condiţionat. Şi, ca o culme a neobrăzării, un indicator luminos din bord mă face atent de fiecare dată când piciorul drept se sprijină prea ferm pe pedala de acceleraţie.

Bonus la toată programa asta şcolară este un sistem care îmi indică în bord câţi kilometri am adăugat autonomiei iniţiale, conducând în felul în care conduc ‒ adică încet, fără grabă şi cu extrem de multă anticipare. Contrar curentului generat de alte mărci, care preferă să scoată în evidenţă gramele de CO2 pe care un şofer responsabil le-a salvat, BMW a ales să fie pragmatic şi să bată şaua ca să priceapă iapa. Adică, nenicule, dacă nu ai mers ca apucatul, poftim încă 50 de kilometri din partea casei!

Producătorul susţine că poţi obţine şi un plus de 20% (kilometri adăugaţi), dacă respecţi instrucţiunile pe care maşina ţi le dă, adică să schimbi treapta când trebuie, să nu rupi podeaua cu acceleraţia şi să laşi motorul să se oprească când te-ai oprit, şi tu, la semafor. De curiozitate, am păcătuit pentru câţiva kilometri şi am apăsat butonul de Sport. Cu această ocazie, am aflat două lucruri. Primul: am început să înţeleg entuziasmul lui Costin; şi al doilea, că maşina asta are un şasiu remarcabil de atletic.

Dacă te apuci să îl conduci ca şi când l-ai fi furat, acest BMW 118i te va trezi din morţi. Maşina se lipeşte de drum de parcă are pe plafon un elefant obez, iar precizia timoneriei transmisiei manuale ar putea da lecţii fabricanţilor elveţieni de ceasuri.

Desigur, nu este perfectă. Versiunea testată avea o stofă pe scaune atât de fragilă şi de neinspirată, încât mi-a sărit gândul brusc la nişte huse din talcioc. Iar camera de luat vederi la mersul cu spatele este montată atât de jos, încât o mică ploaie are efectul de a o camufla complet în noroi, deci adio, vizibilitate!

Şi... cam atât am găsit în neregulă la maşina asta. Probabil că dacă aş fi lăsat-o pe mâna şi piciorul lui Costin, lista de plângeri ar fi fost puţin mai lungă şi ar fi conţinut sigur chestii legate de performanţele dinamice.

Cu un timp de 7,5 secunde până la 100km/h, nu ar trebui să-i fie nimănui ruşine să scoată nasul în lume. Mie sigur nu îmi este. Şi nici maşinii.

Iar în ceea ce priveşte consumul, acesta s-a situat în jurul valorii de 9 litri/100 km, în trafic exclusiv urban. Pentru scurta mea escapadă în teritoriile adrenalinei date de viteza excesivă, această cifră a devenit 10.

Şi dacă totuşi, câteodată, demonul lui Giurgea hotărăşte să îmi facă o vizită de curtoazie, îmi doresc să fiu într-o singură maşină: într-o Serie 1.



Florin Popa