Citroen C5 2.0 HDi 160 Exclusive

€ 29,630 Condus 2011-08-08

Rated 0 out of 20
C5
Dacă luna trecută mi-au trecut prin mână numai maşini japoneze şi facelifturi ale acestora, luna asta am avut onoarea să mă plimb cu tot ce au scos de curând francezii. Trebuie să recunosc că, după felul germanic în care este construit şi merge noul Peugeot 508, după cutia aia de viteze cu dublu ambreiaj de la Renault şi după Latitude care este de-a dreptul o revelaţie pentru cei de la Renault şi pentru industria auto franţuzească, Citroën C5 facelift vine cu o propunere mai puţin ortodoxă. Adică mai puţin nemţească.

Cu alte cuvinte, deşi a fost promotorul acestui val de maşini  franţuzeşti cu caracter teutonic, şi-a păstrat totuşi şarmul şi demenţa unui produs galic pur. Volanul are tot centru fix, claxonul este activat tot de butoanele de pe butucul volanului, suspensia Hydractive 3 tot nu înţelege comanda “Sport”, luneta este la fel de concavă, iar formele au rămas la fel de bine echilibrate ca până acum. Şi atunci, poate te întrebi de ce apare la noi în revistă acum, la mai bine de trei ani de la lansare? Răspunsul este simplu: e un facelift. Trebuie să te uiţi cu atenţie ca să observi diferenţele, dar ele sunt acolo.

Bine, sinceri să fim, chiar nu era nevoie de un facelift, dar dacă tot s-au străduit oamenii şi au introdus motorizări noi în gamă au zis să trântească şi nişte leduri în faruri care să se asorteze cu blocurile optice noi de pe spate, astea fiind singurele modificări estetice aduse maşinii. De fapt, astea sunt singurele modificări aduse maşinii. Din punctul ăsta de vedere, poţi spune că e chiar la polul opus faţă de noul Passat. Mai ştii, poate n-au vrut să-i frustreze pe posesorii curenţi de C5 şi de-aia n-au schimbat nimic la design.

Trecând la diferenţele care nu se văd, dar se simt, recunosc că dieselul de 160 de cai este o propunere ceva mai interesantă decât vechiul HDi 173, în primul rând pentru că vorbim de o maşină mai uşoară şi în al doilea rând pentru că puterea vine de la o reiteraţie a dieselului de doi litri şi nu a unităţii de 2,2 litri. Iar asta se traduce printr-un consum mai mic şi o manevrabilitate o idee îmbunătăţită. Desigur, vorbim de diferenţe minuscule, dar consumul, în mod bizar, este mai redus chiar faţă de varianta de 140 de cai a aceluiaşi motor. 

În concluzie, dacă acum trei ani ne plecam respectuos în faţa direcţiei pe care a ales-o Citroën, şi anume aceea de a duce lupta în curtea nemţilor cu noul C5, astăzi ne plecăm, tot respectuos, tot în faţa celor de la Citroën, pentru că sunt singurii care au rămas, cu bune, cu rele, francezi până la capăt, iar asta înseamnă caracter. Iar nouă ne place.



Bogdan Sălăjan

Alte variante de Citroen C5 testate


Rated 13 out of 20
Citroen C5 3.0 HDI
Condus 2010-02-20

Publicitate