Dacia Logan Prestige 1.6 MPI 16V

€ 9,550 Condus 2007-03-27

Rated 12 out of 20
Logan
Dacia Logan a inceput sa populeze peisajul auto romanesc si planetar in anul 2004. Am bagat bine la cap mesajul ca Logan este un model familial-economic prin excelenta si ca, din acest punct de vedere, si-a atins scopul in plin. Ce altceva se mai putea dori sau face? La aceasta intrebare au raspuns coreenii, care au inceput sa ne propuna mici berline familiale la scoruri binisor sub 10.000 de euro si a caror infatisare era vizibil mai colorata si mai atractiva decat a Daciei Logan.

Cu cateva luni inaintea dezvaluirii asa-numitei Noua Colectie Logan, au transpirat ceva poze si detalii despre modificari, inclusiv referitoare la motorizarea de 1,6 litri cu patru supape pe cilindru. Da, iata ca prima Dacie de serie de peste 100 CP din istoria de 38 de ani a marcii a venit! Mai multe dotari si detalii personalizeaza infatisarea Daciei Logan 1.6 16v Prestige. Unele dintre acestea se regasesc si la celelalte versiuni ale seriei Logan. Fara indoiala, din punct de vedere functional, vor fi apreciate oglinzile retrovizoare mai cuprinzatoare, noua broasca a portbagajului si radio-CD player-ul Blaupunkt cu fata detasabila. Din punct de vedere estetic, vor fi apreciate mai ales montantul central negru al caroseriei, nervura de pe zona verticala a capotei portbagajului (nu stiu de ce i se mai spune si “eleron”!), bordul cu cadrane albe, ornamentul gen aluminiu de pe consola centrala, noul schimbator de viteze si noua tapiterie a scaunelor si panourilor de portiere. Optional, mai sunt propuse accesorii precum deflectoare pentru geamurile laterale, sistem electronic de asistare a parcarii cu manevre spre inapoi, inscriptionarea “Dacia” pe praguri, esapament sport si suporturi pentru portbagajul de pe pavilion. In mers, Logan 1.6 16V raspunde la apasarea pedalei de acceleratie intr-un mod destul de apropiat de al modelelor 1.6 MPI. Totusi, chiar daca la nici un regim de turatie nu esti “dat pe spate”, reprizele par o idee mai rapide. In plus, urcarea in ture dincolo de 4.000 rpm decurge cu sesizabil mai mare usurinta decat la modelul 1.6 cu doua supape pe cilindru. Nimic nou de spus in privinta directiei si suspensiei.

Ne bucuram discret de directia asistata hidraulic a lui Logan, destul de fina si relevanta in feedback-ul despre tendintele de mers ale masinii, in timp ce directia asistata electric a celor mai noi modele Renault nu este la fel de reusita. Am remarcat si ambianta ceva mai silentioasa in mers a noilor modele Logan.

Costin Giurgea

Publicitate