Fiat Punto Clasico 1.3 Multijet 70 CP

€ 9,370 Condus 2005-07-25

Rated 13 out of 20
Punto Clasico
Acum cativa ani FIAT era recunoscut pe plan european ca cel mai mare specialist in masini mici. Clasele mini si mica erau dominate copios de constructorul auto italian. Acum, intr-o perioada de stramtoare financiara, el se intoarce la retetele care l-au facut celebru la inceput. Din aceasta orientare se trage si proiectul noului Punto.

Cea mai economica versiune pare a fi de la distanta cea echipata cu motorul 1.3 Multijet. Beneficiind de ultimele descoperiri tehnologice facute in domeniul motoarelor diesel, micutul agregat promite, dupa spusele producatorului, sa nu aiba nevoie de reparatii capitale timp de 100.000 km. Noi nu putem certifica sau infirma aceasta situatie din simplul motiv ca masinile de teste au in cel mai rau caz undeva peste 10.000 km in momentul cand ajung pe mainile noastre. Kilometrajul Punto-ului de fata afisa 1.500. La aceasta suma, orice consideratii legate de fiabilitatea produsului ar fi cel putin hazardate.

La exterior, diferentele dintre noul si vechiul Punto sunt la nivelul detaliilor. El este un hatch armonios desenat, care pune accentul pe spatiu, din acest motiv avand o silueta mai inalta si beneficiind de un contur cu muchii mai accentuate, la moda.

La interior e o atmosfera vesela, data in mod special de paleta cromatica a materialelor folosite. Ca tot veni vorba de materiale, trebuie subliniata calitatea lor buna, plasticul folosit fiind cel putin la nivelul concurentei. Masina pe care am testat-o beneficia de aer conditionat, accesoriu absolut necesar in Romania, dar ii lipsea radioul.

Spatiul interior este generos pentru doua persoane si suficient pentru patru, dar celor care vor lua locul pe bancheta din spate nu le recomand calatoriile lungi, iar in portbagaj poti pune fara grija doua genti de voiaj. Motorul, desi mic, e agil pentru utilizarea urbana. Cuplul considerabil pentru cilindreea sa pe care il ofera inca de la turatii joase, caracteristica a motoarelor diesel, il face sa fie foarte comod la condus. Suspensia moale face fata cu brio denivelarilor, dar penalizeaza tinuta de drum.

Vom incheia cu consideratiile acordate noua in exclusivitate de domnul Stan Adrian (un intim al „claaburilor” pentru cititorii care au deschis revista mai tarziu): „Punto nu e un teritoriu al fotomodelelor”. Mi-as permite sa adaug ca mai aveti o sansa daca le prindeti pe doamnele de mai sus in primii ani de cariera cand abia au venit la oras.

Oricum ar fi, Punto ramane genul de masina ce are grija de buzunarul tau.



Dragos Grigore

Publicitate