Jaguar XF 3.0D Premium Luxury
€ 46,650 Condus 2009-07-22
Dupa ce te dai jos din XF (sau, mai bine zis, din momentul in care te sui in el), iti vine sa spui ca asteptarea chiar a meritat. Iti vine sa uiti toate modelele vechi, iti vine sa uiti butoanele de Ford, iti vine sa uiti tot. Noul XF este echivalentul neurolizerului din The Men in Black. Si nu spun asta cu nici o rautate, ci cu nostalgie. Iar daca pana acum vanzarile si statusul Jaguar din Romania faceau din marca britanica o chestiune extrem de exclusivista, mi-e tare frica de un lucru. XF o sa fie o adevarata masina de volum pentru britanici. Sau pentru indieni, ma rog.
Sa ma explic. In ultimii zece, douazeci de ani, singura ratiune sau motivatie care a tinut in viata felina britanica a fost trecutul ei glorios. Numai ca a fost nevoie ca niste oameni de teapa lui Ian Callum sa puna puternic mana pe fraiele companiei ca totul sa se schimbe in bine. Iar daca din punct de vedere al chestiilor ingineresti lucrurile, in anii trecuti, au mai stat cum au mai stat (prin prisma ajutorului de la Ford), designul masinilor trecuse un pic in linia prea conservatoare a unor ani cu care Jaguar a ajuns sa se identifice din cauza unui geniu puternic cum a fost Sir Lyons. De fapt, problema companiei - in ultimii 15 ani, inainte de noul XK - a fost ca a copiat prea mult mostenirea din trecut, in conditiile in care de fapt mostenirea ar fi trebuit sa-i oblige sa faca masini moderne. Designerul lui E-Type nu s-a uitat in trecut cand a desenat acel clasic in viata. Masinile Jaguar din era E-Type erau moderne si chiar futurist, iar acum s-au intors la vremurile bune.
XK si XF sunt modelele pe care se va lumina noua era indiana a companiei. Nimeni nu spune ca X-Type sau XJ sunt masini care nu au farmec. Doar ca despre una s-a vorbit prea mult ca e doar un Mondeo mai scump, iar despre cealalta se vorbeste frumos doar pana cand ajungi sa o compari cu ceilalti competitori. Cu XF si XK, Jaguar este in stare sa aduca argumente indiscutabile clientilor. Cu XF si cu XK, Jaguar poate aduce si argumente de secol douazeci si unu, pe langa cele emotionale, de legenda. De fapt, aici este toata frumusetea noului XF. Cel putin acum, la testele de inceput, masina pare perfecta. Iar aparenta asta de perfectiune este mai fermecatoare decat la nemti, pentru ca are un sarm aparte.
Luneta are acelasi unghi de inclinatie ca la XK, curba de la geamurile usilor spate este desenata si construita dintr-o singura miscare de condei, iar desenul portbagajului este pur si simplu uluitor din toate unghiurile. Dintr-un punct de vedere complet subiectiv - al meu - fata are un unghi din care pare ca nu vine din acelasi film cu toata masina, dar asta probabil ca se trage doar de la un ochi care n-a desenat niciodata nimic. Oricum, proportiile de coupe si prezentarea extrem de sportiva pe care Jaguar o face modelului incadreaza vizual masina in cele mai sportive limuzine care exista. Desi la inceput nu pare, daca pui cateva din masinile vechi aproape, descoperi cateva linii mostenite. Iar daca stai langa Ian Callum cand le proiecteaza pe un panou, cu greu mai poti visa la alta masina prea curand.
Numai ca, decat sa stai sa te zgaiesti la un panou, mai bine stai la volan in XF. Interiorul este atat de spectaculos, incat iti pune un zambet mare, de multumire, pe o fata tampa. Curat, linistit si simplu, interiorul lui XF este echivalentul unui sarut pe care ti-l arunca Diane Lane pe gat dimineata. Sau, cel putin, asa-si imagineaza capul meu bolnav. Nu vreau sa-mi imaginez ce face pentru o femeie toata orgia asta de lumini, dar sigur e ceva prea frumos. Sa povestesc.
Tu vii la masina, nu scoti cheia din buzunar (chestie obisnuita deja), pui mana pe clanta, masina se deschide, dupa care urci. Inchizi usa, dupa care trec doua secunde pana te acomodezi cu linistea, exact ca atunci cand se stinge brusc lumina si te acomodezi cu intunericul. Dupa care te uiti un pic imprejur si vezi un buton de start care pulseaza, in culoarea rosie, exact ca o inima. Dupa care pui degetul pe el, apesi usor, si masina incepe sa vibreze. Iti iese in palma o chestie rotunda care tine loc de schimbator de viteze, timp in care se deschid si gurile de ventilatie, semn ca masina s-a trezit si traieste cu tine. Totul e manipulare, desigur, dar e o manipulare la fel de reusita ca la Top Gun. Adica stii ca vrea sa te faca de minti, si tocmai pentru ca nu se fereste sa-ti arate asta ii cedezi fara nici un fel de rezistenta.
Ei bine, ceea ce vreau eu sa spun aici - si se pare ca nu reusesc deloc - este ca dincolo de toate aceste argumente emotionale care te fac de minti, in momentul in care conduci masina stii clar ca n-ai de ce sa-ti para rau. La un nivel de perceptie de om normal, masina nu este cu nimic mai prejos fata de rivalii germani, fie ei conservatori sau foarte moderni in materie de design. Echipa care a construit Jaguar XF are o medie de varsta undeva la 34 de ani si un nivel de pasiune fantastic, care s-a transferat pe masina. Desigur, nivelul preturilor este in concordanta cu ceea ce au cerut, iar comentariile pe genul „un seria 5, la baza, e mai ieftin” se aplica doar daca nu consulti lista cu dotarile standard.
Filozofia Jaguar a fost sa ofere un pachet complet pentru clienti, iar diferentele de preturi sa fie sesizabile doar in functie de motorizari. In acest moment exista un V6 2,7 litri diesel, de 207 cai si 435 Nm cuplu, un V6 3,0 litri benzina de 240 de cai si 293 Nm cuplu, si doua variante de V8 4,2 litri benzina, una supraalimentata si una aspirata. Modelul aspirat produce 300 de cai si are probabil un sunet usor mai gutural decat cealalta versiune, dar SV8 (supercharged) produce 420 de cai si accelereaza pana la suta in 5,1 secunde.
Masina e sigura, se simte stapana, franele sunt sigure, iar directia da senzatia ca masina este controlabila foarte lejer. Nu mai zic nimic, pentru ca incep sa ma balbai. Ceea ce trebuia spus, am spus deja. Masina e fantastica si nu a luat premii internationale degeaba. Iar in acest moment, eu mi-as cumpara-o in fata oricarui competitor. De fapt, marea majoritate a celor care o vor conduce pentru un test, si au si banii s-o faca, o vor cumpara. Marea incercare pentru Jaguar in acest moment este sa scoata masina in piata.
Costin Giurgea

0.00 rating / 0 votes
Alte variante de Jaguar XF testate

- Jaguar XF 5.0 Premium Luxury
- Condus 2009-03-15

- Jaguar XF 3.0D S Premium Luxury
- Condus 2009-08-14

- Jaguar XF R
- Condus 2009-10-11