“Uita-te bine la ce-ti spun”, asta e un Mini al dracului de bun. Nu credeam sa spun asta vreodata, dar se pare ca exista viata in cabriolete si daca ele nu se numesc Honda S2000.

In primul rand, masinuta asta are o aparitie superba datorita unei combinatii de culori absolut admirabila. Avem un mustar galben turbat fosforescento-delirant combinat cu negru si mai departe combinat cu un gri foarte inchis pe un design de jante absolut incantator. Dupa care, mai avem o forma de cutie de chibrit ambulanta care o face sa para exact ceea ce este, daca-mi este permisa exprimarea: o jucarie. E o jucarie din aia pe care-ti place s-o atingi incontinuu, din aia pe care vrei s-o ai si pe care ai fi in stare s-o furi de la prietenul tau cel mai bun, daca s-ar intampla ca el s-o primeasca cadou de la vreo matusa din Iran.

La radacina, masina se trage dintr-un Cooper S hatchback, adica are acelasi motor de 4 cilindri turbo de 175 de cai putere care face 0-100 in 7,4 secunde si care ajunge la o viteza maxima complet respectabila de 210 km/h decapotata si 230 km/h cu acoperisul ridicat. Cel putin, asa scria la noi pe bord. Dar, oricat de impresionant ar fi cat de repede accelereaza masina asta, este cu atat mai impresionant cum negociaza curbele. Lui Florin nu-i place sa se laude cu asta - de fapt lui nu prea-i place sa se laude, ceea ce-l discrediteaza putin in fata redactiei - dar omul are un kart de competitie cu care ii place sa se mai duca pe pista la AMCKart din cand in cand, pentru singurul scop de a mai elibera din energiile negative. Ei bine, imi imaginez ca dupa ce-a mers cu jucaria asta, a eliberat o cantitate cel putin echivalenta de energii negative cu cea pe care ar fi eliberat-o dupa 20 de ture de circuit cu kartul. Este absolut admirabil cum merge, cum nu se desprinde de sosea cu nicio roata, nici macar daca tragi insistent de ea, cum se aude motorul, cum se simte directia, cum simti in stomac rigiditatea sportiva a sasiului si cu cata bucurie se trece fara nici un efort de la 40 la 140 km/h.

Portbagajul este ok, functionalitatea nu lasa nicio secunda de dorit, iar spatiul inauntru, chiar daca nu este generos, ramane in niste limite in care te simti confortabil, daca nu ai chef prea des s-o duci in zona rosie. In plus, mai ai si un cadran care seamana cu o bula la fel de mult ca restul bordului si care iti poate spune cate ore ai mers decapotat cu masina. O gaselnita complet inutila, dar care iti arunca un zambet tamp pe buze. De fapt, cu asta se ocupa masina asta. Cu bucurie. Scopul ei in viata este sa-ti dea cu niste bucurie pe fata. Iar daca tie ti se pare vreo secunda ca ar fi ceva gay in legatura cu treaba asta, e doar problema ta si prejudecata ta aproape rasista care te duce cu gandul in directia asta. Nu de alta, dar noua ne place mult masina. Si daca vreunul din noi ar fi fost gay, ne-am fi dat seama pana acum.



Costin Giurgea