Chevrolet Noul Aveo LT Plus 1.2 DOHC 86CP MT5

€ 12,210 Condus 2012-01-04

Rated 12 out of 20
Noul Aveo
Modelul anterior de Aveo era destul de notoriu. Din păcate pentru el, însă, nu era cunoscut (sau recunoscut) ca o maşină bună sau frumoasă în vreun fel, ci mai degrabă ca una pe care ai lua-o după ce ieşi la pensie şi pe a cărei
înfăţişare doar mă-sa ar fi putut-o suporta ‒ şi asta cel mult pe partea de estetic. Aşadar, o maşină pe care nu o cumpărai decât dacă pierdeai vreun pariu sau dacă şeful tău voia să te chinuie în felul ăsta cu un mijloc de transport individual alternativ.

În consecinţă, noul Aveo primeşte însărcinarea neoficială de a scăpa micuţa reprezentantă a clasei C de blestemul urâţeniei şi al plasticelor banale.
Este suficient să priveşti exteriorul generaţiei actuale ca să confirmi că imprecaţia a fost alungată. Estetic, este probabil cea mai intimidantă maşinuţă de oraş, cu farurile care par că se încruntă la tine, cu linia dreaptă care „taie“ geamurile laterale şi cu formele sculptate care emană spirit atletic. OK, poate că mânerele portierelor spate „á la Alfa“ nu mai sunt de mult originale, dar se încadrează atât de bine în profil, încât parcă nu se cade să-ţi strici buna impresie doar legându-te de acest detaliu.

Interiorul scapă, la rândul lui, de aerul moşnegesc şi se adresează clientelei tinere. Calitatea plasticelor este vizibil (şi tactil) îmbunătăţită, iar numărul de culori folosite la interior este mai mare de unu ‒ o diversitate standardizată deja în lumea auto, deci cu atât mai bine-venită aici. Mai mult decât atât, designerii au mărit miza, impregnând interiorul cu şi mai multe elemente funky: tabloul de bord este inspirat din lumea moto, cu turometrul analogic, vitezometrul digital şi martorii separaţi, plasaţi în rama instrumentarului. Cei câţiva centimetri adăugaţi lungimii şi ampatamentului se traduc printr-un plus de spaţiu pentru pasagerii din spate şi 70 de litri pentru portbagaj (care ajunge la 290 de litri). Maşina acesta nu arată bine şi se simte bine doar prin comparaţie cu generaţia anterioară, ci se ridică la standardele actuale ale competiţiei din clasă. Sunt disponibile, momentan, trei motorizări pe benzină (în diferite stadii de putere) şi cinci versiuni de echipare (LS, LT, LT Plus, LTZ şi LTZ plus), cea diesel urmând să apară şi în România peste ceva vreme, aşa că o să ai de unde alege.

În versiunea cu motor aspirat de 1,2 litri pe benzină, nu este chiar ceea ce ai numi „rapid“ ‒ cu un sprint 0-100 km/h în 13,4 secunde ‒ dar ţinut în zona 3.000 rpm este fâşneţ, asta mulţumită în parte platformei Gamma II ‒ pe care Aveo o împarte deocamdată cu Opel Corsa. Direcţia moale (care-l ajută mult în oraş), poziţia bună la condus, designul agresiv, dar şi preţul corect fac din noul Chevrolet Aveo un pachet atractiv, o alternativă de luat în calcul pe piaţa subcompactelor din România.
 



Andrei Åžtirbu

Publicitate