Opel Corsa 1.4 TWINPORT ECOTEC Selection

€ 11,860 Condus 2011-12-21

Rated 12 out of 20
Corsa
Un Opel Corsa OPC se află (sau ar trebui, cel puţin, să se afle) în capul listei oricărui bărbat care încă îi scrie fervent Moşului. Scriu asta în speranţa că nu sunt singurul care şi-ar dori o maşină mică şi periculos de forţoasă. Dacă mai este şi destinată în speţă publicului feminin, atunci completează cu brio fetişul meu – pe care îl voi păstra secret până când mă voi muta în subsol pentru totdeauna. Sau nu...

Maşinile constructorului din Russelheim nu au arătat niciodată mai dramatic decât arată familia de ultimă generaţie. Iar motto-ul lor pentru actualul limbaj de design sună – şi e destul de evident – cam aşa: „arta sculpturală întâlneşte precizia germană“. Dacă Insignia m-a cucerit pe deplin, iar Astra mi se pare cum nu se poate mai ştrengăresc, despre Corsa nu pot spune decât că e printre cele mai frumoase maşini... de fete. Ultimele două cuvinte nu sunt o sintagmă sexistă, ci vor să denote mai degrabă o lipsă acută de agresivitate, compensată prin elemente vizuale pline de gingăşie.

Totuşi, ca să-mi potolesc cumva curiozitatea şi să mă apropii de fantezia mea, m-am urcat la volanul unui Corsa, numai după ce m-am asigurat că nu e de vreun roşu aprins. Motorizarea de 1,4 litri promite (şi livrează) 90 de cai şi un cuplu de 125 Nm, începând cu 4000 rpm. Cu alte cuvinte, îţi promite că demarajele o să fie line şi că dacă vrei ceva mai mult va trebui să ţipi în gura mare. Sau, mă rog, să faci motorul să ţipe. Aşa că m-am conformat.

După primii kilometri mi-am dat seama că ce fac eu se numeşte idioţenie şi că ar trebui să schimb strategia. Plus că ocupantul locului din dreapta se uita la mine cu ochi mari, încercând să semnaleze simptomele posedării sau măcar să înţeleagă de ce mă strâmb şi mă încrunt ca şi cum aş încerca să decongestionez un canal care, ei bine, s-a blocat. Oricum, în afara motorizării insuficient de puternice (cel puţin după standardele mele deplasate) maşina are un comportament foarte plăcut pe asfalt, urmează cuminte direcţia dată şi te ţine pe stradă. Iar pe autostradă, nu se simte ca o maşină de oraş, ci se întinde bine la drum lung. Interiorul e bine izolat, zgomotul la rulare fiind redus semnificativ.

După două palme mi-am revenit din transa în care mă auto-indusesem şi am văzut luminiţe. Galbene. Bordul, prin simplitatea lui, este cum nu se poate mai ergonomic.

Preţul? Începând cu 10.830 EUR pentru echiparea Selection şi ajungând la peste 20 de mii, în echiparea de top – Cosmo. După câteva minute bune de butoneală în configuratorul online, mi-am creat o Corsa care să-l facă invidios şi pe Ghost Rider, care să nu-i placă prea mult prietenei, dar care să nu fie OPC. M-a ajuns 23.330 de euro. Fie ea mică, dar pretenţiile tot costă.
 



Andrei Stirbu

Alte variante de Opel Corsa testate


Rated 11 out of 20
Opel Corsa Cosmo (5 usi) 1.3 CDTi
Condus 2008-01-12
Rated 10 out of 20
Opel Corsa GSi
Condus 2009-07-22
Rated 15 out of 20
Opel Corsa OPC
Condus 2011-01-21
Rated 15 out of 20
Opel Corsa OPC Nurburgring Edition
Condus 2011-09-02

Publicitate