“It’s the economy, stupid!” e o expresie folosită intens în campania electorală a lui Bill Clinton din 1992 împotriva lui Bush. Pentru o vreme, Bush era considerat imbatabil datorită succeselor în politica externă, dar strategii lui Clinton au fost în stare să construiască o campanie de succes care s-a bazat pe această frază, menită să atragă atenția asupra problemelor recesiunii din interior.

Legătura dintre Audi și campania clintoniană poate fi interpretată în două moduri, după cum am învățat din cluburile de debate sau din discursul revelator de cafenea al lui Samuel L. Jackson din Pulp Fiction.

Spre exemplu, într-unul din moduri am putea spune că, la mașina asta, “it’s the engine, stupid!”. Dincolo de faptul că S8 este (atenție, vi se vor strepezi dinții la expresia asta) “nava amiral a flotei Audi”, din punct de vedere procentual și raportat la gama A8, vânzările vor fi minuscule. Ok, vom avea câteva în Europa sau State și destul de multe în China, dar motorul ăsta va propulsa Bentley Continental GT și, în principiu, orice chestie mare și de lux din Grupul VW. Prin urmare, a fost conceput să acopere o plajă uriașă de nevoi, în cel mai pur stil de eficiență nemțesc: pe mașina asta, motorul oferă un mod eco în care taie funcționarea a patru dintre cei 8 cilindri (cylinder on demand), poate scoate un consum de 10,2 și mai poate propulsa o limuzină de 5 metri și ceva lungime până la 100 km/h în 4,2 secunde. Nu în același timp, desigur.

Acest V8 twin-turbo e, în esență, ceva de vis: 4.0 litri TFSI, 520 de cai-putere și, atenție, 650 Nm între 1.700 rpm și 5.500 rpm, adică aproape tot timpul. Spre deosebire de motorul V10 de 5,2 de pe vechiul S8, are 70 de cai în plus și consumă cu 3 litri mai puțin. Pui piciorul pe accelerație, iar mașina sare înainte cu convingerea unei tracțiuni integrale astfel încât durează foarte, foarte puțin până când spulberi cu indicatorul de km/h orice limită de decență, nu doar de viteză. La fiecare accelerație puternică, mașina scoate un fel de muget înfundat (ne-ar fi plăcut ceva mai mult zgomot, dar S8 nu e conceput să facă asta) și sprintează cu o lipsă de efort care e cuceritoare.

În primă fază, nici nu știi cu ce viteză mergi și nici nu prea te interesează: dacă mașina nu depune niciun efort vizibil să ajungă rapid la 200 km/h, nici tu n-o să simți asta. Pe autostradă, condusul la viteze foarte mari nu presupune aproape niciun fel de strădanie din partea șoferului. Iar dacă nu ești cumva vreun cascador angajat să-l faci pe Jason Statham să pară că merge pe două roți la 150 km/h printre două camioane, atunci în mod sigur nici n-o să-ți transpire foarte tare palmele pe volan. Însă începi să simți ceva rece pe șira spinării doar dacă vrei să mergi foarte repede pe un drum foarte îngust, virajat și cu foarte multe ace de păr. 1.970 kg pentru o limuzină de 5,2 metri lungime nu e mult, mai ales că Audi s-a folosit pentru S8 de Audi Space Frame pentru șasiu, dar dacă exagerezi cu viteza, în ace de păr sau la viraje foarte strânse stânga-dreapta vei simți că mașina e mare. Aici, de fapt, (sau pe circuit, că tot a venit vorba), este locul în care îți dai seama că S8 e o limuzină luxoasă cu tentă sportivă, nu o mașină sport. Acesta este, de fapt, cel mai important aspect pe care trebuie să-l înțeleagă toți cumpărătorii care au tendința să cedeze la argumentul suprem (al unui vânzător de mașini din Moldova): “dacă pui pi S șî-i dai ghierlă, îi un vis”.

Și aici vine al doilea mod în care ai putea să faci legătura între campania lui Bill și testul de azi: ai putea să zici că “it’s the car, stupid”, astfel încât să atragi atenția celor care vor să ducă mașina pe circuit că frânele, cutia, direcția (de fapt, toată mașina) sunt făcute să reacționeze la comenzile șoferului într-un rafinament perfect, nu într-o brutalitate demnă de mașinile cu roll-cage. Pe scurt, un circuit nu va face niciodată unui S8 vreo favoare, iar cei care vor să convingă un client să cumpere unul testând mașina în acest fel vor avea o mare surpriză.

Există, desigur, setări comfort, auto, dynamic, individual și efficiency pentru mai toți parametrii care îți influențează comportamentul mașinii, de la suspensie la direcție. Dar chiar și pe modul dynamic, mașina păstrează eleganța accelerațiilor fără efort ale unei limuzine. Iar asta merge de minune cu interiorul impecabil.

Încă de la vechea generație de A8 (și, probabil, chiar și mai înainte, dar nu știm noi), Audi a avut experți în haptică (știința simțului tactil – da, există!) responsabili de interior. Asta înseamnă că acum, pe S8, interiorul este… autosatisfăcător. Nu vorbesc aici doar despre Alcantara de pe plafon sau de pielea de pe scaune. Și nici despre materialele de pe bord, care pot include lemn, aluminiu sau diferite alte texturi metalice sau lemnoase. Vorbesc despre modul în care butoanele fac un mic click la apăsare, astfel încât șoferul să primească o confirmare tactilă și auditivă că acțiunea respectivă s-a întâmplat. Și mai vorbesc despre designul cadranelor de bord, spre exemplu, care nu sunt doar niște cifre pe un plastic așezate în spatele unui geam. Nu. Sunt o operă de artă tridimensională, cu muchii acolo unde nu te aștepți, cu lumini și indicatoare acolo unde ai vrea să le vezi și cu o combinație de culori care n-ar fi fost mai potrivită nici dacă ar fi fost pictată de Michelangelo. N-am fost niciodată interesat în prea mare măsură de interioarele mașinilor. De cele mai multe ori, mi-a plăcut mai mult să mă afund în capitolul “gherlă”, descris mai devreme.

Dar în S8 aș merge pur și simplu, cu 130 km/h pe autostradă, până când ar trebui să schimb mașina pe una electrică, din cauza lipsei acute de petrol la nivel mondial. Atât de mișto e interiorul.
 



Costin Giurgea