Fiecare dintre noi are lucruri pe care nu-si inchipuie ca le-ar face vreodata. Spre exemplu, nu am nicio problema in a ma vedea desfundand canale, atunci cand copiii mei slabesc cu 15 kilograme iar asta e ultima slujba disponibila, dar chiar nu imi imaginam ca - printr-o intorsura ciudata a destinului - voi ajunge sa testez una dintre cele mai mici masini existente pe piata. Si, cu atat mai putin mi-as fi imaginat vreodata ca o sa-mi si placa.

iQ e genul de masina care ori iti place, ori nu. Cand o vezi in poze, esti reticent si tinzi sa crezi ca e urata. Apoi, la prima intalnire in carne si oase, ti se confirma banuiala ca nu e cea mai perfect proportionata masina din cate s-au facut, incluzand aici si intreaga gama SsangYong.

Dubiile dispar abia atunci cand petreci macar cateva ore in iQ. Cineva i-a facut descrierea perfecta, si il voi cita mereu atunci cand am sa vorbesc despre iQ (si, fiindu-mi prieten, nu o sa se supere): „astia de la Toyota sunt destepti. Au facut o jumatate de masina normala, nu cum e smartul”. Poate ca in lumea lui, masinile normale au torpedo textil si detasabil, dar in afara de asta, nu am cu ce sa-l contrazic.

Daca te urci in iQ cu ochii inchisi, si odata ce te afli in ea nu intorci capul in spate, ai putea trai cu impresia ca jumatatea normala din fata, cea in care te afli, e reflectata perfect si in spate. Asta, desigur, pana cand pornesti motorul si tragi prima data de volan.

Ceea ce m-a facut la Fiat 500 (o masina foarte reusita, de altfel) sa duc dorul unui camion militar din Al Doilea Razboi Mondial, si anume raza de bracare, la iQ m-a ajutat sa castig multe pariuri: pot sa intorc dintr-o singura miscare pe strada asta? Cu exceptia unei alei, raspunsul este „da”. Asta te ajuta foarte mult si in trafic, atunci cand vrei sa schimbi banda si te-ai bagat prea tare in fundul celui din fata.

Ca sa nu mai vorbim de orice garare, pe care garantat o vei face cu zambetul pe gura, nu doar pentru ca este extrem de usor, ci si din cauza locurilor ridicol de mici in care o vei putea strecura.

Pana sa apuc sa citesc fisa tehnica a masinii, am avut ocazia de a face un drum in afara orasului cu ea. Minus douazeci de grade si un drum care a devenit destul de nepopulat odata cu deschiderea acelei autostrazi care ar trebui sa-si schimbe numele pe durata iernii, date fiind conditiile meteo de la sfarsitul lui ianuarie 2010.

Chiar daca nu a existat nici macar o secunda in care crestetul capului meu sa nu fie in contact direct cu plafonul masinii, ma simteam bine. Atat de bine, chiar, incat am omis multa vreme sa ma uit la ce imi comunica vitezometrul din bord ? respectiv, viteza. Nu mica mi-a fost uimirea cand am vazut acul gravitand undeva pe la 140 Km/h, si nu lung a fost timpul in care fata mea s-a schimbat din culoarea ei normala, intr-un rosu mai puternic decat fundul unei maimute in calduri.

Dar uimirea cea mare a venit atunci cand, uitandu-ma peste datele tehnice, am vazut ca in dreptul vitezei maxime scrie 150 Km/h. Cu amintirea felului in care se simtea masina la 140 Km/h, adica a nonsalantei cu care isi ascundea viteza altfel decat pe vitezometru, sunt ferm convins ca putea mai mult. Limita de 150 se pare ca nu e generata de performantele motorului, ci este una electronica. Probabil, nu in ultimul rand, si din ratiuni de aerodinamica. Si, in cazul meu, ar fi trebuit sa fie si din ratiuni de pneuri de vara pe timp de inghet extrem...

Vechile curente de gandire spun ca la o masina mica, cu un motor mic, ultimul lucru de care mai ai nevoie este o cutie de viteze automata. Dar vechile curente de gandire nu isi poarta intamplator atributul, si deci ar trebui ignorate.

Dupa ce am mers si cu cea manuala, pot spune ca indiferent de sex, ocupatie, numar de copii, studii absolvite sau cat de bun sofer te crezi, cutia automata este alegerea corecta. |n oras, te lasa sa te concentrezi la lucrurile importante, respectiv spatiile din trafic prin care tu si numai tu te-ai putea strecura, iar la drum intins oricum e cam acelasi lucru, pentru ca nici la manuala nu mai amesteci in mamaliga, ci o lasi in ultima treapta de viteza si asta e.

Pentru ca era iarna si pentru ca Foto trebuie sa faca pozele in cele mai nepopulate zone, am avut ocazia sa folosesc foarte des pozitia „B“ a schimbatorului de viteze. Pe romaneste, B-ul ii spune masinii pe japoneza pe care o intelege ea, ca ai cam avea nevoie de o frana de motor, pentru ca pe jos situatia e suficient de incerta incat sa te faca sa privesti pedala de frana cu reticenta. Toate astea in mai putin de o secunda. Cred...

La drum intins, nici nu mai e nevoie sa calci frana atat timp cat esti atent la ce se intampla in fata ta mai departe de 50 de metri. Treci din Sport in B(rake?) si masina va decelera constant, pana cand motivul care te-a facut sa franezi va disparea iar tu vei impinge din nou maneta in Sport. Pe urma, gaz. Desigur, aceasta ultima propozitie trebuie privita cu multa intelegere.

Si pentru ca tot am vorbit de sport - ca sa nu existe dubii - merita spus ca iQ nu trebuie privit altfel decat ca o alternativa la smart si, obligatoriu, ca o a doua masina a familiei.

Fara a avea o acceleratie dintr-o singura cifra sau roti de 17, reuseste sa fie foarte placuta la condus, pentru ca face ceea ce multor masini nu le iese: te relaxeaza.



Vlad Mitrache