Väth oferă 680 CP pentru Mercedes C63 AMG Coupé

Väth oferă 680 CP pentru Mercedes C63 AMG Coupé

Răzvan Bucșoiu | 15 Decembrie 2011
În lumea tuningului, probabil nu se cunoaşte semnficaţia termenului ″suficient″. Sau se cunoaşte, dar este ignorată cu desăvârşire, mai ales dacă ar fi să exemplificăm prin modelul despre care vom vorbi în continuare.

Pentru unii, un Mercedes-Benz C63 AMG Coupé standard este suficient, dar în această categorie nu intră cei de la casa de tuning Väth, care vor mai mult de la această maşină. De exemplu, motorul V8 de 6.2 litri a fost revizuit, iar după intervenţia tunerilor a primit un sistem mai performant de răcire. De ce? Pentru că puterea a crescut de la 475 CP şi 600 Nm cuplu la 680 CP şi 840 Nm. Pentru a face faţă noilor solicitări şi sistemul de evacuare a fost schimbat.

În urma acestor modificări, Mercedes-Benz 63 AMG Coupé are nevoie de patru secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h, iar dacă piciorul va apăsa în continuare pedala de acceleraţie, se va putea atinge o viteză maximă de 335 km/h. Sau cel puţin, aşa spun cei de la Väth.

Poate eşti curios să ştii cum vei mai opri maşinăria după ce te-ai înfipt adânc în scuan. Acelaşi lucru s-au întrebat şi tunerii germani, care s-au decis să monteze şi un sistem de frânare de înaltă performanţă, cu discuri de 380 de milimetri, capabile să facă faţă noilor solicitări.

Väth şi-a lăsat amprenta şi la exterior, prin adăugarea unui spoiler frontal din fibră de carbon, a unor jante noi cu dimensiuni de 20 de inci, a unui eleron integrat în capota portbagajului şi a unui difuzor care găzduieşte cele patru ţevi de eşapament. Pe de altă parte, interiorul a fost accesorizat cu un volan nou, cu inserţii din fibră de carbon pentru planşa de bord şi panourile portierelor şi un vitezometru nou, care este gradat până la 360 km/h.

Cât costă întregul pachet în cazul în care vrei un C63 AMG Coupé modificat de Väth? În Germania, trebuie să pregăteşti 64.308 Euro. A, da, ar mai fi de menţionat că preţul standard al maşinii nu este inclus.