Kia Carens
-
Un MPV al carui singur atu este pretul. Sigur vei gasi o alternativa mai buna, oriunde ai cauta.
Kia Carens este un MPV mic si neinteresant. Este mai reusit decat generatia precedenta, dar nu putem scapa de sentimentul ca este genul de masina pe care o cumperi din perspectiva pretului mic, nu din cauza ca ti-o doresti cu adevarat.
-
Confort
Carens-ul este destul de confortabil datorita suspensiei moi, interiorul este destul de spatios. Daca nu te astepti la prea multe pentru cat platesti, vei fi multumit de micul MPV.
-
Performante
Tine-ti asteptarile in frau - nu uita ce scrie pe sigla. Carens este destul de mediocra la capitolul performante, pur si simplu nu are nici un as de scos din maneca. Ai de ales intre 2 motoare de 2,0 litri - unul diesel sau unul pe benzina. Cel pe benzina dispune de 142 CP, prinde suta la ora in 11 secunde si are o viteza maxima de 190 km/h. Noi recomandam motorul diesel totusi - dispune de performante asemanatoare cu celalalt motor oferit, dar plusul de cuplu si consumul mai mic il fac o alegere mai buna.
-
Cool
Nu este cool. Deloc. Serios.
-
Calitate
Nu ne asteptam la asta, dar trebuie sa laudam calitatea finisajelor din interior. Pacat de griul plictisitor al plasticelor.
-
Manevrabilitate
Comportamentul rutier al lui Kia Carens este asa si asa. Daca ar fi sa asociezi o culoare acestei capacitati dinamice, aceasta ar fi alb-galbui. Asta inseamna ca e placuta, dar usor de uitat sincer.
-
Functionalitate
Carens este un MPV destul de folositor pentru necesitatile unei familii numeroase, dar nu putem sa omitem multitudinea de alternative mult mai versatile, mai bine realizate si mai placute la condus din aceeasi categorie. Portbagajul este relativ mic, dar daca rabatezi scaunele cei 414 litri se transforma in 2106 litri.
-
Cheltuielile de functionare
Motorul pe benzina consuma 8,1 litri la suta de kilometri, iar cel pe motorina 6,3 litri. Din pacate Carens nu sta bine la capitolul depreciere, de asteptat pentru o masina coreana.




