Mercedes-Benz E-Class
-
Abia ce ne obisnuisem cu farurile rotunde, ca le-au si schimbat. Mult mai bine asa, e mai macho.
Daca te-ai bosorogit si ai nevoie de confort, E-Class scrie pe reteta doctorului. Mai plina de sisteme de siguranta ca niciodata, e masina perfecta cu care sa-ti muti fundul pana la servici.
-
Confort
Suspensia standard are acum amortizoare care se adapteaza singurele la conditiile de mers. Insa pentru un tratament regal trebuie sa dai banii pe o suspensie cu aer si pe scaunele cu masaj, import de la S-Class.
-
Performante
Sunt disponibile 3 motoare diesel noi cu patru cilindri, cel mai interesant fiind 250 CDI, cu 204 CP si consum de 5.3 l / 100km. Daca esti in general grabit, sari direct la 63 AMG care are 525 CP. Si tine-te bine de volan.
-
Cool
O sa dai foarte bine cand te duci la viitorii socri sa le ceri fata de nevasta. Sau la banca sa-ti iei un credit. Seara in club insa, mai bine ia un taxi.
-
Calitate
Chiar daca nimic nu se mai face ca pe vremuri, masina asta e bine facuta si cu grija. Face banii.
-
Manevrabilitate
Nu e o masina cu care sa faci un remake la ,,The italian job'', nu are ce-i trebuie, e prea mare. Ca sa fii sigur ca n-o busesti, pune-i senzori de parcare.
-
Functionalitate
Cu o sotie, un copil si un catel, nu ai de ce sa te plangi, E-Class e perfecta. Insa e prea finuta ca sa-ti duci uneltele de gradinarit cu ea. Poate mai degraba crosele de golf.
-
Cheltuielile de functionare
Reviziile se fac destul de rar, dar nu sunt foarte ieftine. La revanzare pretul nu cade in nas, iar consumul motoarelor diesel tine cu casa.



