Subaru Legacy
-
Inainte era mai linistit dar mai dur, dar acum l-au facut mai rafinat si mai matur. Sau cel putin asa zic ei...
Noua generatie de Legacy, din cauza pretului, se arunca drept in cusca mai marilor nemtalai: ia zi, la 40.000 ai alege Legacy 2.5 GT sau BMW 325xi?
-
Confort
E uimitor ce au facut cu scaunele si cu suspensia. Iar spatiul de desfasurare este mult, mult mai mare decat la generatia anterioara. Si, desi nu ne place ca au disparut geamurile fara rama, chederele alea in plus fac o treaba foarte buna cu antifonarea.
-
Performante
In sfarsit, avem si pe plaiurile Romaniei varianta 2.5 GT. Adica suta in 6,2 si viteza maxima de 245 la ora. Din pacate, o sa fie disponibila doar automata in 5 trepte, dar macar dieselul ala genial a primit o treapta in plus si pe Legacy si acum drumurile lungi vor fi o placere. De evitat 2.0i CVT - pur si simplu mori de plictiseala.
-
Cool
Inainte, daca iti luai un alt Subaru decat Impreza WRX STI, aratai ca un fin cunoscator al pietei auto si era apreciat... de unii. Altii, in schimb, credeau ca esti un mare fraier ca ai dat o gramada de bani pe o japoneza in loc sa-ti fi luat ceva de la nemti. Acum, cu designul asta modern, o sa arati ca un necunoscator... si atat.
-
Calitate
Tie nu ti-a zis nimeni ca Subaru sunt masini bine construite si fiabile?
-
Manevrabilitate
Desi i-au inmuiat suspensia, directia a ramas la fel de conectata, iar tractiunea integrala te tine afara din santuri. Dar parca ne lipseste duritatea si asprimea sasiului - e ca si cand ai duce lipsa unui latrat de pui de caine dupa ce a crescut.
-
Functionalitate
Nu stim cum, dar varianta diesel are un portbagaj cu 40 de litri mai mare decat cel de pe celelalte motorizari. Deci ia-l p-ala daca vrei sa-ti iei si periuta de dinti cu tine.
-
Cheltuielile de functionare
Costurile nu sunt mari, iar la revanzare preturile nu mai sunt asa mici la masinile japoneze cum erau inainte. Dar, avand in vedere ca pretul de pornire este de 28.310 euro cu tot cu TVA pentru un doi litri benzina, masina in sine este exagerat de scumpa.



