Au început înscrierile pentru Delta Rally

topgearro | 03 Mai 2013

Au început înscrierile pentru Delta Rally
 Gergo Szabo, dublul campion național, Alex Filip, campion național la două roți motrice în 2012, Sebastian Barbu, Mădălin Radu Arhire, Bogdan Cuzma, Octavian Tarnoveanu, Raul Olesch și Victor Baldescu sunt primii piloți care au confirmat participarea la Delta Rally 2013. Programată în perioada 30 mai -€“ 1 iunie, etapa din Tulcea este prima pe macadam din acest sezon și, în același timp, este una complet nouă pentru piloții din competiția internă. „Raliul Deltei reprezintă o parte importantă din istoria automobilismului românesc și mă bucur că după atâția ani această competiție a fost readusă în calendarul competițional. Faptul că avem un traseu complet nou ne va scoate din monotonia ultimelor curse și sper că vom avea alături de noi un public numeros.
Eu mă antrenez deja pentru această etapă și vizăm un rezultat bun în întrecerea dobrogeana”, a spus Alex Filip, campionul la două roți motrice din sezonul 2012.

„Anul acesta nu am un program complet în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, dar Delta Rally este o etapă pe care o aștept cu mare interes. Îmi plac foarte mult etapele noi și din ceea ce am văzut până acum sunt sigur că Delta Rally 2013 va fi una din etapele de top din calendarul intern”, a spus și Sebastian Barbu, care va concura la Delta Rally cu un Renault Clio.

În același timp, organizatorul Delta Rally a continuat acțiunile de promovare a celui mai important eveniment sportiv din zonă cu participarea la Parada de Deschidere a Sezonului Estival 2013 LITORAL -€“ DELTA DUNĂRII. La această paradă, desfășurată pe traseul Constanța -€“ Cumpăna -€“ Mangalia -€“ Eforie Sud -€“ Eforie Nord -€“ Constanța -€“ Mamaia, au fost prezente două mașini oficiale ale raliului plus un model Dacia Logan de competiție care va fi forlighter la Delta Rally 2013. Evenimentul a fost organizat de Asociația de Promovare Litoral -€“ Delta Dunării, partener oficial al Delta Rally 2013.

„Au fost prezenți foarte mulți spectatori la această paradă ceea ce este foarte important pentru noi. Delta Rally revine în calendarul național după o pauză de 20 de ani și vrem să promovăm cât mai tare acest eveniment pentru a avea cât mai mulți spectatori pe probele speciale. Avem un traseu spectaculos, cu o lungime de 110 kilometri, și sunt sigur că toată lumea va fi încântată de acest eveniment”, a spus Mihai Tănase, organizatorul Delta Rally 2013.