Joi dimineata am plecat spre Borovets, Bulgaria, locul unde avea sa se desfasoare etapa WRC din tara de la sud de noi. Cu alte cuvinte, am plecat intr-una din Aventurile TopGear, alaturi de castigatorul concursului Edox (Cosmin Sfreja) si de doi oameni care s-au asigurat ca cea am vazut noi acolo nu o sa ramana doar o experienta personala, ci va ajunge si la voi sub forma de imagini, miscate sau nu - Bogdan Paraschiv, fotograf si Stefan Banica, cameraman.

Trebuie sa spun, nu fara o oarecare rusine, ca este primul meu contact direct cu ceea ce inseamna raliurile. Si, la fel ca o vedeta care vrea sa se apuce de fotografie si isi cumpara cel mai scump aparat de la Canon desi pana atunci nu a mai folosit nici macar camera de la telefon, m-am dus direct la o etapa WRC. Ca o observatie de incepator, pot sa spun asta: prezenta la raliu iti incanta toate cele cinci simturi, fiecare in mod diferit. Vazul - cel mai important dintre simturi, insa nu si cel mai important la un raliu. Masinile trec repede pe langa tine si deci nu apuci sa vezi mare lucru, mai ales la un raliu pe asfalt cum e cel din Bulgaria. Daca te plasezi intr-o curba pe care masinile o vor taia, ai sanse sa vezi ceva praf ridicat. Altfel, totul se termina foarte repede. Mirosul - ambreiaj incins, cauciucuri arse, gaze arse mai mult sau mai putin. Gustul - gustul amar ca Loeb va castiga din nou... Simtul tactil - esti in contact cu natura. Fie ca stai pe jos, pe iarba, te cateri prinzandu-te de radacini sau plesnesti tantarii care nu-ti dau pace, mainile iti sunt mereu ocupate. Iar dupa ce trec masinile, poti sa aduni de pe jos bucati din anvelope sau alte piese desprinse din ele. Auzul - l-am lasat la urma, pentru ca nimic nu o sa te pregateasca pentru ceea ce o sa auzi in timpul unei speciale de WRC. Daca ai vazut filmul ala prost pe nume Alexander (the Great), iti aduci in mod sigur aminte de secventa cu elefantii din mijlocul padurii. Cam asa e si aici. Incepi sa intelegi cum se simtea Mircea cel Batran cand se pregatea de lupta cu turcii. Nu vezi sursa sunetului care te invaluie din toate partile, pentru ca se loveste de muntii din jur, insa stii ca e aproape si ca orice ai face, peste cateva secunde o sa vina peste tine. Sunetul te are darul de a te infricosa putin, dar in acelasi timp iti si stimuleaza secretia de adrenalina, te face sa astepti incordat si curios in acelasi timp. Si dupa ce ragetele se sting doar pentru un scurt moment, masina apare brusc de dupa curba din fata ta, mult mai rapida si mai zgomotoasa decat ti-ai fi putut-o imagina. Trece pe langa tine ca si cum n-ai exista si, fie vorba intre noi, ar trebui sa fii fericit ca are aceasta atitudine fata de tine. Motorul turat si cateva pocnete e tot ce urechile tale apuca sa capteze in cele patru secunde cat intre tine si masina nu exista decat aer. Pe urma, dispare in curba urmatoare, lasandu-te pe tine sa savurezi amintirea magnificului zgomot mecainc si, in acelasi timp, animalic, pe care l-a lasat in urma. Si cand crezi ca ai scapat, desi praful deja a apucat sa se aseze la loc, acelasi zgomot care ti-a ridicat parul pe spate cu putin timp in urma, inca se mai aude de peste varfurile brazilor, de data asta insa mult estompat de distanta si obstacolele dintre voi. Insa nu suficient cat parul sa poata reveni la pozitia initiala. Daca ti-ar fi spus Mihai Dumitru sa mergi la raliuri nu ar fi fost mare surpriza - toata lumea stie ca e pasionat de sporturile cu motor si ca e mai obiectiv atunci cand vorbeste despre femei decat despre asta. Insa acum ti-o spun eu: daca ai ocazia vreodata sa asisti la o speciala de WRC, fa-o fara sa te gandesti de doua ori. Iar daca e musai sa alegi unul dintre simturi, inchide ochii, asaza-te pe maini, respira pe gura si roaga-te sa nu castige Loeb, insa tine urechile bine cascate.