Un Aventador este cea mai scumpă machetă din lume
La Salonul Auto de la Frankfurt a fost prezentată cea mai scumpă machetă din lume, prin care a fost reprodus la scara 1:8 un Lamborghini Aventador LP700-4. Modelul a fost realizat de Robert Gülpen, un inginer şi proiectant german de machete de lux, asemănătoare la preţ cu maşinile pe baza cărora sunt realizate. Desigur, asta era valabil până acum, pentru că prin acest proiect, Gülpen s-a autodepăşit şi a lăsat undeva în urmă chiar şi preţul unui Aventador autentic.
Lamborghini Aventador LP700-4 1:8 este o maşină care măsoară aproximativ 60 de centimetri, dar pe suprafaţa mică sunt reunite mai multe materiale care l-ar face gelos chiar şi pe un şeic. Corpul micului Aventador este îmbrăcat în fibră de carbon, care a fost combinată cu aur de 24-Karate. Jantele sunt realizate din aur masiv şi platină, în timp ce pentru interior, pe lângă materialele scumpe, Gülpen a folosit şi pietre preţioase. Emblema Lamborghini este făcută tot din aur, platină, diamante şi alte pietre preţioase, iar datorită acestora a devenit cea mai scumpă siglă din lume.
Producătorul spune că materialele folosite pentru acest Lamborghini Aventador deosebit au costat aproximativ 2.000.000 de Euro, iar pentru asamblare au fost necesare peste 500 de ore. Gülpen doreşte să-l vândă în decembrie, prin casele de licitaţie Sotherby's sau Chrystie's, în New York sau în Dubai. Licitaţia va începe de la suma de 3.500.000 de Euro, iar asta înseamnă mai mult cam de 12 ori comparativ cu preţul unui Aventador real. Totuşi, banii obţinuţi vor fi donaţi în scop caritabil.
Proiectul lui Robert Gülpen a intrat în Cartea Recordurilor de trei ori: în primul rând, este cea mai scumpă machetă din lume, fabricată din materiale scumpe; în al doilea rând, a înregistrat un record pentru cea mai scumpă emblemă din lume, produsă de asemenea din materiale foarte valoroase, iar în al treilea rând, proiectul a fost recompensat pentru că... dispune de cea mai sigură vitrină din lume, dotată cu geamuri antiglonţ.
Ce zici, îţi place mai mult macheta asta sau piesa de colecţie realizată de un artist elveţian şi fan Ferrari?