Stiri Masini

 

10 March 2010 - 10:04

Porsche vrea sa produca 918 Spyder

Porsche 918 Spyder, hibridul dus la extrem, ar putea intra in productie. Boss-ul Porsche, Michael Macht, a declarat ca exista o dorinta ferma in cadrul companiei de a produce in serie modelul 918 Spyder , conceptul care a uimit lumea la Geneva.

918 Spyder reprezinta automobilul hibrid in viziunea Porsche. Acesta combina un motor V8 pe benzina de 500 CP cu doua motoare electrice, puterea totala fiind de 718 CP. Spyder-ul a fost conceput in mai putin de cinci luni, iar Porsche a calculat ca ar putea fi mai rapid pe temutul circuit Nurburgring Nordschleife decat Carrera GT. Si cine suntem noi sa-i contrazicem, cand 918 accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,2 secunde? Toate astea in conditiile unui consum mediu de combustibil de 3 litri/100 km! Masina asta e o bomba... ecologica!

„Nu e nimeni in interiorul companiei care sa nu vrea sa producem acest 918. Reactia primita la Geneva a fost minunata. Vom cere cumparatorilor sa semneze scrisori de intentie”, a declarat Macht. Nu vom vedea insa pe strazi masina mai devreme de 2015, aceasta fiind perioada necesara pentru punerea la punct a tuturor detaliilor.

“918 Spyder da raspunsul la intrebarea daca vor mai exista masini de inalta performanta in viitor. Multi au spus ca zilele lor sunt numarate. Aceasta masina arata ca nu”, crede acelasi Macht. Si bine crede.

Inca un lucru foarte important, Porsche nu va accepta sa produca in serie acest model daca nu va fi profitabil. In mod sigur va fi cel mai scump Porsche, dar nu ne facem griji, clienti pentru astfel de masini se vor gasi intotdeauna.

Dan Mihalascu


TAGURI// Porsche, 918 Spyder Concept

Inapoi la stiri

Scrie comentariul tau

Cum te cheama
Email
Comentariu
Verificare
8 + 7 =