02 March 2010 - 12:19
Sunt singurel, bing-bang, printre copaci...
Imediat dupa ce a castigat Raliul celor 100 de Acri (din campionatul SUA) pentru a cincea oara in cariera, Ken Block a luat avionul cu destinatia Leon, Mexic – unde au inceput recunoasterile pentru Raliul Mexicului, a doua etapa de WRC din sezonul 2010. Este etapa in care Block isi va face aparitia pentru prima data la volanul unui World Rally Car. Americanul a mai luat startul si in sezonul 2007 in acest raliu de campionat mondial, la volanul unui Subaru Impreza WRX STI de Grupa N, cu care a terminat abia pe locul 28.
Protagonistul seriei gymkhana ne arata in premiera cum a decurs sesiunea sa de teste pe macadam cu Ford-ul Focus WRC, desfasurata in Anglia. Chit ca vremea caniculara pe care o va intalni in Mexic nu seamana catusi de putin cu onditiile meteo friguroase de la mijlocul lunii februarie in padurile din Cumbria, Block a parcurs fara probleme 170 km de teste, adica lungimea probelor speciale din doua raliuri din CNR.
Mihai Dumitru
Selectia mea