Acceptul dumneavoastra
Utilizând şi/sau vizitând acest website (inclusiv tot conţinutul disponibil prin acest site) acceptaţi automat termenii şi condiţiile de utilizare.
În caz de neacceptare şi nerespectare a acestor condiţii, persoanele în cauză nu vor avea permisiunea de a accesa şi folosi aceste servicii sau acest site.
TOPGEAR.ro are dreptul de a modifica oricând şi în orice mod oricare dintre prevederile din prezenta convenţie sau prezenta convenţie în întregime, fără nici o notificare prealabilă şi fără a fi obligată să îndeplinească vreo altă formalitate faţă de utilizatori.
Conţinutul acestui site vă este oferit dumneavoastră doar cu scop informaţional şi nu poate fi folosit, copiat, reprodus, distribuit, transmis, expus, vândut, licenţiat cu alte scopuri, fără a avea în prealabil un consimtământ scris al titularilor drepturilor de proprietate.
Sunteţi de acord a nu vă angaja în utilizarea, copierea sau distribuirea materialelor postate unei terţe părţi, în interes comercial. Dacă downloadaţi sau printaţi o copie a conţinutului pentru uz personal, trebuie să deţineţi toate drepturile de autor sau avizul proprietarilor conţinutului. Sunteţi de asemenea de acord să nu afectaţi şi interferaţi în vreun fel cu elementele de securitate ale site-ului, cu elementele care previn sau restricţionează utilizarea, copierea unui conţinut sau elemente care întăresc limitele de utilizare a siteului sau a conţinutului acestuia.
Orice modificare este acceptată deplin şi necondiţionat de către utilizatorii site-ului prin simpla utilizare sau accesare a oricărei facilităţi oferite de site sau a site-ului, iar neacceptarea oricărei modificări atrage obligaţia respectivului utilizator de a înceta imediat accesarea site-ului şi/sau utilizarea în orice mod a serviciului.
Descrierea site-ului
Termenii şi condiţiile sunt aplicabile în cazul tuturor utilizatorilor site-ului, inclusiv utilizatorii care contribuie cu materiale video, informaţii sau alte materiale şi servicii pe site. Acest site poate conţine linkuri spre alte site-uri, care nu sunt proprietatea sau nu sunt sub controlul TOPGEAR.
TOPGEARnu are control şi nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul, politica sau practicile oricărui alt site. Prin utilizarea acestui site dumneavoastră absolviţi în mod explicit TOPGEAR de orice responsabilitate ce ar rezulta din utilizarea dvs a unui alt site. Prin urmare, vă recomandăm să citiţi termenii şi condiţiile pentru fiecare dintre site-urile pe care le vizitaţi, atunci când părăsiţi site-ul nostru.
Confidenţialitatea datelor personale
Pentru a raspunde intrebarilor dvs. si pentru a tine evidente despre folosirea site-ului nostru poate aparea necesitatea de a va cere informatii cu caracter personal, cum ar fi numele dvs., adresa, adresa de e-mail si numarul de telefon.
Aceste informatii insa nu vor fi folosite pentru a va transmite alte oferte, informatii despre serviciile firmei noastre fara acordul dvs.
TOPGEAR se obliga sa protejeze confidentialitatea vizitatorilor site-ului . Nici un fel de informatii cu caracter personal nu vor fi transmise catre terti, cu exceptia acelor terti parteneri TOPGEAR care asigura buna functionare a acestui site. Totusi, putem furniza unor terti informatii de ordin general referitoare la vanzari, trafic in site precum si alte informatii , insa aceste statistici nu vor contine date cu caracter personal.
Acest site poate utiliza tehnologii care permit colectarea anumitor informatii cu caracter tehnic despre dvs: adresa de internet, sistemul de operare folosit, tipul browser-ului, informatii despre traficul realizat de dvs. prin site-ul nostru. Toate aceste informatii colectate prin intermediul site-ului au scopul de a ajuta la imbunatatirea serviciilor oferite de site-ul TOPGEAR.
Accesul pe site
TOPGEAR vă garantează permisiunea de a utiliza acest site prin respectarea următorilor termeni de folosinţă:
- site-ul se va utiliza doar în interes personal şi non-comercial;
- nu veţi copia sau distribui nici o parte din acest site în nici un fel de mediu, fără a obţine în prealabil o autorizaţie scrisă de la administratorul site-ului;
- nu veţi altera sau modifica nici o parte din acest site în afară de ceea ce este necesar, la modul rezonabil, pentru utilizarea corespunzătoare a site-ului cu scopul în care a fost creat;
- veţi respecta termenii şi condiţiile acestui site.
Pentru a accesa anumite elemente ale acestui site, va trebui să ă creaţi un cont. Nu veţi putea utiliza contul altei persoane, fără permisiune. Pentru crearea contului, trebuie să oferiţi informaţii complete. Dumneavoastră sunteţi unic răspunzător de activitatea ce are loc în cadrul contului dvs şi trebuie să păstraţi securitatea parolei contului dvs. Trebuie să anunţaţi imediat administratorul site-ului în cazul în care securitatea contului dvs este compromisă sau contul este utilizat neautorizat de către altcineva. Chiar dacă TOPGEAR nu este responsabil pentru daunele cauzate de utilizarea neautorizată a contului, dvs ati putea fi răspunzător de daunele cauzate site-ului sau altora prin utilizarea neautorizată.
Sunteţi de acord să nu folosiţi nici un sistem automat, care accesează site-ul într-o manieră care trimite mai multe mesaje de cereri site-ului TOPGEAR intr-o perioadă de timp, rezonabilă pentru ca o persoană să poată să utilizeze această convenţie.
Postarea de catre utilizator
Site-ul TOPGEARpermite sau va permite în viitor postarea de clipuri video sau alte materiale de către dvs sau de către alţi utilizatori; va mai permite găzduirea, sharing-ul şi/sau publicarea acestor materiale postate. Este de înţeles faptul că, indiferent dacă materialele postate sunt sau nu publicate, TOPGEAR nu garantează confidenţialitatea materialelor.
Veţi fi singurul răspunzător de materialele pe care le postaţi şi de consecinţa postării sau publicării lor. Atunci când postaţi materiale, afirmaţi, susţineţi şi garantaţi că:
- deţineţi sau aţi obţinut licenţa, drepturile, consimţământul sau permisiunea de a include, utiliza si distribui materialul pe site si pe orice canale media; în acelaşi timp autorizaţi TOPGEARîn utilizarea tuturor si oricaror patente, mărci înregistrate, drepturi de autor sau alte drepturi de proprietate, toate acestea incorporate in sau aflate in legatura cu materialele postate, în scopul includerii, utilizarii sub orice forma, prelucrarii si distribuirii materialelor pe site si pe orice canale media, conform celor prevazute in acesti termeni si conditii de utilizare.
- deţineţi consimţământul scris şi/sau permisiunea din partea fiecărei persoane identificabilă în materialele postate pe site de a apărea pe site si pe orice canale media, în condiţiile şi limitele prevazute in acesti termeni si conditii de utilizare . Mai exact, deţineţi toate drepturile de autor pentru materialul postat. Postând materialul pe site, acordaţi către TOPGEAR o licenţă neexclusivă, cu titlu gratuit, irevocabila, nelimitata in timp si teritorial prin care transmiteti către TOPGEAR toate drepturile de autor asupra materialului postat, inclusiv utilizarea, reproducerea, transformarea, distribuirea, inchirierea, imprumutul, comunicarea publica, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu, promovarea sau redistribuirea unor părţi din material în orice format media şi prin orice canale media, precum si realizarea de opere derivate.
În legătură cu materialele postate, sunteţi de asemenea de acord:
- să nu postaţi materiale care sunt protejate de drepturile de autor, sau alte drepturi de proprietate ale unei terţe persoane, incluzănd drepturile la intimitate şi publicitate, decât dacă sunteţi proprietarul acestor materiale sau aveţi consimtamantul proprietarului sau autorului de drept de a posta materialul şi de a acorda licenţa către TOPGEAR in conditiile prevazute mai sus;
- să nu ofere informatii false asupra identitatii lor sau asupra originii continutului oferit, a mesajelor sau a altor informatii;
- să nu publicaţi elemente care ar putea dăuna site-ului TOPGEAR sau unei terţe persoane;
- să nu postaţi materiale obscene, defăimătoare, ameninţătoare, pornografice, de hărţuire, care să instige la ură, materiale ofensive la adresa rasei sau etniei, materiale care să violeze vreo lege sau să fie nepotrivită în vreun fel;
- să nu postaţi informatii ce contravin legilor, materiale cu continut discriminatoriu, rasist, amenintator, obscen, pervers, jignitor, calomnios sau care sunt contestabile.
- să nu incarce virusi, scripturi sau alte programe de acest gen;
- să nu postaţi materiale publicitare sau solicitări de colaborări comerciale;
TOPGEAR nu permite activităţile în vederea încălcării dreptului de autor sau încălcarea drepturilor proprietăţii intelectuale în cadrul acestui site, iar TOPGEAR va înlătura materialele postate dacă va fi anunţat că aceste materiale încalcă drepturile intelectuale ale altor persoane.
De asemenea, TOPGEAR va interzice accesul utilizatorilor care incalcă drepturile de proprietate în mod repetat. O încălcare repetată este în cazul utilizatorilor care au fost atenţionaţi de două ori, şi li s-au înlăturat materialele de pe site de două ori pe acest motiv.
TOPGEAR îşi rezervă drepturile de a decide dacă materialele postate sunt sau nu adecvate şi dacă încalcă sau nu vreun drept de autor sau violează dreptul de proprietate intelectuală, cum ar fi : pornografie, materiale obscene sau defaimatore sau excesiv de lungi. TOPGEAR poate interzice accesul utilizatorilor şi poate înlătura materialele care încalcă termenii şi condiţiile amintite, la un moment dat, fără o prealabilă înştiinţare.
În particular, dacă sunteţi proprietarul unui drept de autor şi consideraţi că vreun utilizator v-a încălcat dreptul de proprietate, puteţi trimite o notificare administratorului, alături de următoarele elemente:
- o semnătură fizică sau electronică a persoanei autorizate spre deţinerea dreptului de autor care este încălcat;
- identificarea elementului cu drept de autor ce se pretinde a fi încălcat sau o listă cu elementele ce se consideră a fi încălcate
- identificarea materialului care se consideră a fi încălcat sau a fi subiectul activităţii de încălcare şi care se doreşte a fi înlăturat sau blocat accesul utilizatorului pe site
informaţie rezonabil suficientă din punct de vedere cantitativ, pentru a permite o contactare ulterioară din partea siteului – adresă, număr de telefon sau email
- dovada conform căreia sunteţi îndreptăţit să acţionaţi în calitate de proprietar al materialului.
Sunteţi conştient că în timpul utilizării site-ului vă expuneţi la materiale postate dintr-o varietate de surse şi că TOPGEAR nu este răspunzător de acurateţea, utilitatea, siguranţa materialelor sau gradului în care acestea respectă drepturile de proprietate.
De asemenea conştientizaţi faptul că vă expuneţi la materiale care pot fi ofensive, indecente, respingătoare şi sunteţi de acord să renunţaţi, la orice drepturi legale sau despagubiri pe care le le-aţi putea pretinde de la TOPGEAR, şi sunteţi de acord să îi învestiţi şi să mentineti TOPGEAR, pe proprietarii/operatorii, afiliaţii şi/sau licenţatorii acestuia cu imunitate completă în măsura permisă de lege privind toate aspectele legate de utilizarea siteului.
Sistemul de garantii
Noi nu garantam calitatea, responsabilitatea, oportunitatea sau acuratetea informatiilor prezentate sau a serviciilor furnizate. Chiar daca noi facem tot ce este rezonabil posibil in a autentifica informatiile furnizate de membri la inregistrare, nu putem impiedica diverse persoane in a furniza informatii false sau actiona in scopuri ascunse.
Noi solicitam fiecarui membru inregistart sa actioneze in mod onest si etic atunci cand foloseste Serviciul. Cu toate acestea, nu putem fi siguri ca toate informatiile furnizate de membri inregistrati sunt actuale si corecte. Va incurajam sa comunicati cu alti membrii respectand principiile bunului simt si prudentei. Acest serviciu si informatiile prezentate pe acest website sunt furnizate "asa cum sunt", iar folosirea acestui serviciu se face complet si exclusiv pe riscul tau. Atat cat ii este permis de lege, www.TOPGEAR.ro se deroga de asumarea oricarei garantii exprese sau implicite. www.TOPGEAR.ro nu ofera nici un fel de garantie ca: serviciul va corespunde cerintelor tale, serviciul va fi oportun si fara greseala, rezultatele utilizarii serviciului vor fi in concordanta cu scopul propus, calitatea serviciului va corespunde asteptarilor tale, sau orice erori ale serviciului vor fi corectate. Niciun fel de sfat sau informatie, obtinute oral sau in scris de la TOPGEAR, orice alt membru inregistrat nu vor reprezenta garantie daca nu este expres mentionata in prezentul acord.
Declaratia de garantie
SUNTEŢI DE ACORD CA PRIN UTILIZAREA SITEULUI TOPGEAR SĂ VĂ ASUMAŢI ORICE RISC.
ÎN MĂSURA PERMISĂ DE LEGE, TOPGEAR, DIRECTORII, ANGAJAŢII ŞI AGENŢII SĂI DECLARĂ TOATE GARANŢIILE, EXPRESE SAU IMPLICITE, ÎN LEGĂTURĂ CU WEBSITEUL ŞI FOLOSINŢA DVS A ACESTUIA. TOPGEAR NU OFERĂ NICI O GARANŢIE SAU REPREZENTARE VIZAVI DE ACURATEŢEA SAU DE CAT DE COMPLET ESTE CONŢINUTUL ACESTUI SITE SAU CONŢINUTUL ALTOR SITEURI LEGATE DE ACEST SITE ŞI NU-ŞI ASUMĂ NICI O RESPONSABILITATE PENTRU ORICE ERORI, GREŞELI, SAU LIPSĂ DE ACURATEŞE A CONŢINUTULUI, VĂTĂMARE CORPORALĂ SAU A PROPRIETĂŢII, DE ORICE NATURĂ, REZULTAND PRIN ACCESUL DVS LA SITEUL ŞI SERVICIILE NOASTRE, ORICE ACCES NEAUTORIZAT SAU FOLOSINŢA SERVERELOR NOASTRE SECURIZATE ŞI/SAU ORICE ŞI TOATE DATE PERSONALE ŞI/SAU INFORMAŢII FINANCIARE STOCATE ÎN ACESTA, ORICE ÎNTRERUPERE SAU STOPARE A TRANSMISIILOR DINSPRE SAU CĂTRE SITEUL NOSTRU, ORICE ERORI, VIRUŞI, CAI TROIENI, SAU DE GENUL CĂRORA POT FI TRANSMISE CĂTRE SAU PRIN SITEUL NOSTRU DE CĂTRE O PARTE TERŢĂ ŞI/SAU ORICE ERORI SAU OMISIUNI ÎN ORICE CONŢINUT SAU PENTRU ORICE PIERDERE SAU STRICĂCIUNE DE ORICE FEL APĂRUTĂ CA REZULTAT AL FOLOSINŢEI ORICĂRUI CONŢINUT POSTAT, TRANSMIS PRIN EMAIL, SAU ORICUM ALTFEL FĂCUT DISPONIBIL PRIN SITEUL TOPGEAR. TOPGEAR NU GARANTEAZĂ ŞI NU-ŞI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU ORICE PRODUS SAU SERVICIU PUBLICAT SAU OFERIT DE CĂTRE O PARTE TERŢĂ PRIN SITE-UL TOPGEAR SAU ORICE SITE CU HIPERLINK SAU APĂRUT ÎN ORICE BANNER SAU ALT FEL DE PUBLICITATE, ŞI TOPGEAR NU VA FI PARTE LA SAU ÎN ORICE ALT FEL RESPONSABIL PENTRU MONITORIZAREA ORICĂROR TRANZACŢII DINTRE DVS ŞI O PARTE TERŢĂ OFERITOARE DE PRODUSE SAU SERVICII. ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CUMPĂRAREA ORICĂRUI PRODUS SAU SERVICIU PRIN ORICE MODALITATE AR TREBUI SĂ VĂ FOLOSITI BUNA DVS JUDECATĂ ŞI SĂ O EXERCITAŢI CU ATENŢIE ATUNCI CAND ESTE CAZUL.
Hyperlink-uri
Plasarea unui hyperlink spre site-ul http://www.topgear.ro necesită o autorizaţie prealabilă în scris de la TOPGEAR. Dacă doriţi să plasaţi un hyperlink spre site-ul nostru, trebuie prin urmare să contactaţi responsabilul site-ului TOPGEAR.
TOPGEAR nu este responsabil, în nici un fel, privind conţinutul, produsele, serviciile, etc. site-urilor care fac obiectul uni hyperlink
Limitarea responsabilitatii
Utilizatorul foloseşte site-ul pe riscul propriu.
În nici un caz, TOPGEAR nu va putea fi făcut responsabil pentru daune directe sau indirecte şi în special pentru prejudiciul material sau financiar, rezultând din accesul sau utilizarea acestui site sau a tuturor site-urilor care sunt legate de el. Conţinutul site-ului este prezentat fără nici o garanţie, de nici o natură.
TOPGEAR va face toate eforturile rezonabile pentru a asigura acurateţea şi încrederea în website-ul nostru şi noi vom încerca să corectăm erorile şi omisiunile cât mai repede posibil. Cu toate acestea, TOPGEAR nu este responsabil pentru inadvertente, erori sau omisiuni în cadrul informaţiilor furnizate de tine sau de alţi membri înregistraţi. În mod expres, eşti de acord că TOPGEAR nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune directe, indirecte, minore, speciale, de importanţa majoră sau incidentale, incluzând dar fără a se limita însă la pierderi de profit, văd comercial sau alte pierderi intangibile, rezultate din: utilizarea acestui serviciu, sau orice alt aspect relationat acestui serviciu.
Legea aplicabila. Litigii
Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor site-ului şi ale www.TOPGEAR.ro, prevăzute de prezenta convenţie, precum şi toate efectele juridice pe care le produce prezenta convenţie vor fi interpretate şi guvernate în conformitate cu legea română în vigoare. Orice litigiu născut din sau în legătura cu prezenta convenţie va fi solutionat pe cale amiabilă.
În caz de imposibilitate de a ajunge la un acord, litigiul vor fi solutionat de către instanţa judecătoreasca română competentă aflată în raza teritorială a municipiului Bucureşti.
Posibilitatea de a accepta termenii de utilizare
Prin acceptarea prezentelor conditii afirmaţi fie că aveţi peste 18 ani, sau sunteti minor capacitate de exercitiu restransă şi aveţi consimţămantul părintelui sau tutorelui legal şi sunteţi în măsură şi competent să intelegeti termenii, condiţiile, obligaţiile afirmaţiile reprezentările şi garanţiile stabilite mai sus şi să-i respectaţi. În orice caz, susţineţi că aveţi peste 14 ani, deoarece siteul TOPGEAR nu se adresează copiilor sub 14 ani. Dacă sunteţi sub varsta de 14 ani vă rugăm să nu folosiţi siteul TOPGEAR – există multe alte site-uri interesante pentru dvs.
Selectia mea