TopGear.ro Diverse Cele mai urmărite pagini de Instagram din România

Cele mai urmărite pagini de Instagram din România

de TopGear

Instagramul este pe departe cea mai populară rețea de socializare din lume la acest moment. Cu sute de milioane sau chiar miliarde de utilizatori lunari și sute de mii de influenceri, această rețea de socializare poate fi numită pe drept o sursă interminabilă de popularitate și bani. Influencerii populari sunt cele mai importante persoane ale acestei rețele de socializare. Aceștia vând reclame cum ar fi cazino-uri online cu jocuri aparate, brand-uri de cosmetică sau chiar haine. 

Dar care sunt cei mai populari influenceri din România? Iată cele mai urmărite pagini de Instagram din țara noastră. 

•Antonia•

Antonia este una dintre cele mai populare cântărețe din România. Aceasta și-a început cariera în anul 2009 și activează până în prezent. Cu un număr de peste 2.8 milioane de urmăritori pe pagina sa de Instagram, Antonia este personalitatea cu cei mai mulți urmăritori pe Instagram din spațiul românesc. 

Aceasta a crescut și copilărit în Statele Unite ale Americii unde sa mutat cu familia sa la o vârstă de numai 5 ani. Acolo, a trăit în statul Utah și a terminat liceul în orașul Las Vegas, statul Nevada. Fiind în Statele Unite, Antonia a intrat în lumea de modelling și a colaborat cu diferite cataloage de modă, fiind parte a zeci și sute de ședințe foto. 

La 18 ani Antonia se reîntoarce cu familia înapoi în România unde își începe cariera muzicală. Cântecele sale sunt puternic influențate de cultura americană și sunetul caselor de discuri americane. Această latură a muzicii sale a și devenit cheia către succesul din viitor. 

Antonia a fost căsătorită cu omul de afacere italian Vincenzo Castellano. Împreună cu acesta au o fetiță. Cuplul sa despărțit însă în anul 2013 și, până în 2020, au fost legați de un proces de divorț anevoios. Din același 2013 Antonia începe o relație cu cântărețul român Alex Velea, relație care se încununează cu o logodnă în anul 2021. 

Andra 

Andra este o altă personalitate extrem de populară din show business-ul românesc. Aceasta cântăreață, pe toată perioada carierei sale, a lansat 13 albume care s-au vândut cu un tiraj de peste 500000 de copii în toată lumea. Acest rezultat este unul uluitor pentru un artist care cântă doar în limba română și se bucură de marea parte a popularități sale în România și Republica Moldova. 

Andra se bucură de peste 2.6 milioane de urmăritori pe instagram. Pagina acesteia este încununată de peste 2.1k de postări în care cântăreața dă dovadă de profesionalism dar și de un pic de ingeniozitate. 

Andra și-a început cariera încă în anul 2001 când a lansat primul album numit simplu, Andra. Odată ce cântăreața și echipa sa și-au orientat vizorul către muzica dance, popularitatea single-urilor sale a trecut orice limită posibilă și imposibilă. Perioada 2009-2013 este considerat apogeul carierei cântăreței deoarece, datorită apartenenței la acel curent extrem de popular atunci, Andra a reușit să obțină o popularitate colosală. 

Următorii ani ai carierei au fost marcați de revenirea la genul pop și consolidarea popularității atât a personalității sale cât și a albumelor de mare succes. Andra este acum un simbol al muzicii românești și unul dintre cele mai mari și cunoscute nume din media României și chiar a Europei. 

Iată o listă de cele mai importante premii pe care Andra le-a câștigat în anii săi de carieră: 

  • Premiile JetiKids Awards 2006 – cea mai bună cântăreață
  • Premiile Femeia Anului – Cea mai bună solistă a anului 2006 Generația Tânără
  • Disc de aur, platină și diamant pentru cel mai bun album pe 2007
  • Premiile JetiKids Awards 2007 – cea mai bună cântăreață
  • Nominalizată la Cea mai bună solistă – Femeia Anului 2007
  • Trofeul „10 pentru România” – 2007
  • Premiul pentru Cel mai bun debut – What’s Up feat Andra în cadrul galei „On Air Music Awards” 2013
  • Premiul Best Video – What’s Up feat Andra și Best Female în cadrul „Media Music Awards” 2013
  • Disc de platină pentru albumul „Inevitabil va fi bine”
  • Cea mai vizualizată piesă ZU pe YouTube-2014-ZU Music Awards
  • Cel mai bun live al anului la ZU-2014-ZU Music Awards
  • Cea mai bună piesă pop-2014-ZU Music Awards
  • Cea mai bună artistă-2014-ZU Music Awards
  • Fans Like Award-Media Music Awards 2015
  • Most Wanted Artist by Asus Fans-Media Music Awards 2015.

Smiley_Omul 

Smiley este probabil cel mai recunoscut artist masculin din România. Andrei, așa îl cheamă pe cântăreț, are peste 2 milioane de urmăritori pe instagram și se poate lăuda cu o carieră extrem de reușită în domeniul muzicii. 

Acesta și-a început cariera în trupa Simplu, anul 2001. Aici a și fost numit pentru prima dată Smiley datorită atitudinii sale cât se poate de pozitive și a glumelor pe care Andrei le lansa mereu în timpul repetițiilor. 

Pentru prima dată Smiley a lansat o piesă solo în anul 2008. Aceasta a fost baza carierei sale de succes în muzica solo. Pe lângă faptul că este un cântăreț de succes, smiley este și unul dintre cele mai puternici producători români de pe piață. Casa sa de producție, HaHaHa Production, numele căreia corespunde cu numele de scenă a artistului, este una dintre cele mai populare și bine-știute case de producere din România. 

Smiley a avut de a face cu sute de cântece a celor mai populari și renumiți interpreți români. Morandi, Andra, Puya, Deli, și chiar rapperul american Sway au avut parte de o doză de Smiley in piesele sale. Acesta este un compozitor și producător iscusit din toate punctele de vedere. 

Pe lângă cariera sa în muzică, Smiley a mai fost parte a diferitor filme și programe televizate. Acesta este un actor iscusit și un show-man de talie națională, fiind o voce extrem de puternică în show business-ul românesc.

Iată că știi despre cei mai populari și urmăriți oameni din spațiul românesc. Popularitatea acestora nu este legată numai de activitatea de pe Instagram sau alte rețele de socializare. Aceștia sunt cântăreți, producători și chiar actori cu renume național și chiar internațional. Dacă vrei să afli încă despre alți 7 oameni ce fac parte din top 10 cei mai urmăriți oameni din România pe Instagram, vizitează această pagină. Aici vei găsi 10 cei mai urmăriți oameni din România.

Related Articles