TopGear.ro Recomandari Cum procedezi la trecerea la nivel cu calea ferată

Cum procedezi la trecerea la nivel cu calea ferată

de TopGear

Trecerea la nivel cu calea ferată este locul unde se petrec frecvent adevărate tragedii. Aproape întotdeauna este de vină cel de la volan, care nu se asigură sau ignoră luminile de avertizare sau chiar barierele coborâte. Iată cum trebuie să procedezi la trecerea la nivel cu calea ferată și care sunt măsurile care îți pot salva viața.

Cele mai citite articole

De cele mai multe ori, accidentele la trecerea peste calea ferată sunt mortale. Asta nu doar din cauza faptului că un tren în viteză reprezintă o masă de oțel dificil de oprit, ci și pentru că masa trenului este de cel puțin 1000 de ori mai mare decât cea a mașinii.Trebuie spus că o mașină modernă care cântărește o tonă are nevoie de circa 35 de metri pentru a opri pe uscat de la o viteză de 100 km/h. În schimb, un tren cu o masă de 1.000 de tone are nevoie de aproximativ un kilometru pentru a face același lucru. Asta explică de ce un accident la trecerea peste calea ferată este de cele mai multe ori fatal.

Există mai multe tipuri de treceri la nivel cu calea ferată, acestea putând fi sau nu dotate cu bariere sau semibariere. Importanța și valorile de trafic de pe șoseaua traversată de calea ferată, dar și frecvența și importanța trenurilor care circulă pe calea ferată determină tipul de trecere și dacă aceasta este dotată cu bariere, cu lumini de semnalizare, sau doar cu un indicator de avertizare, cunoscut sub denumirea de „Crucea sfântului Andrei”.

Care este semnificația indicatoarelor

În România (și în alte țări europene), trecerile la nivel sunt anunțate în avans de semne albe, tăiate de benzi roșii. Trei benzi roșii înseamnă ca trecerea peste calea ferată este după 240 de metri, două benzi marchează distanța de 160 de metri, iar o singură bandă indică o distanță de 80 de metri până la trecerea peste calea ferată.

Trecerea la nivel

Cel mai important semn, prezent la toate trecerile la nivel cu calea ferată, este „Crucea Sfântului Andrei”. Fie că este vorba de un semn galben, în X, fie că este vorba de unul mai nou, vopsit în alb și roșu, semnificația acestuia este extrem de importantă. Și anume, că traficul feroviar are prioritate. Exact, trebuie să oprești, pentru că trenul nu poate face acest lucru. În cazul unei treceri la nivel fără bariere și lumini de semnalizare, responsabilitatea de a se asigura că niciun tren nu se apropie îi revine celui de la volan. În cazul în care trecerea la nivel este dotată cu lumini roșii de avertizare, activarea acestora implică obligația de a opri, traversarea căii ferate fiind strict interzisă.

Trecerea la nivel

Trecerea la nivel cu calea ferată: șapte sfaturi care îți vor salva viața

  • Îndată ce ai observat indicatorul care anunță o trecere la nivel cu calea ferată, fii pregătit să frânezi. Trebuie să reduci viteza și să conduci cu atenție, respectând limitele de viteză.
  • Depășirea altor vehicule este strict interzisă!
  • Fii atent la semnalele acustice. Pentru a le putea auzi, redu nivelul sonor în mașină.
  • Ajuns în dreptul indicatorului „Crucea sfântului Andrei”, asigură-te cu atenție privind în ambele sensuri ale căii ferate. Continuarea trecerii se face doar dacă nu se apropie niciun tren.
  • Dacă barierele au început să coboare, este obligatoriu să oprești. Nu încerca să ocolești barierele sau să treci pe sub acestea.
  • Chiar dacă barierele sunt încă în poziție verticală, dar luminile de avertizare au fost deja activate, oprirea mașinii este obligatorie.
  • Dacă mașina se oprește pe calea ferată, e obligatoriu să ieși din mașină și să te îndepărtezi cât mai rapid. Sună la 112 pentru a anunța incidentul.

Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Related Articles

Lasa un comentariu