TopGear.ro Electrice Top 10 Masini Electrice ce vor apărea în 2020

Top 10 Masini Electrice ce vor apărea în 2020

de TopGear

Se așteaptă de către fani cu febrilitate noile vehicule electrice în 2020 care să includă o serie de concepte și soluții noi, revoluționare și să fie produse la nivel de serie în următoarele luni.

Multe dintre ele promit producătorii că vor depăși modelele de autovehicule electrice anterioare, atât în ceea ce privește gama de modele disponibile, cât și viteza și nivelul de confort pe care îl vor avea.

Ca preț, majoritatea mașinilor electrice s-au dovedit a fi undeva pe la mijloc între categoria de preț a mașinilor de lux și a celor cu venituri mici.

Cei pasionați de mașini chiar au de unde alege: Aston Martin Rapide E, Kia Soul Ev 2020, Mercedes Benz EQC, Mercedes Benz eSprinter, Ford Mach-E 600, Volkswagen ID 2020, Seat el Born, Polestar 2, Porsche Taycan, Tesla Roadster s.a.m.d.

Iată doar câteva modele de mașini electrice care vor fi la mare căutare în acest an tumultuos 2020:

1. Aston Martin Rapide E

Compania britanică Aston Martin, care face mașini sport scumpe de mai bine de un secol, iată că acum se orientează și spre cele autoturismele electrice.

Aston Martin Rapide E este primul din această gamă. Respectivul model este un autovehicul cu cinci uși, cu tracțiune pe roțile din spate și va apărea pentru comercializare în 2020.

Modelul are o baterie de 65 de kW și două motoare electrice, precum și o capacitate totală de 612 cai putere.

Mașina electrică amintită poate să accelereze până la 100 de km pe oră în mai puțin de patru secunde și să atingă viteze maxime de 250 de km pe oră, iar ca autonomie stă excelent, deoarece poate să ajungă până la 320 de km fără reîncărcarea acumulatorului.

Bateria este localizată în interiorul mașinii, cam în locul unde există motoarele la mașinile pe benzină și este protejată de o carcasă de carbon și kevlar.

Acumulatorul se încarcă folosind un terminal special cu o sursă de 50 de kW sau una mai puternică de 100 de KW. În primul caz, încărcarea durează circa o oră și jumătate, în cel de-al doilea caz acesta se poate încărca complet în maxim 40 de minute.

Mașina electrică are un finisaj plăcut cu piele autentică și un ecran tactil color cu o diagonală de 10 inch care înlocuiește tabloul de bord obișnuit. Există trei moduri de conducere: sport sport plus și GT.

2. Kia Soul Ev 2020

Acest model de mașină electrică care provine de la vestitul brand coreean Kia este echipat cu o baterie de 64 kw pe oră, datorită căreia are autonomie de aproape 400 de km (391 km calculată în regim combinat și 340 de km pe autostradă).

Față de versiunea anterioară a acestei serii de mașini, care avea o autonomie maximă de doar 179 de km, diferențele sunt mai mult de natură tehnică, deoarece aspectul mașinii nu este foarte mult schimbat în interior.

Există totuși anumite modificări sub forma unui sistem multimedia cu ecran tactil de 10 inch cu suport pentru Android auto și un comutator rotativ.

3. Mercedes Benz EQC 400-450

Mașina produsă de Mercedes este echipată cu tracțiune integrală și două motoare electrice, fiecare fiind responsabil de rotația axei sale.

Performanța totală a unităților de puteri ale Mercedes EQC este excelentă.

Modelul accelerează până la 100 de km în doar cinci secunde, iar viteza maximă la care poate ajunge este de 180 km pe oră.

Mai mult decât atât, acest model de mașină poate să parcurgă până la 400 – 450 km cu o singură încărcare (în funcție de metoda de calcul).

Și se întâmplă acest lucru în condițiile în care este dotată cu o baterie destul de eficientă.

Acumulatorul auto respectiv se încarcă până la 80% în doar 40 de minute. 

Primele versiuni se vor produce în fabrici din Germania la Bremen și în China la Beijing (dacă se nu vor exista probleme cu epidemia de coronavirus și în lunile următoare care să blocheze producția de serie) și, în funcție de configurație, costul unui astfel de exemplar de automobil electric va fi de circa 80 – 87 de mii de dolari, prețurile putând totuși să se schimbe în funcție de ceea ce se întâmplă la nivel mondial în viitorul apropiat.

4. Mercedes Benz eSprinter

Minivan-ul comercial Mercedes Benz eSprinter se pare că va apărea pe piață în 2020.

Una dintre caracteristicile sale interesante va fi capacitatea crescută a bateriei.

Inițial s-a anunțat că nu va asigura o autonomie decât pe o distanță de aproximativ 150 de km, dar se pare că aceste performanțe pot ca să crească rapid până până la o autonomie de 500 de km prin dotarea cu o baterie mai puternică.

Cum se poate realiza acest lucru? Prin colaborarea Daimler cu Elon Musk, deși dacă se va recurge la această variantă și prețul mașinii va fi unul mai mult ca sigur unul destul de prohibitiv.

Cu toate acestea, compania se așteaptă ca prețurile de achiziție pentru modelul eSprinter să fie compensate printr-o reducere importantă a costurilor în comparație cu motoarele care folosesc combustia internă. Economiile vor fi obținute prin reducerea costurilor de întreținere, a impozitelor și accizelor etc.

5. Ford Mach-E 600

Compania americană Ford dezvoltă și ea o nouă mașină electrică, mai exact crossover-ul electric Mash E600 care poate deveni un rival chiar și pentru Tesla Y pentru că se pare că va avea un preț destul de accesibil pentru acest gen de mașină electrică.

Se pare că, după ultimele informații, va fi fabricată în Mexic.

Crearea conceptului și a versiunii de serie este realizată de aceeași divizie care dezvoltă și modelele Ford ecologice. Prețul nu a fost încă anunțat. Se știe doar că va arăta ca un Ford Mustang, iar rezerva sa de energie furnizată de bateria electrică va fi pentru aproximativ 600 km autonomie.

6. Volkswagen ID 2020

Volkswagen oferă automobiliștilor trei opțiuni de mașini electrice cu baterii de 48, 55 și 62 kW/oră cu autonomii cuprinse între 31 și 550 de km.

Conectorul de încărcare va fi amplasat pe partea dreaptă și va permite încărcarea bateriei din surse de 125 de kw, încărcarea bateriei până la capacitatea de 80% realizându-se în medie doar în 45 de minute.

Tracțiunea va fi pe spate, accelerarea până la 100 de km pe oră se va realiza în 9 secunde, iar viteza maximă atinsă de acest model de mașină electrică va fi de 160 de km pe oră.

Interiorul mașinii va fi unul inedit, dar nu vor exista butoane în interior, doar panouri tactile și glisiere pentru controlul sistemelor auto.

Costul unei astfel de mașini electrice în funcție de dotări va fi unul accesibil și se va cifra între 28.000 și 42.000 de dolari.

7. Seat el Born

Mașina aceasta cu numele provenind după unul dintre districtele Barcelona  – el Born va fi o mică surpriză pentru fanii mașinilor electrice.

Performanța motoarelor sale electrice este una destul de bună, având în vedere că accelerația de până la 100 de km pe oră nu va depăși 7,5 secunde.

Capacitatea bateriei asigură o rezervă de energie suficientă pentru ca autonomia unei astfel de mașini electrice să se apropie de 420 de km, iar timpul de umplere a bateriei până la 80% este la fel ca și la Volkswagen, de doar 45 de minute.

Deși producătorul nu a anunțat încă caracteristici tehnice detaliate ale acestei noi mașini electrice, este deja cunoscută lungimea sa, care va fi de circa 4,3 m, iar raza roților de 20 de cm.

8. Polestar 2

Polestar 2 este o serie de mașini electrice Volvo.

Dacă prima mașină din seria A fost un model hibrid. A doua generație va fi un Sedan complet electric. 

Intervalul de călătorie autonomă pe care o astfel de mașină o poate avea fără a fi nevoie de o reîncărcare este una impresionantă și se ridică la nu mai puțin decât 560 de km. Se pare că producătorul Volvo a dat lovitura. S-a mai aflat că bateria este plată și va fi situată în podea, fapt ce va oferi mașinii din această serie calități deosebite în funcționare.

O scădere a centrului de greutate și o creștere a stabilității va crește rigiditatea șasiului și reducerea nivelului de zgomot care intră în  cabină, în comparație cu platformele tradiționale.

Prețul de comercializare al versiunii de bază al acestui model nou din generația a Polestar 2 se pare că va începe de la circa 40.000 de dolari, dar o mașină electrică cu număr maxim de opțiuni va putea atinge chiar și 60.000 de dolari.

Producătorul dorește ca ea să fie comercializată atât în Europa (în special în Marea Britanie, Suedia, Olanda, Belgia, Norvegia), dar și în Statele Unite și Canada, precum și în China.

Vom vedea cum vor evolua lucrurile în lunile ce urmează.

9. Porsche Taycan

Porsche va lansa prima sau mașină electrică în 2020 care va fi un model tradițional cu patru uși.

Puterea autonomiei modelului este de aproximativ 480 de km, capacitatea este bateriei de 90 kW, iar viteza maximă a mașinii electrice Porsche Taycan este de 250 de km pe oră.

Timpul de accelerare până la 100 de km pe oră se va face doar în 3,5 secunde, doar că și prețul va fi unul extrem de prohibitiv pentru cei mai mulți fani ai mașinilor electrice de ultimă generație. El va începe, se pare, de la circa 90 de mii de dolari.

10. Tesla Roadster

Mașină Tesla Roadster este cel mai rapid model al celebrului producător de mașini electrice și va fi produs în serie în 2020, ieșind la vânzare aproape simultan și cu modelul Tesla Y.

Principala caracteristică a acestei noi mașini electrice va fi modul avansat de accelerare, ce va depăși capacitățile primelor modele de mașini electrice.

Mașina va fi echipată cu 3 motoare electrice și va oferi tracțiune pe patru roți. Plus un sistem special de distribuție a cuplului care va permite o mai bună luare a virajelor.

Bateria auto electrică va avea o capacitate de 200 de kW oră și va permite o autonomie de până la 1.000 de km (!!!) fără a fi nevoie de o reîncărcare.

Accelerarea până la 100 de km pe oră se va face într-un timp record de doar 1,9 secunde, viteza maximă pe care o poate atinge fiind și ea una fantastică de 400 km pe oră.

Totuși, prețul este de asemenea unul impresionant. Primele 1.000 de unități vor fi vândute la 250.000 de dolari, iar următoarele la circa 200.000 de dolari.

Related Articles