TopGear.ro Diverse Ce este un AutoHaus și cum le poți găsi pe cele mai bune din Germania?

Ce este un AutoHaus și cum le poți găsi pe cele mai bune din Germania?

de TopGear
Ce este un AutoHaus și cum le poți găsi pe cele mai bune din Germania?

Cumpărarea unei mașini second-hand din Germania rămâne o practică des întâlnită pentru mulți români. Atrași de modul exemplar în care nemții își întrețin autovehiculele, dar și de prețuri, românii preferă fie să se deplaseze personal, fie să apeleze la diverși samsari de mașini care merg în Germania pentru a aduce mașina mult visată.

Dacă v-a interesat până acum acest subiect cu siguranță că ați auzit termenul de autohaus. Dar ce este de fapt un autohaus?

Spre deosebire de un parc auto care se poate confunda cu un târg unde se vând mașini, un autohaus este un dealer auto autorizat, o companie care se ocupă atât cu vânzările de mașini noi, cât și vânzările de mașini second hand, accesorii pentru acestea, și dețin de obicei și un service auto autorizat.

Pentru că de obicei un autohaus este un importator auto, service-ul auto este specializat în vehiculele produse de un singur producător auto.

Potrivit specialiștilor în vânzări auto, autohaus-urile pot fi împărțite în trei categorii.

  • Primul tip de autohaus este cel care vinde mașini mai vechi, adică mai vechi de 2010, în stare bună, care au fost verificate și pentru care primești și o carte service cu istoricul mașinii. 
  • Al doilea tip de autohaus este cel în care găsești mașini mai noi, cum ar fi mașini din 2011-2016, care au peste 150.000-180.00 km, dar acești km sunt 100% reali, au avut maxim 2-3 proprietari, au istoricul la zi, iar posibilele reparații se fac în propriile service-uri la cele mai înalte standarde cu piese nou nouțe. Când cumperi o mașină dintr-un asemenea autohaus primești inspecția tehnică nouă, valabilă doi ani. În plus, ai posibilitatea de a plăti pentru o garanție valabilă de la 6 la 12 luni.
  • Al treilea tip de autohaus este cel care vinde mașini cu o vechime de maxim 3-4 ani, care au, de obicei, între 40.000 și 70.000 km, sau mașini puțin mai vechi, dar cu toate reviziile făcute în reprezentanță. Aici nu vei găsi mașini care au fost bușite sau care au avut mai mult de doi proprietari. Aceste autohaus-uri oferă un an de garanție, uneori chiar și doi ani de garanție, inclusă în preț.

Unde găsești cele mai bune autohaus-uri din Germania

Cunoscuta publicație Auto-Bild a realizat un top al celor mai bune autohaus-uri din Germania anului 2020. Potrivit acestui top pe primele poziții se află:

  • Audi Zentrum Dresden, dealer specializat în automobile Audi, cu adresa în Dresden, pe strada Hamburger nr. 28;
  • Autohaus Melkus GmbH, dealer BMW, din Dresden, strada Hamburger nr. 30;
  • Dello GmbH & Co., dealer Toyota, din Hamburg, strada Nedderfeld, nr. 65;
  • Nord-Otsee Automobile GmbH & Co, dealer Mercedes-Benz sau Smart, din Hamburg, strada Poppenbutteler Weg nr. 5.
  • Autohaus Rudolph GmbH, dealer Volkswagen, din Leuna, strada Friedrich-Ebert nr. 120.

Related Articles