TopGear.ro Recomandari Cum să rămâi în siguranță când pleci cu mașina la drum lung

Cum să rămâi în siguranță când pleci cu mașina la drum lung

de TopGear

Ca să rămâi în siguranță când pleci la drum lung, în prealabil, trebuie să iei niște măsuri de precauție, ca să ajungi cu bine la destinație. Așadar, nu este îndeajuns doar să te urci în mașină și să pleci, ci trebuie să ții cont de anumite aspecte importante. Drept urmare, iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să rămâi în siguranță atunci când conduci pe distanțe lungi.

Odihnește-te corespunzător

În primul rând, atunci când vrei să pleci la drum lung, e foarte important să fii odihnit. De aceea, asigură-te că în noaptea premergătoare călătoriei ai parte de un somn odihnitor, de cel puțin șapte ore, așa cum recomandă specialiștii. Ține cont de faptul că starea ta de spirit e influențată și de odihnă, deci trebuie să lupți împotriva oboselii, pentru ca reflexele să nu îți fie afectate. Astfel, după o odihnă corespunzătoare, vei avea energie, iar riscul de a adormi la volan, deci de a fi implicat într-un accident, scade considerabil. 

Fii prevăzător 

Înainte să pleci la drum, ia-ți câteva măsuri de precauție. Mai precis, pe lângă asigurarea obligatorie RCA, ți-ar prinde bine și una complementară, care acoperă riscurile de accident și furt ale automobilului. De aceea, informează-te cu atenție despre ce este CASCO și care sunt beneficiile pe care ți le poate aduce. În plus, instalează-ți și o cameră auto, cu ajutorul căreia să înregistrezi fiecare moment de pe traseu, ca să ai o dovadă palpabilă în cazul în care ești implicat într-un accident fără să fii vinovat. Ba mai mult, dacă vei opri într-o benzinărie sau vei parca mașina într-un anumit loc, iar hoții vor încerca să îți sustragă bunuri de valoare din mașină, camera îi va filma în timpul infracțiunii. 

Ia un alt șofer alături de tine

Mai ales dacă nu ai experiență când vine vorba de a conduce pe o distanță lungă, e recomandat să ai lângă tine un șofer experimentat, care să te ghideze și să îți ia locul la volan atunci când vrei să iei o pauză sau să te odihnești. Mai ales în cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile (de exemplu, dacă pe carosabil este polei, sunt condiții de ceață sau plouă abundent), o persoană care a condus în asemenea condiții atmosferice îți va fi de mare ajutor și vei ajunge cu bine la destinație. Totuși, în prealabil, verifică vremea, ca să nu te ia prin surprindere când vei pleca pe traseu.

Un control amănunțit al mașinii

Ca să rămâi în siguranță, mașina ta trebuie să dea randamentul maxim și, simultan, să funcționeze la parametri optimi. De aceea, indicat este să mergi la un service auto specializat, iar mecanicii să facă o verificare detaliată. Mai precis, aceștia trebuie să se asigure că frânele funcționează corespunzător, că anvelopele sunt în stare bună și au presiunea potrivită, că farurile funcționează și că motorul va da performanța maximă pe șosea. În plus, asigură-te că ai la tine un cric și o roată de rezervă.

De asemenea, folosește o aplicație cu GPS, ca să te ghideze în timpul călătoriei și să eviți abaterea de la traseu. În plus, nu uita trusa de prim ajutor, dar nici pe cea cu scule. Nu uita să te hidratezi constant, să iei o pauză la un interval de două sau trei ore, ca să te dezmorțești și să îți pui sângele în mișcare. Dacă ești nevoit să vorbești la telefon, nu îl ține în mână, ci folosește o cască wireless cu Bluetooth. Nu te lăsa distras nici de peisaje, nici de alte persoane, ci concentrează-te numai și numai la drum și la celelalte mașini. Astfel, vei ajunge cu bine la destinație. 

Sursă foto: shutterstock.com 

Related Articles

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!