TopGear.ro Actualitate Elon Musk a compus și interpretat o melodie. Tânărul „cantautor” a fost încurajat de fani

Elon Musk a compus și interpretat o melodie. Tânărul „cantautor” a fost încurajat de fani

de TopGear

Elon Musk a compus și interpretat o melodie pe care a postat-o pe platforma de muzică Soundcloud. Tânărul „cantautor” a fost sfătuit de fani să nu se descurajeze, după ce mai mulți ascultători l-au sfătuit să o lase pe iubita lui, Grimes, să se ocupe de muzică.

Intră în Galeria FOTO

Elon Musk a încheiat o săptămână aglomerată. După ce a dus compania Tesla la un preţ record al acţiunilor şi a coordonat lansarea pe orbite a unei noi serii de 60 sateliţi pentru internet SpaceX, miliardarul a lansat şi o piesă de muzică dance electronică.

Miliardarul a publicat melodia ”Don’t Doubt Ur Vibe” pe platforma SoundCloud vineri dimineaţa şi a adunat mii de ascultători încă de la primele ore.

Musk a publicat pe Twitter şi imagini care îl înfăţişează în timp ce lucrează în studioul de înregistrări ca şi ciorne ale versurilor.

“Am scris versurile şi am interpretat partea vocală”, a notat Musk.

Piesa are numai două versuri: “Don’t doubt your vibe because it’s true. Don’t doubt your vibe because it’s you”.

Nu e prima dată când Musk vine în faţa publicului cu piese muzicale. În 2019 Elon Musk a compus  o piesă cu titlul ”RIP Harambe”. Piesa a avut 2,5 milioane de rulări.

Miliardarul este fondatorul companiei producătoare de maşini electrice Tesla şi numele din spatele companiei SpaceX, jucător important în transportul spaţial privat. S-a născut în Pretoria, Africa de Sud, în 1971, şi s-a mutat în Canada la vârsta de 17 ani, iar, în 1992, s-a transferat la Universitatea din Pensylvania, unde a obţinut diplome în economie şi fizică.

În aprilie 2017, Tesla devenea cel mai valoros producător de maşini din SUA, iar averea lui Musk urca spre 15 miliarde de dolari.

În 2018, Musk a acceptat să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din domeniu. Decizia a venit după ce a publicat un mesaj pe Twitter, în care a anunţat, în glumă, că va lista la bursă compania şi o va trece sub control privat.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles