TopGear.ro Actualitate Mazda dezvaluie la Tokio un model concept sport

Mazda dezvaluie la Tokio un model concept sport

de TopGear

Mazda Motor Corporation a prezentat astăzi, la Tokyo Motor Show, Mazda RX-Vision. Modelul concept sport este propulsat de un motor rotativ SKYACTIV-R de nouă generație, tehnologia neconvențională, care este, probabil, cel mai convingător simbol al spiritului de challenger al producătorului.

Cu o configurație optimă: motor față și tracțiune spate, RX-VISION reprezintă o „viziune” asupra viitorului, care putea veni doar de la Mazda. Și una despre care nenumărați fani ai brandului, din toată lumea, speră că va deveni o realitate.

Motoarele rotative sunt unice în măsura în care generează putere prin mișcarea de rotație a rotoarelor triunghiulare (spre deosebire de pistoanele alternative din motoarele convenționale de automobile). Depășind numeroase dificultăți tehnice, Mazda a reușit să comercializeze motoarele rotative, pentru prima dată în dotarea Mazda Cosmo Sport 110S în 1967 și apoi la mai multe alte modele. Cel mai de succes dintre acestea a fost Mazda RX-7, cea mai bine vândută mașină cu motor rotativ din toate timpurile, cu mai mult de 800.000 de unități între 1978 și 2002.

Îmbunătățind constant puterea, economia și fiabilitatea, Mazda a fost singura companie care a câștigat vreodată cursa de 24 de ore de la Le Mans cu o mașină de curse echipată cu motor rotativ, o performanță reușită în 1991 cu Mazda 787B.

Deși în prezent nu produce modele de serie echipate cu motor rotativ, Mazda nu a sistat niciodată activitățile de cercetare și dezvoltare. Producătorul a ales denumirea SKYACTIV-R pentru noua generație de motor rotativ pentru a exprima hotărârea de a continua să livreze clienților tehnologie care sfidează convenționalul și o experiență SKYACTIV la volan, fără compromisuri.

Related Articles